Amestecate
07 septembrie 2007
Urmează un uichend foarte aglomerat, căci! Tre să fac inventar de bagaje, tre să spăl boarfe, ah, tre să luam valize, tre să spăl în baie, tre să fac foarte multe şi sînt fibrilată deja.
Dar tot uit să spun despre Regina Spektor, căreia eu îi spun Regina Knooor pentru că atîta mă duce capul şi evident că n-o găsesc pe net să pot lua albumul ei şi nici nu ştiu să cînt cum cîntă ea, că poate DD ar ghici ce vreau eu. De fapt pînă la urmă a auzit-o, mi-a spus şi mi s-a dres lapsusul. După care am ajuns la o discuţie fermecătoare, destul de sinistră ale cărei origini datează de cam un an.
Acum un an, noi ne-am făcut asigurări de viaţă. Înainte de-a ne trimite la analize şi paraanalize care m-au paranoiat mai mult decît eram, brokeriţa noastră ne-a propus o gamă variată de variante de asigurări: cu boală, fără boală, cu moarte, fără moarte, cu spital, cu pensiune, cu moştenire, cu capitalizare, cu tot felul de chestii. Noi am zis no, no, no, no! Vrem pachetu minim, sîntem sănătoşi întregi, nu ne aburiţi! Brokeriţa a pus amîndouă mînuţele pe masă, a luat o faţă serioasă şi a zis eu ştiu că poate suna crud, dar tu, Suzi, te-ai gîndit ce te faci dacă DD decedează? Da, m-am gîndit foarte bine, mă duc în croaziera şi-mi iau amant! Tu DD te-ai gîndit cum ar fi ca mîine Suzi să facă cancer? Da, o să-i fac teorie de trei ori pe zi că eu i-am spus să nu mai fumeze şi bea, că nu-i face bine, nu m-a ascultat, şi uite în ce hal o ajuns.
Femeia a oftat şi ne-a dat pachetul minim, cu comisionul minim, ce ghinion…
După discuţia asta, eu totuşi am luat o hotărîre şi anume de-a-mi dona leşul medicinei, pentru transplant, studiu, ce-or vrea ei, nu ştiu, adică dacă poate folosi la ceva, eu nu mă opun, asta-i ideea. Nu numai că m-a lovit altruismul ăsta cu propriu-mi corp, dar încerc să-l conving pe DD să facă acelaşi lucru, cînd îmi mai aduc aminte, tot mai fac o campanie mică. Ceea ce e de prost gust, ştiu.
In mijlocul unei astfel de aberaţii eu am zis daca ţi-ar desface creierul, ţie ţi-ar găsi o mică consolă de jocuri, halo 1, 2 şi acu iaca şi 3. Şi ţie şi-ar găsi o oglindă şi-o revistă cu bîrfe. Buuu!
Nu ştiu ce mi-ar găsi, dar nume nu mi-ar găsi, nu am darul ţinerii de minte de nume! Nu pot să memorez nume! Mor, nu-mi aduc aminte cum cheamă pe lumea care mi-e cunoscută! În loc de un nume spun altul, sau le aproximez, mi-e şi jenă cîteodată, fac o grămadă de gafe aiurea.
Pe Regina am auzit-o acum vreun an cu Better, eram într-un magazin şi am staat cu gura căscată şi concentrată să aud ce zice după if I kiss you că pierdeam firu! (zice where it’s sore, dar Regina are multe prune în gură), am aflat că o cheamă cum o cheamă, am uitat de ea, acuma am auzit-o la radio şi am început eu să caut să văd ce şi cum şi numa şi numa cu knor o ţineam. Pînă m-a eliberat DD din angoasa în care mă încleştasem cu numele ei cu tot.
Acuma eu o sa testez daca merge lilulilu şi baaag să fie!
Better e aia de demult care e mişto.
Şi Summer in the City îmi mai place mie.
Dar cum nu-mi merge geava aici, o să le pun cu ochii închişi, să vedem.
Revin luni.
15 responses to Amestecate
Creca da, multumesc! Ia vezi acuma!
eu am zis ca sa ma incinereze. ce idei mai avem si noi. si chiar ai semnat ca sa te bage la formol?
Dragă Suzi. Dacă o să vreau să postez aici câte un comment, aş vrea să mă avertizezi dintru început ce am voie să scriu şi ce nu. Ca să nu te pun rău cu ştiu eu ce oameni pe care tu îi respecţi.
Servus!
Cristian Sirb, eu in genere nu tai comentariile, dar pina acum nu m-a deranjat nici unul!

Nu stiu ce sa te avertizez, imi inchipui ca n-o sa te apuci sa injuri sau sa jignesti pe nimeni, iar daca vii cu argumente, ceea ce am vazut ca faci, ele pot fi combatute si discutate, asa ca nu ma pui rau cu nimeni.
Daca o sa mi se para vreodata ca nu-mi convine, o sa-ti spun si tu n-o sa te superi
eu m-am decis sa nu ma fac batran
rectific…..
ma straduiesc sa nu ma fac batran..asa ca..singura viabila…ramane solutia sa dau coltu’ mai pe la 50
Ei da chiar Lucvald, ca acusica e ziua ta, daca-mi aduc io bine aminte, heheh, mai ai pina ajungi batrin
28 pe 18…atunci ma rotunjesc
scuza-mi inactivitatea.. 3 saptamani am colindat prin concediu
Si unde-ai fost in concediu, Lucvald, ia zi tu
barcelona 4 bucati si mamaia noatra vreo 8…si apoi am mai ciugulit pe la bunici..bla..bla…datori catre familie..stii cum e..
…
nimic special….
acum abia astept sa plec la Praga pe 18…fix de ziua mea..plec la meci la Slavia in Champions League..
doar ca plec cu autcarul si n-o sa am decat 8-9 ore de zabovit prin oras…restul din 34 aile..e drumul
dar merita pana la ultimul cent
am observat ca p-aici) pe blog)..lumea e destul de elevata si destul de emancipata intr-ale hoinaritului pe vacanta..
eu…
mai astept..poate la anu’ !
Vai de mine cu autocaru… ei da orcum e frumos pe autocar, o sa cintati cintece steliste!
Da tu te-ai dus la Mamaia din patriotism? Si e frumos la bunici, care-i problema? De faapt, n-am mai auzit pe nimeni de mult sa se duca in concediu la bunici, in vacanta, da, dar in concediu?

Buni 90… tata 60…sora 30….
si ma gandeam ca o sa fiu si eu batran odinioara si-am sa-mi doresc sa vina cineva la mine..
si da…in concediu..imi pastrez mereu 4-5 zile sa merg la buni..si e …cel mai frumos..apa..padure..relax..fetiscane de pe la oras…de toate..e full options…si mai ciugulesc si cate o tuica..ca sa par arhaic de prin ‘cele locuri !
in autocar de fapt e toata atmosfera..pt ca odata ajunsi pe meleagurile inamicilor..tre’ sa ai ochii-n patru…pt ca e vorba de fotbal…nu de mers la teatru…

…si de aici..incepe adrenalina..
creeaza dependenta…
Anu’ trecut am fost la Heereenven..undeva prin holand…si am facut 5 zile jumate pt 90 de minute…dar merita !
si la mamaia ma duc dintr-o sumedenie de motive..nu din patriotism…
..si pt ca eu nu ma duc sa ma odihnesc…si pt ca banutii mi-i risipesc pe alte lucruri..in niciun caz pt a vizita…hormonu’ asta-mi lipseste cu desavarsire…nu sunt asa pastelat ..si sincer daca ar fi dupa mine…n-as vizita nimic…sunt opturat la amendamentul curiozitate !!!
cum ma intituleaza un tovaras…sunt nihilistul exemplar !!!