Revin la ideea mea cu furatul, pentru că mă tentează, lumea este plină de ispite si eu o să mă duc în iad, în perioada asta sînt foarte prinsă de furăciuni, dar să vedem.
Pit, sau Pete, este un tip mişto, cînd are nevoie de ceva în viaţa lui nu se uită la bani, alege ce-i mai bun şi mai frumos, este chiar un stilat, conduce un benveu negru, desenează pe un Vaio, are nevastă foarte deşteaptă, a cumpărat o casă pe care acum o dărîmă şi o reface pe gustul lui, pentru a poza diverse clădiri la care face el lucrări şi-a cumpărat un Canon EOS Digital Rebel XS (sau EOS 1000D), la care am salivat eu acum vreo două luni înainte să mă pricopsesc cu Betty. Pit, ca şi mine, nu are nevoie de asemenea cameră, ce facem noi putem face la fel de bine şi cu un aparat foto de carton cumpărabil în şopurile de suveniruri. Însă tentaţia e mare, reclamele sînt superbe şi riviuurile superlative.
Acum vreo două săptămîni eram prin birou - singură! - mă plimbam agale să văd ce mai are lumea pe mese, pe sub mese, aşa pur şi simplu inspectam, am zărit camera pe jos, m-am uitat la ea, am luat-o în braţe am închis ochii şi m-au trecut nişte fioruri, apoi i-am deschis cu o flacără nouă în ei, am zis ia stai că te iau cu mine, te “împrumut” numai în uichendul ăsta, te aduc luni şi te pun înapoi. Ah mi-a tremurat mîna, m-am gîndit că după aia o s-o văd pe Betty luzeră, că o să-mi dau următorul salar pe o cameră, că o s-o scap pe asta dîn mînă, că mi-e cam frică. De nu mi-ar fi fost.
Am pus aparatul la loc şi am lăsat deocamdată gîndul în pace, am verificat să văd dacă a luat acasă un calendar supeeerb pe 2008 italienesc cu afise frumoase cu Vacanţă la Roma - filmul zic. Era tot acolo.
Ieri dă năvală Pit în birou şi începe să caute peste tot posibil a întors toate cu fundul în sus a răscolit, după care a început să înjure şi să întrebe: nu mi-aţi văzut din întîmplaaare camera foto a mea cea frumoasă!? Vaai cred că am pierdut-o! Am impresia că am pozat o casă şi am lăsat-o pe gard, că mi-a sunat telefonul şi cred ca am plecat fără să mă gîndesc ce fac! M-am înverzit de ciudă să spun sincer, puteam să iau nenorocita aia de cameră şi să plec cu ea în lume, că Pit nu-şi aducea aminte ce-a făcut cu ea! Pentru că am avut un dram de conştiinţă digiaba, a furat-o alţii, iaca. Cînd a ieşit pe uşă să se ducă la pisholog să-i facă hipnoză să vadă unde a pierdut-o, m-am ridicat frumos, m-am dus la biroul lui şi am luat calendarul cu Vacanţă la Roma, pe care l-am adus acasă şi mi l-am prins lîngă birou, pînă nu trece anul, să mă uit la el şi să-mi aduc aminte că puteam să fur un bou şi am furat treişpe foi lucioase cu nişte actori.
Faza e că trebuie să-şi cumpere neapărat alt aparat foto.
Am o leapşă de la Smilla, conform convenţiei Bucureşti - Dablin din data de, apoi de la Zuzi!
O rezolv imediat, dar o să fie bilingv, oricît mi-ar plăcea să traduc întrebările, mi-e prea lene, iar ca să răspund în engleză îmi este chiar imposibil.
Yourself:
La serviciu, mi-e foarte somn, stau şi trag aer în piept încerc să nu aţipesc. Somnolenţa asta se instalează de obicei cînd pun piciorul în birou şi dispare cam la un sfert de oră după ce plec spre casă. Your Spouse:
Ori se joacă, ori doarme. Your Hair:
Ah să nu încep, ignor întrebarea. Your Mother:
Nu ştiu ce ar trebui să răspund la asta. Stai să mă uit la alţii A, da, este de treabă, dar este un pic isterică. Adică e destul de isterică. Your Father:
Nu are nevoie de ceas deşteptător ca să se trezească la orice ora. El nu e isteric. Your Favorite Item:
Astăzi este o brăţară. În alte zile este un portmoneu care-mi place. Your Dream Last Night:
A! Îmi aduc aminte ce-am visat asnoapte! A fost chiar ciudat, am visat că eram dintr-un fel de cauciuc şi mă extindeam dacă vroiam, şi mă tot trăgeam de mîini, de burtă, foarte interesant! Your Favorite Drink:
Hihih, lapteleee! Your Dream Car:
Dacă aş avea bani şi n-ar fi criza de benzină, mi-aş lua o maşină din aia care are emblema ca o cruce aurie un pic strîmbă, am uitat cum se cheamă firma, dar îmi place sigla aia rău!, cred că mi-ar sta foarte bine! A, am găsit! Chevrolet! Camaro e frumos auuu ce modestă sîîînt… The Room You Are In:
Într-un birou, care ar putea fi şi bucătărie. Your Ex:
Chiar el, băiat bun. Your Fear:
Ca o să dea firmele de confecţii faliment cu recesiunea asta şi n-o să mai găsim magazine! What You Want To Be In Ten Years:
Biochimistă într-un laborator din Elveţia! Who You Hung Out With Last Night:
Cu DD. What You’re Not:
Toate lucrurile din lume care nu sînt eu. Muffins:
Depinde. One of Your Wish List Items:
Un set de desen. Time:
15.55 The Last Thing You Did:
M-am uitat la ceas What You Are Wearing:
Maieu mov, jachetă verde, eşarfă roz, blugi bleo şi cizme negre. Mai am un pic şi termin curcubeul. Your Favorite Weather:
Iarna după ce ninge şi e bocnă de frig şi soare de-ăla orbitor, aia e preferata mea Your Favorite Book:
N-am The Last Thing You Ate:
Supă de pui şi nişte caşcaval. Your Life:
Tulbure ca o baltă. Sper să nu fac broaşte. Your Mood:
Calmă, am spus ca mi-e somn. Your Best Friend:
Poetă! În toate sensurile What Are You Thinking About Right Now:
Cine dracu e Strindberg. Your Car:
N-am. What Are You Doing At The Moment:
Mănînc şi completez asta care a început să mă plictisească. Your Summer:
Mai bună decît vara trecută. Your Relationship Status:
Ocupat! What Is On Your TV:
N-am teve la servici! Bine, nici n-ar trebui să fac lepşe la servici… What Is The Weather Like:
Este frig, bate vîntul, sînt nişte nori negri destul de promiţători şi parcă vine noaptea. When Was The Last Time You Laughed:
Asta e filozofică de-aia.
Astăzi am fost foarte plimbăreaţă! Am făcut şi eu un fel de fotouaching, mi-a plăcut chiar, dar acum mă doare capul de cît le-am fîţîit pozele astea, aşa că mă duc să mă odihnesc. Vai ce zi frumoasă!
Citeam dimineaţă că posteritatea este mai obiectivă şi mai fericită că poate citi operele scriitorilor fără să aibă de-a face cu autorii lor în carne şi oase. Voi povesti în cîteva posturi despre ce e vorba în cartea Vieţi scrise de J. Marias. M-a lovit gîndul că, dacă în şcoală, cînd ni s-ar preda literatura, sau poate nu numai, personalităţi, genii, ni s-ar furniza discret amănunte picante din viaţa lor, oare am reţine mai bine materia?
Se iau cei doi meseriaşi, prieteni cu zîna verde, Rimbaud şi Verlaine. Rimbaud începe să scrie devreme în viaţă, în adolescenţă, la 16 ani scria
O vorbă nu voi scoate, nu voi gîndi deloc:
Dar nesfîrşită-n suflet iubirea va să-mi steie.
Ca un ţigan departe voi merge-n tot alt loc,
Ferice prin Natură - ca lîngă o femeie. (Senzaţie)
În 1871, cînd avea 17 ani, îi trimite o primă scrisoare lui Verlaine (cu 10 ani mai mare decît el, poet deja consacrat, însurat cu Mathilde care fix atunci mai avea foarte puţin şi năştea), cu poeziile lui, răspunsul este “Vino, minunat suflet, te aşteptăm, te dorim”. În septembrie, cei doi se întîlnesc, Rimbaud poposeşte acasă la Verlaine, unde era aşteptat cu oarecare înfrigurare, fiind descris ca un “geniu provincial”, cînd colo se arată un vagabond plin de păduchi împuţit şi nesimţit, de care Verlaine se va îndrăgosti pe loc şi va începe celebra poveste de dragoste cu năbădăi care va dura patru ani.
Mathilde a fost victima împrejurărilor şi a soţului ei, care deşi s-a străduit, după ce i s-a născut fiul, să fie un cap de familie model, după trei zile n-a mai suportat presiunea traiului casnic, a tras o orgie şi se spune că era atît de beat, încît s-a culcat invers pe pat, încălţat, cu picioarele pe pernă, foarte aproape de chipul mult prea tinerei sale soţii, care a privit şocată pîna în zori noroiul de pe cizmele lui. Cînd era sub înfluenţa alcoolului (şi sau a drogurilor), Verlaine devenea destul de violent şi ciudat, o dată i-a ţinut un chibrit aprins deasupra capului şi a ameninţat-o că îi dă foc la păr, altă dată i-a pus un cuţit la beregată şi i-a promis că o omoară, din dragoste bineînţeles.
Avea parte la rîndul lui de acelaşi tratament! Într-o seară, cînd erau la Cafe du Rat Mort, Rimbaud i-a spus lui Verlaine “pune-ţi palmele pe masă, că vreau să încerc ceva”, după care a scos un cuţit şi i l-a trecut de cîteva ori peste mîini. Cînd Verlaine a sărit ca ars de durere şi groază şi a ţîşnit pe uşă afară, Rimbaud a fugit după el şi l-a mai înjunghiat de cîteva ori în picior. Apogeul pasiunii lor a fost atins în episodul de la Bruxelles cînd Verlaine şi-a cumpărat un pistol să se sinucidă, dar a tras trei focuri asupra lui Rimbaud, unul nimerindu-i în braţ, drept urmare omul s-a dus la poliţie şi şi-a denunţat amantul, după care şi-a retras plîngerea, dar prea tîrziu, Verlaine a fost condamnat la doi ani de inchisoare.
Rimbaud se hotărăşte să renunţe la poezie, definitiv (chiar aşa a fost), să plece în lume, să muncească şi să devină bogat. Bogat n-a fost, a murit la 37 de ani, după ce ajunsese la concluzia că arta e o prostie.
Erau prea roşii trandafirii,
Prea neagră iedera pe ram.
……………………………………
Prea blînd şi prea albastru cerul
Şi valurile-n larg prea verzi… (Verlaine, Spleen)
Fascinant şi foarte morbid.
După o perioadă de dizgraţie pe la mijlocul secolului 20, absintul a revenit la un fel de modă în ultimii ani, dintre artiştii duşi cu pluta ”blestemaţi” contemporani nouă, Pete Doherty este consumator de absint (printre altele), cu apucături piromane şi mare iubitor de Baudelaire, mă întreb dacă este vreo legătură între una, alta şi cealaltă. Oscar Wilde a spus odată sub efectul licorii că vede cum îi cresc lalele din picioare. Poezie 45 %- 75% pură.
Ieri m-am distrat copios cu un fragment din emisiunea de la Realitatea unde domniţa cu voce isterică (chiar, oare numai mie mi se pare că este cu glasul într-un continuu efort de a se stăpîni să nu îmi tragă un pumn prin “sticlă”?), împreună cu criticul de artă şi prea pudicul domn Prigoană - care n-avea voie să zică cur dar l-a zis, pentru că e un natural şi I. Coteanu ne-a spus mai demult că curu e corect gramatical şi fundul e altceva, plus că nu ştia cuvîntul crupă, se revoltau foc nevoie mare de organul de pe harta României (unde vine Argeşul? dar Bistriţa?).
Într-un mare reportaj făcut de-o altă colegă profesionistă, apăreau doi oameni cu veste fosforescente prezenţi la vernisaj hăhă şi ziarista îi întreba ce vedeţi dumneavoastră aici (prim plan România în toată splendoarea ei), intervievaatul, neavizat în ale picturii, însă mai lucid decît reportera, a zis io văd o hartă. Ceea ce eu îl cred, şi eu o văd tot ca pe o hartă, toate lucrurile au nevoie de-o hartă, cîteodată.
Hilar mi s-a părut cine şi cum s-a gîndit să se dea cu părerea, cine combate, cine şi cum contrează şi cît tărăboi se face (iar) pe o chestie care devine parcă toată România ar fi plină de frustraţi şi pudibonzi. Nu îi e ruşine ăluia de la Antena Ţ să se rîdă cu gura pînă la urechi că a prins-o pe Răduleasca cu un mesaj pentru naţiune doar-doar s-o lăsa de fumat, dar ne ofuscăm cînd vedem cum creativii o dau înainte cu sexualitatea pe conturul şi imaginea ţării-mamă.
Pai să vină artistu să ne explice de ce zice el că Românica noastră este aşa, că numai la un păhărel trist ne gîndim cam ce-i fac toţi în public şi fără de ruşine, dar cînd e să privim plastic, iaca ne ruşinăm.
În stînga este România rupîndu-şi cătuşele pe Cîmpia Libertăţii, asta este ce vrem noi să fie, o fecioară independentă cu piciorul pe carte, luptătoare şi frumoasă. Tabloul este făcut acum vreun secol jumate de C. D. Rosenthal, vai, ironic, tot ungur, dar se vede treaba că modelul a evoluat în pas cu vremurile.
Răspund la e-mailul cu să scriu despre sfaturi de bună purtare, trebuie să pun linc şi să copiez textul aşa:
“ Acest articol a fost scris cu ocazia conferintei anuale Training 08 , evenimentul de training general, de HR, vanzari si e-learning cel mai complex al anului.”
Am scris o listă de lucruri pe care mi le mormăi eu din cînd în cînd. Nu sînt chei de succes, eu nefiind o succes..oare? ivă? cum li se zice persoanelor de succes?, sînt de pus pe frigider, repere să zicem comportamentale şi verbale, în normalitatea normelor mele, după cum urmează.
Fă duş în fiecare dimineaţă, este o bună metodă de a începe ziua cu energie şi chef de viaţă. Nu te gîndi la ce te aşteaptă. Cîntă. Orice, cît de tare poţi, maimuţăreşte-te, pune suflet.
Eu nu fac duş în fiecare dimineaţă, dacă mi se întîmplă o dată pe an e sărbătoare, cînd mă trezesc şi ţîşnesc din pat, îmi spun “spre duş, spre duş! voi, picioare ale mele!”, dar ele mă poartă nu ştiu cum spre cafea, spre frigider. În schimb maimuţăritul îl practic cît de des pot, este gimnastica mea de dimineaţă face foarte bine la psihic şi la coardele vocale.
Bucură-te.
Un îndemn minunat, eu mă bucur de orice, mai nou mă bucur de nişte ţînţari din ăia cu picioare enorme care-mi invadează spaţiul vital, îi omor cu o plăcere sadică aruncînd cu saboţii după ei, recordul este de 11 insecte, mă bucur! Mă bucur!
Foloseşte produse cosmetice de calitate, este o investiţie pe termen lung şi cu mari beneficii. Bea multă apă, face bine la ten, dar nu dormi mai mult decît trebuie, somnul mult nu face bine la nimic.
Aia cu somnul am cam exagerat-o, că nu sînt Da Vinci să dorm pe scînduri, iar cînd mă întorc, să mă trezesc bună de treabă! Dar recunosc că mai mult de 10 ore pe noapte totuşi nu dorm, cum spuneam, mult somn strică.
Mergi pe jos.
Asta era evidentă ca prezenţă, de la o înflăcărată practicantă a sportului cu mersul, vorbesc serios, elimină toxinele din organism limpezeşte gîndurile şi face glezna fină. De reţinut, mersul pe jos NU slăbeşte! dar nici nu îngraşă.
Munceşte atît cît poţi, oricînd şi oricum, nu te considera mai fraier decît alţii dacă munceşti mai mult. Viaţa nu este dreaptă, dar nici constantă, unii leneşi trăiesc o veşnicie, dar sînt şi oameni harnici longevivi.
Asta poate suna pionieresc, dar eu cred în muncă indiferent de rezultate, recompense, reacţii, sigur, pot fi contrazisă sau amintită de conceptul de “profitori”. Fiecare face cum crede ca îi e bine, filozofia mea este asta şi pînă acum nu-mi pare rău.
Nu fi prost.
Eu mă încurajez şi îi sfătuiesc şi pe alţii să nu fie proşti, nu mă refer la cei incurabili, cît la oamenii care pot da dovada de minte, dar au momente în care deraiază. Şi e bine să te tragi de mînecă.
Dacă cineva te face să te simţi prost, nu este vina ta, ci o lipsă de educaţie şi de tact din partea celuilalt. Ai voie să te simţi prost din proprie iniţiativă, e chiar sănătos.
Da, asta pentru că eu sînt în felul meu hipersensibilă, imediat mă simt prost, zice cineva că ploua iar, eu mă jenez, cam aşa functionez şi, ştiindu-mă, bănuiesc că nu sînt singura!, încerc să mă mai consolez că, dacă eu vreau să intru în asfalt din cînd in cînd, clar celălalt e de vină, că e needucat, am rezolvat-o.
Fii sincer. Cu tine.
Asta am scris-o pentru că eu mă mint în mine destul de des. De exemplu, mă duc să-mi cumpăr o haină. Nu încap în ea, dar îmi spun ba încap, conştiinţa zice ba nu, eu: ba da! Intru în haină, nu-mi stă bine. Sinceritatea ştie asta, eu mă prefac că nu ştiu, tot o împing mai în spate, iau haina, ajung acasă, constat că nu intru în ea, îmi stă ca naiba, îmi dau palme.
Exprimă-te cît mai limpede, corect şi deschis, nu încerca să epatezi prin cuvinte, ideile contează.
În fine, nu că în mod obişnuit aş scoate nişte exprimări de ar trebui să stea toată lumea cu dicţionarul pe birou şi să recitească de cîteva ori, dar am vazut că nu ştiu de ce avem tendinţa de a vorbi în termeni complicaţi sau din alte limbi cu senzaţia că ne exprimă mai bine. Aşa este, sîntem oameni complicaţi, gîndim complicat, dar după momentul acumulării formării ideii, efortul trebuie să fie spre claritate … ca la haiku, o întreagă lume în 17 silabe!
Fii simplu.
Asta e o extensie a ideii de mai sus, dar am scris-o pentru că eu încerc să fiu simplă în cam toate aspectele mele, mi se pare greu şi frumos.
_______
Cîteodată lista mai conţine şi ia pîine du gunoiul dă cu aspiratorul, spală-te-n urechi, dar nu sînt tot timpul, deci nu le pun aici. Sper să fie de bun simţ şi nu foarte strigător-la-cer de plate, că mi-am ros unghiile să scriu zece lucruri care mi se par importante la ora actuală. Gata.
Hihih apropo de confidenţele de care vorbeam săptămîna trecută, atîta am discutat zilele astea despre un eveniment, de fapt două, încît sînt cheaună, dimineaţă m-am trezit în cap cu cîntecul ăla vechi cu Dac-ai şti cît te iubesc, ceva cu într-o clipă ai veni şi zborul nu ţi l-ai opri pînă nu m-ai găsi, băi păsăricule băi!
Unul dintre lucrurile care îmi plac mie multmult este să fiu îndrăgostită, ceea ce mi se întîmplă cam de 3, hai 4 ori pe săptămînă, noroc că mai frînez, altfel aş umbla numai cu capul în nori şi aş scrie poezii de-alea pişăcioase. Ah, şi poeziile pişăcioase îmi plac, da să nu fie a la Nichita, cu totul este o neputinţă şi-o neiubire şi-o rupere de aripi de gînd care mă fac să rîd.
Ce-mi mai place mie?
De toată lumea care citeşte aceste rînduleţe ale mele! Fără excepţie! Foarte mult!
Să merg pe jos fără o direcţie precisă cu căştile în urechi şi să mă gîndesc numai la lucruri ideale. Mark Knopfler căruia am să-i fac un altar cu lumînări şi trandafiri (şi poza lui cu bandană, evident).
Sardinele şi măslinele. Cafeaua Latte de la Starbucks. Mirosul de vacă. Bezelele.
Sticlele mici cu forme ciudate, sau borcanele (mici cu forme ciudate).
Pijamaua mea pe care scrie Moody cow şi Simone de Beauvoir!
Ce nu-mi place?
Bulinele şi oamenii aroganţi sînt două lucruri pe lumea asta a căror existenţă nu mi-o explic.
Semi întunericul, îl urăsc mai mult decît întunericul beznă. Cacaoa, gustul şi culoarea ei.
Să-mi spună cineva “haihai”.
Vinul fiert, ţuica fiartă şi scortişoara. Poşetele minuscule, fumatul pe stradă.
Să-mi fie cald la burtă. Ştiu că nu trebuia să zic asta.
Fragmentul de mai jos este dintr-o discuţie lungă şi foarte indecentă pe care am purtat-o de dimineaţă, într-o sesiune extraordinară de urgenţă care necesita concentrare maximă. Administratorul nostru de reţea poate fi fericit că nu ştie româneşte, altfel ar leşina dacă ar vedea ce gînduri curate şi logice dezvolt din tastatură.
She says: şi apoi m-a luat în braţe foaarte tandru
I say: aşa
She says: şi să mă pupe
I say: o început să te pupe?
She says: daaaa
I say: hailei fată
I say: şi tu ce făceai?
She says: io stăteam nu mai ştiu
She says: crecă îl pupam şi eu cumva
Au oamenii un drag de-a povesti chestii care ar trebui să rămînă nepovestite. Amănunte care n-ar trebui discutate, impresii detaliate care nu au voie să fie pingpongate de la unii la alţii, dacă stăm şi ne gîndim la respectarea intimităţii terţei persoane absente.
Cred că dobîndeşti darul ăsta din fragedă pruncie, eu îmi aduc aminte prin clasele generale cînd am început să ne uităm mai bine la coleegiii noştriii, ore întregi vorbeam despre cum s-a uitat şi ce-a zis şi cu cine era şi după aia ce-a mai zis şi iar de la capăt şi, dacă e adevărat că dacă sughiţi, te pomeneşte cineva, păi cred că bieţii de ei trebuiau să ajungă la spital de la atîtea hîcuri. Am impresia că totuşi nu e adevărată, altfel aş avea pe conştiinţă vreo cîţiva nevinovaţi.
Normal ar fi să se încheie acest apetit pentru disecţii indiscrete, odată cu pubertatea sau adolescenţa, dar nu, a rămas constant, acuma sînt şi mai versată, interpretez din experienţă, pun întrebări cheie, cum ţinea de exemplu cotul stîng, sau mai nou că e la modă asta cu body language, se uita spre sus sau spre jos, sau spre dreapta, avea capul înclinat, e semn că era sincer, sau minţea, sau nu era în largul lui dar de ce nu era în largul lui probabil pentru că minţea sau nu minţea şi era intimidat, de ce ar fi fost intimidat dacă nu are nimic de ascuns, ascunde ceva, ce! şi se poate continua o veşnicie.
Găsesc o plăcere vag diabolică în discuţiile astea şi speer că toată lumea face la fel, pentru liniştea mea că sînt în limitele normalului, cu mici accese de caţă pe care mi le asum.
Mă adresez publicului larg oamenilor acestora care aşteaptă să vorbesc, să spun, dragii mei, hai să ne zenim, m-am gîndit că e un lucru bun şi oricum mă plictisesc. Voi reveni asupra ideii.
Am citit un articol în Dilema cu comentariile pe forumuri pe bloguri, despre comentarii în general care vorbesc multe şi nu spun nimica, aşa este postul ăsta acuma, eu scriu pur şi simplu despre nimic, deja am scris… stai că am contor de cuvinte, să nu mă mai chinui să le număr, asta mi-ar mai lipsi! … 117 … fără să exprim un lucru ceva o idee, ca-n viaţă. (deja s-au făcut 131, vai cum trece timpul!)
Toate se întîmplă dintr-o direcţie către o altă direcţie! Am lămurit-o şi pe asta.
Ştiţi că sînt varză, debusolată, am pierdut cheia de la mintea mea, a mîncat-o un rechin roz, sînt în derivă pe o mare învolburată dintr-un pahar cu furtună, pe o plută improvizată de la o bucată de internet care a zburat odată cu mine cînd s-a scufundat vaporaşul meu luxos, ştiţi că umblu cu o făcliiie îmi place cuvîntul făclie, prin bezna personală căci mi-a sărit siguranţa de la un scurt destul de scurt în urmă cu o vreme a făcut clic zbang şi acuma orbecăi (cu făclia, speranţă este), deja veste de notorietate, Suzi a clacat, gata, a perdut cărarea, i s-a dus luminiţa din frazalizare şi sclipirea din privire, mai are foarte puţin şi închide şandramaua, ei bine… nu ştiu, că dacă aş şti, aş şti şi ce numere să joc la loto şi cred că mi-aş reveni ca prin minune.
Ironia, căci despre ironie este vorba, a făcut să primesc un email în care sînt invitată, fiind o mare blogărăăă, să scriu pentru un concurs, despre ce! Hai să vă las în suspans… adică nu vă las, că mi-e că stau cu privirea fixă pe monitor aşteptînd comentarii cu ghicit pînă văd numai steluţe, deci “mă fac” că nu am zis că vă las în suspans.
Reluăm… ,despre ce! Ei bine, despre lecţii de viaţă privind succesul personal şi profesional, sfaturi scrise din pana-mi măiastră, dar oh de-o inteligenţă de gruază, care să poată fi citite de toată lumea şi să rămînă cu gura căscată maaamă cum le zice fata asta parca te luminezi dintr-odată, te inspiră, ce idei, ce forţă, ce înţelepciune, care să ia egzemplu de la mine, un post despre cum am reuşit io să ajung cum sînt astăzi, … exact! Cvoderamdemonstrantumtum. Cred că sînt numai potrivită şi capabilă să scriu despre succesul meu orbitor, în momentul ăsta de maximă claritate un apogeu al fiinţei mele cînd soarele e sus pe cer, mă relaxez într-un hamac în Caraibe cu trei blonde lîngă mine şi tocmai mă bucur că am vîndut acţiuni la bursă înainte de ziua de alaltăieri. Şi nu uit să bloghez cu succes!
Ca să nu plecaţi cu mîna goala de pe păginuţa asta, sînt de treabă, din linc în linc am ajuns şi la un blog chiar mişto cu zenu asta, http://zenhabits.net/, imediat după ce dau pabliş o să mă avînt cu drag în el, poate găsesc piatra filozofală care-mi lipseşte.
* Dacă are cineva ceva de comentat cum că vai buu asta vezi tu reuşită în viaţă să stai cu cracii în sus pe plajă şi să numeri banii, să ia legătura cu mine.
Asta este singura parte încîntătoare la suburbii sau oraşele mici, apuci să vezi ceva natură, dacă te interesează aspectul. Eu nu mă omor după verdeaţă în general, dar găsesc relaxant şi interesant să pot vedea luna sau răsăritul de la geamul dormitorului meu, lucru care nu mi s-a mai întîmplat la celelalte case în care am stat.
Mie mi se par mai faine apartamentele, probabil pentru că am crescut într-unul, sînt mai compacte, mai curate, mai boeme, cînd am venit aici mă gîndeam cum este să ai un apartament în centru, să zumzăie strada sub urechea ta tralala, să deschizi geamul şi să vezi metropola s-o simţi! M-am răzgîndit destul de repede, apartamentele din centru sînt infiorător de mici, la nişte preţuri inexplicabile, iar de stradă ţi se ia după prima zi de “socializare” cînd oamenii iau cu asalt puburile şi chefuiesc, după care ies pe străzi şi cîntă, se ceartă, vorbesc cu stîlpii iar a doua zi dimineaţă este plin de vomă şi sticle sparte. Noroc că plouă des.
Ca în mai toate capitalele (cred - n-am fost în multe), se trăieşte înghesuit şi scump, în oraşele mai mici este mult mai mişto şi mai normal, dar ajungi să ţi se pară absolut firesc să stai într-o cameră doi pe doi să te calci pe picioare pe stradă să respiri un aer dubios şi să alergi mereu, pentru că te simţi în centrul furnicarului, aici este locul unde se întîmplă tot, filme, expoziţii, vedete, reduceri, cluburi, e tare greu să te desprinzi.
De multe ori mie îmi pare rău că stăm la casă şi departe de centru, mai ales că timp frumos nu este aproape niciodată ca să pot ieşi în grădină, dar bineînţeles, mai vezi o lună un răsărit o floare un gard, îţi mai trece supărarea, ai mici scăpări de provincialism după o vreme, începi să cauţi Wellies în loc de FootGlove, citeşti Perfect Soil în loc de Perfect Woman, şi nu te interesează dacă se mai găsesc bilete pentru mega concertul U2.
Şi încă nu mi-e clar dacă îmi place mai mult la ţară sau la oraş.
A, da, este de treabă, dar este un pic isterică. Adică e destul de isterică.
