Ah, da, intrasem să povestesc despre Şaişnouă, a lu Ionuţ Chiva. Că am tot amînat s-o iau la citit, dar am apucat-o ieri (ieri? ieri a fost luni? da, ieri) şi mi se pare excelentă. Nu ştiu acuma cît îl bucură pe I C comparaţia cu De veghe în lanul de secară. Cred că îl flatează (pe cine nu ar flata?) dar îl şi incomodează. Fiecare cu treaba lui. Seamănă, adica e vorba despre adolescenţa tembelă cu probleme angoase coşmaruri bătură şi femei şi de toate, ca atitudine zic că seamănă cum se exprimă şi unul şi altul slobod rău şi … hai să nu fiu snoabă să spun jmanfişist, că vorba aia, avem expresii şi în limba noastrăi o comoară, îi doare cam în fiecare completează cu ce vrea.
Şi mai sînt faze crunte care-mi plac de mor cu toate că mă strîmb şi nu vreau să cred că poate fi aşa dar cred că e posibil să fie chiar. Îmi place cînd scriu logic. Adevărul este că nu am trăit într-o lume în care băieţi de şaişpe şaptişpe ani să facă filme porno cu babe şi curcani şi homosexuali sadomasochişti şi niciuna din prietenele mele nu se prostitua, sînt naivă! Casa mea-i un cîntec cu acorduri aaample melancoholic şi fierbinte şi curaahaat… mă apuca groaza să citesc, nu-i normal? Este foarte posibil ca, pentru unii, astfel de experienţe de iad (pentru mine) să facă parte dintr-o realitate. Dincolo de chestia asta care vreau să spun că nu abuzează, aşa aşa sînt personajele şi eu le cred, le face foarte adevărate şi mişto mi s-au părut mie, sînt faze foarte sensibile în carte, pure ca un crin şi emoţionante chiar.
… Plîngea ea, parcă îmi venea şi mie de nervi, de alea, ştii, ca-n Sara pe deal, cînd zice cu stelele care par umezi pe boltă, că, adică, natura se emoţionează şi ea de iubirea dintre tineri care se petrecea îndeosebi seara sub pomi. Aş fi vrut s-o împac cumva, dar n-am avut niciodată imaginaţie, prin urmare mă întindeam penibil spre ea, care nu vroia să ştie atunci, aşa că rămîneam puţin aiurea, întinşi pe covor, ea boţită eu trist, o, mama, şi mă uitam pe geam, totul era alb în afară de cerul roşu, Dinamo pe faţă. Îmi muşcam mîna ca atunci cînd avortase, mă uitam pe geam în sus şi, mama, mi se părea că timpul meu de stat în viaţă era prea luuuuuung, mama, prea… pricepi? Luuung, pur şi simplu, ca zeama de cartofi pe care o mîncam la noi.
Ieşeam încet, mă zgribuleam puţin şi-mi ţineam nasul pe sus ca să miros, ştii ce ţîţă miroase iarna, vorba lui I.
Şi un fragment simpatic foc, haha, apropo de oameni culi cucultură & shit ca să fiu à la manière de…
Vama, da, ştim cu toţii, refugiul acela al “bunului-gust” (indiferent ce-o mai fi şi asta), al intelectualilor (îi recunoşti după barbă) lipsiţi de complexe şi, cel mai important, ne-snobi. Asta-i foarte important, orice tip de pe acolo e gata să-ţi spună oricînd, chiar dacă nu-l întrebi, cît de mult nu e el snob, deşi, dacă nu asculţi Jim sau Janis sau whatever, ai cam futut-o sau, mă rog… Aici discuţiile sînt mai largi, dar în principiu, trebuie să-ţi placă muzica bună & oamenii de calitate…
Sau să te lipeşti de un veteran: dacă ţi-a pus el mîna pe cap şi a zis că eşti deştept ţi-ai cam făcut intrarea.
O sa ma scuzi din nou, da’ mie 69 mi s-a parut un caca, dar mic, deoarece, cartea e subtire.