Acum, cînd scriu aceste rînduleţe, mă servesc ca o doamnă cu bere, deci să fie cu noroc. Sper din tot sufletul să apuc să dau pabliş înainte să coboare ceaţa peste ochişorii mei şi cortina peste luciditatea mea, căci sînt foarte ostenită. Nu neapărat de la munca mea cea grea, dar mai ales de la căldură.
M-am gîndit că am şi ce sărbători. Azi sau mărog zilele astea, dacă îmi aduc eu bine aminte, s-ar cam face o lună de cînd sînt eu la cură de slăbire. N-am mîncat cipsuri, n-am consumat alcoale (decît în cantităţi foarte restrînse) şi m-am abţinut să înjur. Rezultatul a fost surprinzător şi spectaculos. M-am îngrăşat cu doochilejumate!…
Din aceste chile, unul nu ştiu unde s-a repartizat, că nu-l văd, dar pe celălaltjumate l-am zărit azi distribuit simetric în zona denumită popular talie. Tot azi mi-am luat pe mine un tricou mulat, că sînt damă bine şi am ce arăta dacă e la o adică. Deasupra am tras o jachetă mai grosuţă, că dimineaţă era destul de frig. Şi am fugit repejor spre autobuz în salturi şi hurducături să mai dau jos vreun gram.
Cînd am ajuns în statie m-a luat cu răcoare la şale, m-am uitat în jos am zărit ceva albişor, mă uit mai bine, tricoul meu se ridicase rulat frumos înspre pept, lăsînd la vedere ditamai burta şi ce mai e pe lîngă, m-am panicat şi am tras în jos, mai fac doi paşi, el iar în sus! Tot aşa, de cîteva ori, pînă am închis fermoarul la jachetă pînă la gît şi am zis azi roagă-te să ningă, eu nu mă dezbrac nici moartă.
Natura n-a ţinut cu mine, a dat un soare, o splendoare, la fereastra mea saună şi alta nu, cine transpira azi de curgeau apele pe ea şi era roşie toată şi bulbucată? Eu.Toată lumea în birou se lăfăia în inuri şi culori vii, numai Suzi şedea în lînă neagră îşi făcea vînt cu un zmoc de hîrtii, cu drumuri dese la baie să dea cu apă pe dînsa.
M-am hotărît să mă duc la bancă, să-mi rezolv în regim de foarte urgenţă contul, am ajuns lac de transpiraţie m-am postat la omul cu contul şi am început să năduşesc am nevoie de bani să-mi viraţi acuma că mă sună asigurarea vă rog io mult vă rog foarte mult, pot să am un pahar cu apă? Pac iau un pliant promoţional cu împrumuturi cu dobîndă mică şi încep să îmi bat cu el în faţă şi pe cap să mă şterg cu un şerveţel. Omul cu contul s-a uitat mirat la mine a ţîşnit de pe scaun dar nu este nici o problemă, staţi că vă rezolv nu trebuie să vă panicaţi. Nu mă panichez! Nu vă panicaţi? Nu, mă vedeţi pe mine panicată? Şi mai cu viaţă, că e foarte cald aici.
Cînd să mă termin ţr telefonul Geisăn, unde eşti? Iaca la bancă. Cînd termini? Acuma. Ieşi afară că eu vin din oraş mă duc la biro am treabă cu tine, deci te iau şi asta-i. Ies afară, minune, Geisăn cu decapotabila zic ei mă mai răcoresc măcar zece minute. N-a fost să fie, mergea ca un fraier parcă eram în voiaj pe coasta de azur, da mai repede nu poţi merge? Nu. Vai de mine. Hai dă cu viteză să-mi bată vîntu-n plete. Ah că nu pot că e aglomerat că e poliţie că e copii, numai prostii. La nimica nu mi-a folosit porcăria lui de maşină, degeaba a dat atîţia bani pe ea, dacă nu m-am bucurat şi eu de briză, dar dacă n-ai cu cine! (nişte ţărani hihi).
Gata că m-am plictisit de scris, mă duc să stau în frigider o vreme.
Nu mai am bani în cont, am rămas interesant de lefteră! M-a sunat asiguratorul de viaţă alo tanti da’ ce faci? Trăieşti bine şi cheltuieşti cu drag? La noi nu te gîndeşti? Dacă mori mîine? Nu poate să-şi ia bărbatu lu matale premiul recompensă, că uite, nu ţi-ai plătit o biată rată! Îl laşi neconsolat? Ce-aţi făcut cu banii? I-aţ dat pă ţoale pă smacuri pă ce? Aveţi nevoie de un consilier financiar? Firma de lîngă noi se ocupă et de asta, să le spunem să vă sune? Să vă lăsăm liniştită şi să-l sunăm pe soţu poate ne dă el banii? Vaaai nununu! Numai la soţu meu nu sunaţi că-mi dă în cap! El crede că eu am jde miii de ioro economisiţi cu care ne vom cumpăra curînd un zepelin! Nu îmi faceţi aşa necaz, primesc banii vineri şi vi-i dau chiar şi în avans dacă vreti, aveţi milă! Pînă vineri şi nici o zi mai mult! N-o să am vineri banii.
Săptămîna trecută a fost după cum ştim cu toţii Constantin şi Elena, cum ţara noastră este înţesată de Elene şi Costele (şi Mihaele!), nu puteam să nu mă aleg şi eu cu unul. Mama, care de la Paşti a descoperit felicitările electronice (am observat că are apetenţă pentru cele pasionale), s-a gîndit să îi trimită lu tata meu o felicitare. Cum el nu are căsuţă poştală, nu ştie ce este aia, dar îi plac şi lui felicitările, ea şi-a trimis singură şi i-a zis lu tata iaaa uite ce-ai primiiit! Subtil. În loc să-i cumpere o pereche de şosete. Ce-au vorbit ei acolo nu ştiu şi nu mă interesează, mama îmi povesteşte acuma ce ispravă a făcut şi ce bucuros era tata că-i scria numele pe ecran plus nişte flori trîntite pe nişte partituri, după asta îmi zice să ştii că el s-a gîndit da’ oare lu Suzi a noastră nu i-o fi venit prin cap să-i trimită o felicitare lu bătrînul ei tată? Ia verifică … din cinciîncinci minute! Băi, l-ai întristat, atîta am să-ţi spun, nu mi-a zis espre, dar măcar atîta puteai să faci şi tu un gest!
În acest uichend m-am simţit ca o matroană, să zic aşa, deosebit din punct de vedere intelectual artistic şi socialo politic. Sîmbătă dimineaţa la ora 7 jumate a poposit Stelian (dar ce lănţic avea! o, mama mea! din Israel, de unde a luat şi cei optisprezece mii de dolari cu care şi-a cumpărat un apartament în nouăşişşase, în oraşul Pucioasa judeţul Dîmboviţa!) să facă gardul! De data asta am fost pe poziţie m-am ridicat pe vîrfuri să par impozantă şi am zis întîi şi întîi îmi scoateţi florile! Stelian s-a uitat de jur împrejur şi a zis toate? Ceea ce m-a dezarmat m-am dat jos de pe vîrfuri, nu, desigur, doar pe această latură unde o să prestaţi. Dacă mi le puneţi şi în ghivece, cu pămînt, vă fac o cafea (bătut uşor din gene şi sprîncene - nici un meşter nu rezistă!) Bine doamna! Două zahăruri vă rog.
Poate că sună un pic ironic, dar Stelian este un om pe cinste, care a muncit cu multă dăruire şi a făcut un gard drept înalt şi gri, în spatele căruia vecinii mei se pot maneli în voie. M-am simţit foarte gospodină cu ocazia asta, aveam instructajul făcut de părinţii mei care mi-au spus că este frumos să servesc omul la prînz. Normal în tocmeala noastră nu a intrat mîncarea sau apa, dar am zis măi, de ce nu? Să fiu şi eu o doamnă şi să fac hrană, cum i-o fi norocu. Foarte multă pomană mi-am făcut! I-a plăcut şi a mîncat chiar mult că l-a luat somnul cum mă şi aşteptam, a zis că nu a mai mîncat mîncare aşa bună şi ca acasă! Este venit fără soţie, care stă în România cu cei doi băieţi născuţi la diferenţă de nouă ani, dar ce să-i faci! Tocmai cînd era la noi, a reuşit un nepot să-i cumpere bilete de avion (doar venit) pentru soţie şi băieţi la obzeci de euro bucata, un chilipir. Asta i-a adus aminte de alt chilipir, cînd a cumpărat în iarnă un porc de treisute de euro foarte mare. Da. Un Crăciun bun.
Vecina mea a fost foarte de treabă, a dat drumul la muzică, să nu-i fie urît lui Stelian. Dacă nu ar fi fost oameni bătrîni cu case şi mase, eu una aş fi făcut-o pe peţitoarea, aşa am simtit o compatibilitate între ei doi, mai ales în materie de lirice, căci, deşi la noi mergea radioul, Stelian nu a reacţionat, dar cînd a băgat vecina Mirabela, urmată imediat de Cătălin Crişan, Stelian a început ce credeti? să cînte cu un drag şi-un patos de eu am rămas cu gura căscată! Nu doar eu, ci şi dînsa care este o mare admiratoare a acestor doi interpreţi, avînd discografia complectă (şi Stelian la fel!) fiind chiar de cîteva ori la concerte la mare la Mangalia cu bilete luate pe plajă în trei ani la rînd consecutivi!
Dar gardul se înălţa văzînd cu ochii şi cei doi au fost nevoiţi să revină cu picioarele pe pămînt. Vîntul (sau poate nu doar vîntul) a bătut cu putere poarta vecinei spre seară, scoţînd-o din ţîţîni, ea a venit în halatul roz flauşat să ne spună că poarta ei nu se mai încuie din cauza gardului nou ridicat, dar vedeţi cum sînt bărbaţii ăştia? - ce suflet au?, de asfalt făcut chiar în minibetoniera din faţa casei noastre pe care am băgat-o în priză pe geamul de la sufragerie lăsat întredeschis toată ziua, de am crezut că or să intre copiii şi or să ne fure plazma, Stelian s-a uitat la poartă şi a spus ridicînd din umeri că de vină e cuiele şi nu cărămizile, ori el scule de cuie nu are. Of!
Sîmbăta trecută mă distram eu cu mine citind căutari năstruşnice cu gugăl, cineva a întrebat la ce bun deodorantul. Pentru că n-am putut să dau un răspuns concret la problema cu vaca (mulţumesc fetelor care au răspuns!), am zis hai să văd la ce e bun deodorantul dacă el ne este indispensabil. Eu cred că ne este, dar nu m-am riscat vreodată să mă lipsesc de el. Sîmbătă, conjuctura lunii cu saturn în casa a treia mă predispunea la decizii aventuroase şi am zis da’ chiar, ce se poate întîmpla? Nu voi povesti aici trăirile ce le-am trăit, le-am consacrat un capitol special în memoriile mele, tot ce pot spune este că există viaţă după deodorant! Dar.
M-am documentat pe net, am descoperit că foarte multă lume are probleme legate de acest aspect şi doreşte să renunţe!
În primul rînd ni se recomandă nouă celor care ne-am hotărît să facem acest pas, să ne spălăm, mulţi au avut un mare şoc cînd au aflat că s-ar putea ca în unele împrejurări să fie nevoie de spălături mai dese decît de două ori pe săptămînă.
De la spălare, drumurile se despart, în funcţie de specialişti, variază, iată cîteva dintre recomandări:
- să ne dăm cu săpun şi să nu ne clătim
- să ne punem oţet
- să ne pufăim cu praf de copt
- să ne şpreiem cu votcă
- să ne ungem cu ceară de albine
- să ne clătim cu apă de gură
- să ne frecăm cu: levănţică zdrobită, frunze de mentă, coji de mere, banane, castraveţi, bulion
Dintre fanii produselor organice biologice, cam toţi s-au plîns de deourile fără aluminiu, pe motiv că sînt apă de ploaie; după părerea mea - care am testat cu drag acum cîţiva ani, apa de ploaie chiar e mai bună decît respectivele.
De asemenea, am găsit foarte multe articole în care se spune că băiatu cu microscopu care s-a apucat de urlat isteric că o să facem Alzheimer (am povestit cum o tipă de la Big Brother SUA nu ştia să spună alzheimer şi i-a zis “all-timer”?, am crezut că leşin de rîs), revenind, respectivul a vorbit cam ca să nu tacă, aluminiul din şpreiuri fiind nesemnificativ faţă de cît aluminiu băgăm în noi din alimentaţie. Aşadar, dacă ne alzheimerim, nu de la subraţe ni se trage.
Pe mine, această aventură m-a ţinut pînă ieri, cînd am observat că am dezvoltat apucături nenormale la vîrsta mea şi nu vreau să fac vreo obsesie compulsivă. La sfîrşitul acestui experiment mi-am dat seama de inutilitatea lui.
Încheiat raport, astăzi douăştreiapriliedoomiiopt, semnez.
_____
Poftim
De aia este bine că eu mă cunosc pe mine, ştiu destul de clar că am două mari probleme: nu am simţul măsurii şi mă plictisesc repede. Ca să nu îmi tîmpesc blogul - după ce l-am avut o vreme în grijă, am observat că încep să-l împopoţonez şi să îl modific şi să-l bîţîi aşa de tare, că mi se luase de el şi aveam mari şanse să nu mai vreau să mai scriu niciodată, că mă obosea cum arăta-, m-am hotărît şi i l-am dat la un băiat să se ocupe de dizain şi îngrijire, cu promisiunea că nu-mi va îndeplini dorinţele de schimbare decîîît dacă e ceva vital. Aşa că eu scriu cam un mail pe zi (cîteodată şi mai multe), în care cer cu insistenţă: modificarea fontului, a liniuţei grie , a liniuţei bleoverte, a titlului, a pozei, introducerea unor poze, scoaterea lor, etc după cum se vede, mailurile mele sînt ignorate şi blogul este ţeapăn.
Nici ieri, nici astăzi nu mi-a mers riderul, n-a vrut el… eu neavînd prea mult de lucru şi dornică de explorări, am zis hai să mergem pe netvibes să vedem la ei cum e. Mi-am găsit fericirea pierdută! Aici eu îmi scot pîrleala, are tooot ce vrei şi ce nu vrei, şi fundiţe poţi să-i pui, sute mii de uigeturi şi ghegeturi şi ischibiţii!
Acuma o să explic! Am ceas! Am vremea în Dablin! Am horoscopul! Am vremea în Iaşi! Pe coloana din mijloc am! De făcut urgent! Ultimele ştiri de-acasă! Ultimele ştiri de la bîrfe vipuri! Pe coloana trei! De căutat pe net! Contoar de calori!!! Şi podcasting radiogherila!
O ţigănie (pardon) de nedescris! Am muncit foarte mult la ele şi încă mai adun, dar acuma fac o pauză că mă doare capul.
Şi blogurile arată foarte colorat, asta mi-a plăcut să le colorez, să le extind şi să le strîng… Deocamdată sînt deosebit de încîntată şi ameţită foc, mă joc o vreme şi după aia îl las, dar acuma îl agit de-i ies ochii!
La magazinul unde mă duc eu să-mi iau hrana la prînz, sînt două lucruri importante: o casă de automarcat şi pîine.
Casa de automarcat este o casă la care îţi scanezi tu produsele cumpărate, le pui deoparte pe un suport în care o femeie zice “vă rugăm puneţi produsul aici” şi dacă îl pui fără să-l scanezi, tot femeia aia ţipă “vedeţi că aţi pus ceva nescanat, luaţi produsul de-acolo şi scanaţi-l haideţi repejor nu staţi degeaba scanaţi!” La un volum destul de tare ca să poată fi reperat de un supraveghetor responsabil cu supravegherea caselor ăstora.
Pîinicile sînt în forme de baghetuţe mai mici mai mijlocii mai mari, din aluat alb (50 cenţi) şi respectiv aluat intermediar. Cele intermediare fiind cu moţ acuma, mai au prin ele nu ştiu ce seminţe şi prostii, că place la poporul ahtiat după biologic, sănătos, prostii, costă 75 de cenţi! Aberant de mult, dacă e să mă întrebe pe mine cineva, mi se pare extraordinar de mult să dai 75 de cenţi pentru o pîinică din aia. Ghici eu de care iau?
Din aia de 75 bineînţeles, e mai sănătoasă şi mă şi nebunesc după seminţele alea!
În prima zi cînd am cumpărat, m-am dus la casă, să vezi şi să nu crezi, beghetuţa mea cu seminţe nu era pe lista cu produse (neavînd ea cod de bare, este pe o listă cu produse vărsate)! În schimb era o baghetă normală la 50 de cenţi. Am apăsat pe tasta aia. Robota a început, “puneţi produsul pe tavă! Puneţi produsul pe tavă! Haideţi azi!” Eu am stat m-am gîndit şi am pus acolo, tantea a tăcut! M-am uitat la supraveghetoare, ea se uita absentă la mine. Eu ce să fac? Am plătit repejor şi am ieşit în fugă!
A doua zi m-am dus iar, iar aveam mîncărimi să-mi iau pîine scumpă la preţ ieftin, am făcut acelaşi lucru, m-am uitat fix în ochii supervaizerei şi am apăsat pe butonul de franzelă normală, a treia zi la fel. Deja am păgubit magazinul cu un ioro, ştiu că este o sumă de tot rîsul, dar gestul fraudulos contează, sîntem un popor de evazionişti, găinari, cu mine-n frunte, genetic avem impulsul să furi să pleci. Ce mă enervează la toată treaba asta este ca nu-mi pare rău nici o clipită, mă simt un pic vinovată, ştiu că e foarte aiurea ce fac, dar pîinea aia este prea scumpă, magazinul jecmăneşte oamenii, iar eu îmi fac dreptate.
Preluăm din zbor un fîlfîit de aripi pe parbriz şi aş vrea chiar nişte răspunsuri, sincere sau fanteziste, sau aberante sau comice sau oricum, sfaturi să fie:
“Bărbatul de care sunt îndrăgostită îmi spune că a găsit pe alta dispusă să îi ofere ce nu îi pot oferi eu. Cum ar trebui să procedez în situaţia asta?”
Sînt curioasă cîte soluţii se pot găsi, nu speculaţi aiurea. Asta mi-a dat ideea de a colecţiona situaţii delicate. Nu e nimic ironic. Doar că lumea e plină de dileme. De eplu eu nu ştiu cum aş proceda.
Poate sună meschin şi moraliceşte foarte discutabil, dar e jurnalul meu şi astea sînt gîndurile ce mă preocupă.
M-am trezit dimineaţă la ora 6, la ora 7 am deschis ziarul şi scria că autorităţile chineze sînt disperate cu copiii rămaşi orfani în urma catastrofei bieţii oameni cum i-a prins acuma nici nu pot să mă gîndesc. În fine, chestia care m-a luminat pe mine şi am auzit dintr-odată muzică de îngeri cu coroniţe de flori artificiale dar care par foarte naturale!, în urechi, a fost că îi dau spre adopţie, ce să facă. La ora 7 şi un sfert m-am hotărît că poate n-ar fi o idee rea să adoptăm şi noi.
La ora 7 şi 20 îl zgîlţîiam pe DD hai să-ţi spun ceva, se dă copii, măi, sînt mulţi rămaşi pe drumuri! DD dormea şi mi-a zis foarte clar că este configurabil! Ce să fie configurabil? Tot sistemul. Fiind cu capsa pusă pe copii chinezi, nu m-am dat bătută şi am insistat, am explicat uite, m-am uitat pe net la autoritatea de adopţie, noi ne încadrăm destul de bine, avem între 30 şi 55, avem casă avem salar şi culmea, nu sîntem obezi, ceea ce este o condiţie clar stipulată de guvernul lor.
La care m-a întrebat dacă (iar!) am băut şi cît e ora. Nu şi respectiv 7 jumate. Am prezentat situaţia care este gravă şi eu o să trimit un mail la noi aici la agenţia naţională de adopţii internaţionale, că am vrea şi noi să luăm. Am observat că pe unele situri care erau firme din astea, toţi copiii erau foarte drăgălaşi şi pozaţi în studiouri cu fundiţe în cap rîzînd super de frumos, la agenţiile de binefacere arăta nişte copii foarte urîţei şi murdărei. Ceea ce mi s-a părut tare aiurea şi nedrept.
DD m-a întrebat cuuum o să ne înţelegem cu el (!) şi că ai văzut Angelina ce-a zis că-i iubeşte mai mult pe ăia adoptaţii decît pe a ei? Mă intrigă cum ajunge el să citească “ştiri” din astea, deşi spune că vipurile sînt nişte proaste şi noi şi mai proşti că citim bazaconiile lor; asta înseamnă că-mi ascunde unele hobiuri pe care le-am putea avea în comun. Dar nu am insistat.
Aşa vrei să ajungi şi tu?
Cum anume?
Să iubesti pe copilul ăla mai mult decît pe al tău natural?
Care copil natural?!
Nu ştiu! Unul! Du-te mai gîndeşte-te, mai vorbim, băi, mă sperii, nu scrie nimica la nici un guvern, lasă-mă să dorm, să mă interesez, hai că vedem, ştii că sînt cozi chilometrice la adopţii, ştii că tre să dăm teste psihologice, da? M-a dezarmat.
A apărut mama pe net, am zis iaca ea e părintă, e trează, să-i spun, uite mama copiii ăia, iau şi eu unul! Mama a tăcut, a oftat, a tăcut iar, m-a luat cu Suzica, Suzica, mamădragă …. să vorbesc cu tactu, ştiu şi eu, e greu, cine sînt oamenii ăia?, ai băut ceva?, lu mama poţi să-i spui…!
Poftim.
** pentru doamna sau domnul care de trei zile încoace mă tot întreabă, să ştiţi că eu nu ştiu dacă se mai mulge vaca atunci cînd este gestantă.
În CanCan era o ştire trăznet anume că Tudor Chirilă s-a expus nud într-un moment de ebiţionism stradal la ceas de seară. Eu am zis mmm dar m-am răzgîndit repejor şi m-am dus pe blogul lui. Acolo scrie frumos că a nici vorbă de aşa ceva, doar o glumiţă mincinoasă, pe care săracii cancanari au preluat-o şi prezentat-o publicului larg. Vezi ce înseamnă să verifici înainte de a-ţi lăsa imaginaţia să ţopăie prin birou în timpul orelor de program!?
După ce am trecut cu bine de această încercare a soartei, am fost răsplătită cu o veste bună - zic eu, pentru ţara noastră şi pentru oraşul meu mai ales: “Biserica Scientologică, al cărui lider este actorul Tom Cruise, caută adepţi la Iaşi. De câteva zile, scientologii şi-au instalat un cort imens în imediata apropiere a Casei Studenţilor din centrul municipiului (municipiului?!). Aproximativ 20 de ieşeni s-au înscris în rândurile simpatizanţilor lui Cruise, deocamdată ca “voluntari scientologi”.
La ce succes au în Iaşi bisericile de toate formele dacă dau ceva la poporul aderent, nu m-ar mira să ajungă să facă o ditamai catedrala acuşica pe undeva, cu icoana treimii scientologice pe acoperiş.
Nu că alte municipiiii ar sta mai slăbuţ la capitolul dume, de eplu două reprezentante a muncipiului Suciava sînt deliciul meu în autobuz cînd mă nimeresc pe lîngă ele. De ce încă mai comandă femeile astea produse de la Avon este pentru mine la fel de inexplicabil ca şi apariţia cercurilor estetice extraterestre în lanurile de grîu porumb şi orz. Deci ele comandă creme şi machiaje de acaaasă de la o cunoştiiinţă, care le pune la pacheeet şi ele plătesc sute de ioro, cînd oraşul ăsta geme de cosmeticale! Şi nu numai că sînt conservatoare în felul lor, dar mai iau şi ţeapă, căci iată, furnizoarea lor nu trimite ce trebuie! Spre eplu, uneia din prietenele mele i-a trimis un gel de duş care nu face spumă, este alb, iar celeilalte i-a trimis tot gel de duş, dar este roz sidefat şi face spumă! O fi gelu alb expirat, “fatîîî”? Şi de ce scrie pe el ceva cu moi? Că cînd te speli, “te moi”. Logic.
t de asta, să le spunem să vă sune? Să vă lăsăm liniştită şi să-l sunăm pe soţu poate ne dă el banii? Vaaai nununu! Numai la soţu meu nu sunaţi că-mi dă în cap! El crede că eu am jde miii de ioro economisiţi cu care ne vom cumpăra curînd un zepelin! Nu îmi faceţi aşa necaz, primesc banii vineri şi vi-i dau chiar şi în avans dacă vreti, aveţi milă! Pînă vineri şi nici o zi mai mult! N-o să am vineri banii.
plu eu nu ştiu cum aş proceda.
biţionism stradal la ceas de seară. Eu am zis mmm dar m-am răzgîndit repejor şi m-am dus pe 
Deci ele comandă creme şi machiaje de acaaasă de la o cunoştiiinţă, care le pune la pacheeet şi ele plătesc sute de ioro, cînd oraşul ăsta geme de cosmeticale! Şi nu numai că sînt conservatoare în felul lor, dar mai iau şi ţeapă, căci iată, furnizoarea lor nu trimite ce trebuie! Spre e