Am citit (iar) că se găsesc la supermacheturi maşini de suflecat sarmale! Eu vreau una! Nu! Vreau trei! Să le pun în rînd ca soldaţii la pluton să le bag umplutură şi foiţele de viţe că nu-mi plac mie cu varză şi ele să facă ţjţjţjjj şi să ţîşnească sarmalele în aer!!! Să zboare prin bucătăria mea să ningă cu sarmale şi io cu oală să ţopăi de la o maşină la alta să le prind şi să se facă instant treisudesarmale că am ditamai oloiul şi burta mea pofteşte la multe multe să-mi vina rău! Postul Crăciunului mă face să delirez, me-a slăbit voinţa, visez cu ochii deschişi la o masă mare mare cum o am io pe aia provensală de poţi întoarce un Ferari pe ea lejer dar numai că să fie plină ochi ochi! În mijloc să fie un porc mic cu un măr mare un gură, deşi nu suport capul de porc dar pentru decor am văzut că aşa dă bine să zici: purcel dă lapte cu o fructă în bot. Apoi aş vrea un platou imens cu saladă biof ornată cu modele florale cu petale din gogoşari şi castraveţi muraţi plus juma de măslină pe post de centrul florii şi o lebădă în profil pe cale să-şi ia zborul făcută din albuşul rămas de la oole de la maioneză cu un ochi din boabă de piper şi cioc dintr-o firimitură de morcov! Dup-aceea oala mea cu cele treisudesarmale să fie şi smîntină neapărat şi mămăliiigă care să stea independentă pe farfurie şi nu cum o fac eu de se prelinge trebuie s-o mănînci cu lingura, de data asta va fi o mămăligă tăiabilă cu aţa! Ce-ar mai fi? O tavă imeeensă cît jumate de masă cu Cremşnit cu un foietaj care să se topiiiască în guriţă şi cu crema de lămîie acrişoară şi răcoritoare să-mi liniştească bila după atîta hrană ahhh. Jalnic nu e tot colesterolul de pe masă ci că, scriind asta, de fapt mănînc un măr.
De la răceala asta am un nas imens şi în plus, am coji, mi se ia pielea de pe el cît l-am smucit am tras de el l-am explorat l-am impins, bun, am flendurele peste tot pe el şi împrejurul lui, nu am cuvinte cît sînt de secsi. În autobuz m-am uitat în oglindă, erau multe multe pieliţele şi mi-a venit în cap să le mai domolesc să dau cu ceva hrănitor dar cum nu aveam nimic hrănitor, m-am gîndit să mă dau cu strugurel! A fost o idee excelentă, cu singură problemă că strugurelul meu are sidef şi eu am uitat aspectul, iar cînd a răsărit soarele, s-a ridicat graţios pe şosea şi mi-a bătut în ochii mei ca marea noaptea, s-a reflectat şi în sclipiciul de pe bombeul nasului meu care a început să facă steluţe deci m-a pufnit rîsul şi după aia am dat-o pe tuse de era să mor acolo mi-au sărit toate sclipiciunile pe nas ochi şi gură, gagica care stătea lîngă mine s-a refugiat mai în spate, dar mă doare-n cot, eu sufer, ea era sănătoasă frumoasă şi mirosea a toporaşi, eu miros a caca.
Chiar! Mă uitam că au apărut afişe cu Moş Crăciun şi tot gras e! De ce nu face nimica Ministeru Mondial al Sănătăţii să interzică să fie Moş Crăciun supraponderal, că este cauza numaru unu de deces în lume! Nu se gîndeşte nimeni la el, cînd peste tot apar numai vîrstnici slabi zbîrciţi, dar sportivi şi frugali, cum de Moş Crăciun încă poate minca ce vrea el şi e frumuşel foc, este un mesaj fals, toxic, să se ia atitudine!
Gata, l-am reperat tfuai eram sigură că zice alceva!
Era un film, am uitat cum se cheama, într-un oraş năvăleau stafiile, mergeau teleghidate să-i omoare pe vii ori ceva de genul, erau verzi cu ochii ficşi şi nu ştiau mare lucru decît că înaintau aşa pe străzi automatic foarte de groază.
Ieri am fost în mol să-mi cumpăr blugi! Nu ştiu cum s-a făcut că blugii mei preferaţi au ajuns cu o gaură în genuchi, nu am idee de la ce, că nu obişnuiesc să mă tîrăsc, dar pînă elucidez misterul am zis hai să investesc. Ceee mă enervează mărimile speciale! Trebuie să te duci să răstorni tot raftul să cauţi, sînt enşpe mii se mărimi posibile, în toate numerele: europene, engleze, americane! Stai şi te uiţi 38, 10, 30, lungime 32, 30, mediu, lung, scurt, apare vînzătoarea, tu zici vreau mărimea mea picioare scurte! Ea îţi zice hai la Petite, nu la petite, că-mi ajunge pînă la gleznă, atunci poate lungime 32? 32 mi se fîlfîie! 30? Nu, că sînt prea scurţi! Îi scurtaţi! Nu pot să-i scurtez! Îi suflecati! Nu-i suflec nimica. Luaţi cu talie joasă, şi-i lăsaţi sub burtă! Domnişoară sînteti nebună?!
Apropo de modă, am urmărit un top al faux-pas-urilor vestimentare, pe locul doi era bluzele prin care se vede şi pe locul unu! era VPL! Visible panty line nu ştiam că VPL înseamnă cînd ţi se vede marginile de la chiloţi.
Altceva aveam de spus, într-un magazin m-am dus de trei ori la cabină, că aşa s-a nimerit, am ieşit, am văzut ceva a ce drăguţ, ia să probăm, am ieşit am mai mers a uite iar ceva drăgut, ia. În toate rîndurile, un tip era în faţa cabinelor de probă, pur şi simplu îşi golise mintea de orice, era în standby, nici dacă exploda un raft nu cred că percuta în vreun fel, stătea rezemat de un stand cu mîinile în buzunare şi privea la cine intra ieşea, dar ochii nu i se mişcau. Am stat şi am frecat menta pe acolo am pîndit să văd ce se întîmplă cînd iese dama pe care o aşteptase cel puţin jumate de oră, cit am fost eu. A ieşit, tipa a luat-o înainte i-a zis hai. El s-a rotit la nouăzeci de grade fără să i se fi schimbat ceva pe faţă şi a purces în urma ei, ea îi spunea că bluza aia aşa, aia aşa, el nu zicea nimic, pînă s-a întors enervată spre el şi i-a zis înţelegi? Dînsul a zis da, da, după care şi-au reluat mersul. În faţa magazinului m-am oprit mirată, erau cam 7-8 bărbaţi toţi cu mîinile în buzunare, rezemau un gard şi mă jur că aveau toţi aceeaşi privire fixă şi goală, deja imuni la orice privelişte sau zgomot dimprejur, erau în shopping mode.
Decît să am pe cineva după mine care de obicei încurcă griul cu bejul şi vernilul cu bleumarinul şi care-mi spune, cînd eu aleg un plover sănătos de lînă pe gît să-mi ţină cald, “tu de ce nu îţi iei haine ca domnişoara”, şi-mi arată din cap o fufă perfectă cu trei cîrpe imprimate leopard pe ea, mai bine mă lipsesc.
Iar blugii sînt o problemă.
Lumea modernă are ceva ciudat. Auzi fetele prin toaletele cluburilor zicând: “Da, s-a dus dracului şi m-a lăsat. Nu mă iubea. Pur şi simplu nu putea să conceapă dragostea. Era prea dus ca să ştie cum să mă iubească.” Păi, cum de s-a întâmplat aşa ceva? Ce are secolul ăsta de neiubit de ne-a convins că suntem, în ciuda tuturor lucrurilor, pur şi simplu demni de a fi iubiţi ca oameni, ca specie? Ce ne-a făcut să credem că cineva care nu ne iubeşte e distrus, are o problemă, un defect?(….)
Suntem atît de convinşi că noi suntem buni, dragostea noastră e un lucru bun, încât nu putem suporta să credem că există ceva mai demn de a fi iubit decât noi, mai vrednic de a fi venerat. Felicitările de aniversare ne spun de obicei că toată lumea merită să fie iubită. Nu. Toată lumea merită apă curată. Nu toată lumea merită să fie iubită tot timpul.
Cii de-a prostii poa să spună, să nu fiu eu iubibilă huo.
În afară de citatul de mai sus, Dinţi albi, de Zadie Smith este o carte bună cu o traducere iarăşi bună, care merită citită în ciuda celor 568 de pagini pe care le deţine, format mare, de cînd am început-o şi pînă am terminat-o a durat cîteva luni şi vreo alte cîteva cărţi.
Altceva aş mai adăuga, ştiu că fac un talmeş balmeş dar mi-e lene să deschid alt post, la maică-mea în cartier e un parc şi o piaţă deschisă, unde se organizează şouri electorale cu şcenă şi tamtam de îi înnebunesc pe bieţii oameni şi ea mi-a zis exact citez:” care nu are bani de scena vin cu cintareti de astia de mina doua si cinta in lada de la o furgoneta sau camion”! N-am mai auzit să cînţi de pe furgonetă de cînd stăteam la sate şi la hram de sîntamaria se făcea “panaramă”, adică bîlci, mie-mi plăcea, dar tot penibil era.
Care sînt nişte fiinţe delicate, frumoase, mîţîite, educate, visătoare, feminine, fashion-iste, aiurite, vreau şi eu pălărie ca a lu tantea din poză! Dar să-mi stea la fel de enigmatic şi şarmant
Deci a ieşit interviul pe care mi l-a luat Marie Jeanne pentru Hotcity în cadrul manifestărilor dedicate zilei femeii care este în fiecare zi! Eu sînt foarte onorată să mă văd alăturea de celelalte doamne sau domnişoare intervizate mă simt o mică vedetă, mi s-a desfundat nasul cînd am văzut, temperatura mi-a scăzut şi cred că mă duc să-mi cumpăr ceva frumos ca să selebrez.
Copiez un fragment care am ţinut morţiş să apară acolo şi vreau şi aici. Cu menţiunea că linkurile de sub nume nu sînt pe saitul respectiv, le-am pus eu acuma.
Marie Jeanne: (….) Apropo de asta, am observat ca interactionezi foarte mult cu comentatorii.
Duminică mi s-a înfundat nasul, duminică noapte mi s-a înfundat gîtul şi ieri am fost moartă moartă am zăcut într-o mare de şerveţele şi mi-am blestemat cele o mie de coşuri răsărite din senin să-mi facă viaţa amară, dacă se putea mai rău!
Am vizionat filmul SATC pe care nu l-am văzut pînă acum din motivul că spuneam că mă nervează, iar acuma cînd am văzut pe Mr Big că-i lua ditamai apartamentul lu Carrie şi ditamai dulapul să-şi pună Manoloblanicii mi s-a părut de prost gust o sfidare faţă de toată lumea asta care dă maxim suta de ioro pe o pereche de ceva, îi pune într-o ladă amărîtă la cuier vai de capul lor şi îşi ţine hainele de vară sub pat iarna şi cele de iarnă sub pat vara! Asta a fost pînă ieri, cînd fiind aşa de înfloritoare, mi-am spus clar: vrei să vezi mărog drame realiste cu femei urîte şi grase care să-ţi aducă aminte de tine ori vrei să vezi ceva care să-ţi mai dea speranţe în viaţă? Deci am văzut filmul şi mi-a plăcut, am şi plîns! Dar sînt convinsă că fenomenul era de la vreun sevraj de ceva, că prea le-am lăcrimat. Adică recunosc, am plîns cam la 10 minute, cum a lăsat-o nenorocitul să nu mai vrea să se însoare cu ea, plus Stiv a înşelat-o pe cealaltă, şi Smith avea o freză care m-a umplut de lacrimi, păi cît de uuuh! putea fi cînd avea el pletuţe o mama acuma era aiurea şi mi s-a părut un motiv întemeiat să vărs o lacrimă şi pentru secsăpilul lui pierdut. Şi atîta de tristă am fost, că am pus mîna şi m-am uitat la episoadele din urmă toată ziua. A fost bine.
Azi dimineaţă m-am înfiinţat la birou unde - fiind marţi, a venit Marie, doamna cu curăţenia, care a lipsit două săptămîni din următorul motiv: prima săptămînă a fost dusă într-o mini vacanţă undeva în Spania cu încă 3 prietene iar a doua săptămînă s-a refăcut după vacanţa respectivă. Acuma, chiar există o mare nedumerire în lume despre deosebirea între alcolişti şi băutori înrăiţi (nu mă refer la băutorii de o bere ori un rachiu, cum crede maică-mea ). Adică irlandezii marea majoritate care consumă de pică sub masă afirmă că ei sînt heavy drinkers, deci nu ar fi ceva patologic. Marie este una persoană de acest gen, deşi nu cred că o înţeleg foarte bine. Tipa are cam 45 de ani, arată cam de 55 aş zice eu, anul trecut i-a fost decoperită o tumoare şi a suferit o ditamai operaţia de histerectomie totală, a stat în spital o gramadă, mi-a spus că, dacă scapă, se lasă de fumat de băut şi de mîncat porcării. Ea în fiecare toamnă pleacă o săptămînă la chef, cînd vorbesc de chef mă refer la băut non stop, cînd mă refer la băutul ăsta non stop nu vorbesc de o bere lălăită ca la mare pe plajă o sorbi pînă face fluturi. La unele chefuri la care am fost eu, am văzut fete băutoare la modul eu terminam o bere şi ele o începeau pe a treia, la sfîrşitul serii, eu aveam 3 beri la bord şi … să zicem o băgam cu greu pe a patra, iar ele terminau 5 cu cîteva techile pe undeva pe la mijloc. Ei, cum ar fi să te culci, să te trezeşti şi s-o iei de la capăt, o săptămînă întreagă! A venit înapoi cu infecţie la rinichi, laringita esofagită amigdalită şi o gripă peste! Acum abia se mişcă şi vorbeşte, dar mi-a spus că vai deci vai ce s-a mai distraat şi ce-a mai băut şi ce rău i-a fost, dar abia aşteaptă Crăciunul s-o facă iar lată şi la anul speră să ajungă vie sănătoasă să mai bea să se distreze şi ce dacă îi e rău şi ce dacă se neglijează şi ce dacă are o erupţie pe faţă şi ce dacă i-a picat doi dinţi, merită! Şi rîde.
Tocmai mi-a propus Angela să mă car acasă că cică arăt ca dracu, cîteodată nu e chiar aşa de rău să arăţi rău!
“All I want for Christmas is another picture with Audrey Hepburn”
Cary Grant
Atîta ce-mi place calendaru meu cu Vacanţă la Roma furat de la Pit, mă uit la el aruncat pe covorul din sufragerie, acolo a rămas de cînd l-am adus acasă, deschis la Noiembrie, unde tipa îşi aprinde o ţigară în timp ce Joe şi Irving se privesc zîmbăreţi că ce material frumos vor face ei… în fine şi m-a străfulgerat să încep să îmi cam fac apele pentru Crăciun şi să îi spun lui Moş Crăciun între ochi uite bre sari cu frumoasa cutie la mine, el o să zică ohoho fata moşului, dar nu ai tu aceste filme deja gratis trase pe nişte sidiuri pe care le freci la cap non stop? Şi eu să-i răspund că alta-i treaba cînd e cu copertă orginaală! Cînd eram noi mici şi avea cineva blugi, una-două ziceam da’s orginaali? da’ bine, normal că-s orginaali! Pe vremea aia totul trebuia să fie orginal, altfel n-avea valoare.
M-am socotit că la mica mea colecţie de dividiuri cumpărate la oficial, care este chiar foarte foarte mică, ultima serie din SATC, cinci sezoane de Friends şi Bridget Jones - diamantul colecţiei!, ar merge şi Odrei, cum de nu m-am gîndit pînă acum! Cu ocazia asta mi-am dat seama că ar trebui să-mi cumpăr chiar mai multe dividiuri cu filme frumoase.
Am citit un post dimineaţă, care mi-a plăcut tare mult, de la Munching Tour, pe care am uitat s-o trec la lista de bloguri reclamate, dar o reclam acum, ceea ce e mai orginaal!
N-am somn, îs trează de pe la cinci, pur şi simplu, dar nu-s cheaună ori ceva, ba chiar freşă ca un săpun cu mere şi lămîi! Şi n-am chef să mă duc la birou! Descoperit de la ce era clinchetul! De la nişte cercei pe care o să-i dau la copiii săraci să le clincheze şi lor în pustietatea Africii … am mai scăpat de-o grijă.
Acuma o să bag un cîntec cu care mă înviorez de vreo oră hihih.
V-aţi prins, disigur, că (iar) ascult manele. Era în autobuz o tipă finuţă în felul ei cu un aipod roz sidefat o minune a tehnicii, următorul meu aipod va fi roz mă jur, şi ah a răzbătut nişe maneluţe din căştile-i rozii (dar proaste), m-a uimit, era cu Adi la Madrid laiv. Voiam să închei cu mîncavaş, dar chiar mă enervează expresia şi e depăşită.
Dimineaţă m-am ridicat direct din somn în fund, aşa de brusc, că DD m-a întrebat mirat dacă gata, mă activez. Mă enervează enorm cînd face haz (tamtaaam ce expresie benga) de obiceiurile mele robotine, dar trebuie să recunosc tristă că are dreptate. Aşa ce mi-aş dori să mă trezesc şi eu feminin şi languros să “întîrzii printre cearşafuri” deschizînd cîte un ochi şi să-mi dau suav la o parte o şuviţă care mi s-a prins de gene, deja sînt pe arătură cu fazele astea, la mine e de-o ţepeneală care mă sperie.
Iar seara mă dau cu cremele-mi care ar trebui să mă întinerească 10 ani peste noapte, drept urmare sînt întrebată foarte serios dacă “mă îmbălsămez”!! Ceea ce mă duce la concluzia că mă culc mumie şi mă trezesc roboată. Ca să fie treaba şi mai bună, de cîteva zile aud un clinchet cristalin atunci cînd merg, îl aud clar în urechi dacă e linişte, cînd mişc piciorul drept. Îl aud şi aş prefera să ştiu că mi s-a desfăcut vreun şurub pe undeva decît să fie de la cap. Rămîne de văzut.
Acum o să plec, la noi sînt nişte reduceri de 20% poate chiar mai mult la unele magazine, mă omoară, este o nebunie în oraş, blocaje peste blocaje, se circulă infect din cauza soldurilor au venit femeile cu maşinile să poată căra toate boarfele, te calci pe picioare, n-am mai şopinguit de cîteva luni, îmi tremură mîinile şi cardul ţopăie agitat în portmoneu, mă duc să mă destrăbălez la modul nesimţit, dar revin, că totuşi eu am un servici. Adios.
de aseară vine şi pe fondul unei lecturi incomode despre care voi scrie, că e interesant!
J. M. Coieţe, a nu se confunda cu P. Coielu, a luat premiul Nobel pentru literatură, fiind al patrulea scriitor sud african care se bucură de aprecierea Academiei, pe criterii politice sau apolitice, nu ştiu, nu mă bag. Nu am citit altceva de el, dar intenţionez să-l aprofundez.
În engleză The Master of Petersburg, traducerea vine cu Maestrul din Petersburg. Eu eram convinsă că titlul este Stăpînul Petersburgului. Prezentare:
Dostoievski (chiar el, chiar personaj) avea un fiu vitreg, Pavel. În carte, Pavel moare inexplicabil picat în cap dintr-un turn, iniţial se crede ca e sinucidere, apoi ni se sugerează că ar fi fost împins, după care ştim că e sinucidere din considerente politice. Petea intrase în gaşcă cu nenea Neciaev, un tembel care avea o organizaţie teroristă anarhistă nihilistă, a făcut oarece ravagii în Petersburg la sfîrşitul secolului 19. Oamenii erau cam kamikaze, ori erau omorîţi chiar de către tovarăşii lor, cînd călcau pe alături, ori se sinucideau cînd erau în pericolul de a fi prinşi, sau pur şi simplu aveau pitici pe creier.
Romanul începe cum Dostoievski, dărîmat şi inconsolabil revine din Dresda unde locuia bine mersi pînă la aflarea veştii cutremurătoare, se duce la fosta locuinţă a lui Pavel să-i ia lucrurile. Gazda era o doamnă cu o fetiţă, Matrioşa. Acuma, omul fiind supărat, ce poate face? Se acuplează cu doamna, şi ea văduvă dorită, pe motivul metafizic că într-un moment de mare cufundare in abisurile senzaţiilor mă înţelegeţi, el acolo îl zăreşte pe fiu-so. În afară de asta, o găseşte vag sexuală şi pe fetiţă.
Intră în scenă Neciaev, demonic magnetic inteligent, urmărit de poliţie pentru o crimă, se ascunde, încearcă să se folosească de Dostoievski în scopurile lui demente, o fascinează pe Matrioşa în asemenea măsură, încît o convinge să-i dea otravă unei alte fete din organizaţie, arestată, ca să n-o tortureze, interogheze… Sinistru de-a dreptul. În combinaţie cu o sexualitate subtilă emanată din toţi pentru nasul pervers al lui Dostoievski.
Cartea e ciudată sumbră şi mult mai complexă decît am fluflu-it-o eu, în plus, trebuie citită cu cheie, altfel nu pricepi arta maestrului, de-a dreptul ficţională, în afară de stilul rusesc admirabil, de personajele croite pe modelul celor dostoievschiene, sînt şi combinaţii labirintice între fapte reale şi imaginare, de exemplu! Fiul vitreg al lui D. este real, dar trăit mult şi bine, în schimb copilul lui Coetzee a murit într-un mod neaşteptat şi inexplicabil, fetiţa Matrioşa este un personaj al lui Dostoievski cu care un alt personaj are relaţii mhhh pedofile într-un capitol cenzurat din cartea Demonii, crima de care era acuzat Neciaev este reală.
Cloncluzionînd, m-a impresionat cum a învîrtit cartea, chiar dacă este întunecată rău, personajele sînt bine făcute, dialogurile brici, cîteodată o mai ia pe coclauri şi devine greoi, halucinează, se tot chinuie că nu-l iubea fiu-so şi nu-l ierta, dar în general mi-a plăcut. Cartea cealaltă, Dezonoare, se pare că este chiar mult mai bună, dar este la fel de “veselă”. O recenzie a Maestrului…, aici.
Atîta ce-mi place calendaru meu cu Vacanţă la Roma furat de la Pit, mă uit la el aruncat pe covorul din sufragerie, acolo a rămas de cînd l-am adus acasă, deschis la Noiembrie, unde tipa îşi aprinde o ţigară în timp ce Joe şi Irving se privesc zîmbăreţi că ce material frumos vor face ei… în fine şi m-a străfulgerat să încep să îmi cam fac apele pentru Crăciun şi să îi spun lui Moş Crăciun între ochi uite bre sari cu frumoasa cutie la mine, el o să zică ohoho fata moşului, dar nu ai tu aceste filme deja gratis trase pe nişte sidiuri pe care le freci la cap non stop? Şi eu să-i răspund că alta-i treaba cînd e cu copertă orginaală! Cînd eram noi mici şi avea cineva blugi, una-două ziceam da’s orginaali? da’ bine, normal că-s orginaali! Pe vremea aia totul trebuia să fie orginal, altfel n-avea valoare.
Dostoievski (chiar el, chiar personaj) avea un fiu vitreg, Pavel. În carte, Pavel moare inexplicabil picat în cap dintr-un turn, iniţial se crede ca e sinucidere, apoi ni se sugerează că ar fi fost împins, după care ştim că e sinucidere din considerente politice. Petea intrase în gaşcă cu nenea Neciaev, un tembel care avea o organizaţie teroristă anarhistă nihilistă, a făcut oarece ravagii în Petersburg la sfîrşitul secolului 19. Oamenii erau cam kamikaze, ori erau omorîţi chiar de către tovarăşii lor, cînd călcau pe alături, ori se sinucideau cînd erau în pericolul de a fi prinşi, sau pur şi simplu aveau pitici pe creier.