Şi dacă te iubesc, ce te priveşte pe tine?! (poate Ghiote)
Nişte cinevai au spus că puţini oameni iubesc, cei mai multi dintre noi simţim alte trebi, cum ar fi apropiere, dorinţă, datorie, compasiune, simpatie, nimica, nimica, ceva şi tot aşa mai departe. Psihologii au decretat că eşti cu mintea-n gard dacă iubeşti toată viaţa idealist şi monogam.
În afară de asta, de la un timp, dragostea nu mai prezintă interes.
Ieri m-am oprit în faţa vitrinei unui magazin cu lenjerie de damă, îmi place magazinul ăla, are tot felul de tîmpenii puse pe nişte manechine bizare cu dimensiuni ideale şi fără perucă pe ţeasta de plastic bejuliu. Dacă faci abstracţie de cap - am auzit că se mai poartă - dai de lucruri foarte interesante, cum ar fi sutiene cu pene şi chiloţi cu paiete aţe şi un triunghi pe care scrie fii Valentinu meu. Înăuntru era plin de bărbaţi.
Am intrat în librărie tot ieri, în zona de cărţi mişunau femeile, în mijloc era un altar imens, pe care trona Atonement, asta pentru că e la modă şi special ieri costa doar 7,99 euri, un cadou pe care orice bărbat şi l-ar dori, sînt convinsă. Parcă le şi auzeam şoptind suav I love you, come back to me… în timp băgau sub nasul iubitului treisuteopzecişicinci de pagini pe care el cu siguranţă abia aşteaptă să le citească…
Am stat şi m-am întrebat care investiţie o fi mai rentabilă.
De ce are nevoie o persoană cu tuse peptoasă (în urma unor investigaţii şi interogaţii s-a stabilit că aş fi mîndra posesoare a unei chesty cough)? Are nevoie de ceaţă! Dimineaţă cînd am ieşit din casă am ieşit bine mersi m-am învîrtit am închis uşa m-am întors cu faţa la lume - care lume, că nu se vedea nimic şi pac m-am lipit de uşă ca marca de scrisoare şi am început încetişor să îîhhîîhh-îi inspirat expirat era totuna, am zis aoleu, nu acuma, că trezesc vecinii dacă mă apuc de behăit.
Nu sînt astmatică de felul meu, dar am nişte amintiri foarte plăcute din copilărie!
În afară de că aveam giardia păduchi şi amigdalite non stop pe rînd sau simultan - ca oricine, am fost un copil astmatiform, aveam tot felul de bolicele astmatiforme datorate unei sensibilităţi astmatiforme care îmi făcea ravagii în organism adică nu mă lăsa să respir preaa bine şi mă umplea de blînde (care ma mîncau şi eu le scărpinam cum se scarpină copiii şi anume pînă dă sîngele) în concluzie eram foarte şarmantă. Au găsit ai mei, după multe chinuri, un maremaaare alergolog care le-a zis că da, aşa este, sînt alergică la varii treburi dar are ac de cojocul meu, ac la propriu, cu o seringă la un capăt, pe care mi-l înfigea în mînă o dată pe săptămînă.
Aveam puţini ani, că nu eram încă la scoală, îmi amintesc destul de vag, dar ce-mi amintesc este sadico-minunat!
Mergeam cu maică-mea, pe care am impresia că o durea mai tare decît pe mine, şi doctorul mă invita să-mi aleg acul, chestia asta îmi convenea, aveam impresia că sînt importantă şi am controlul asupra trebii ce mi se întîmpla. Cred că dacă m-ar fi pus să îmi fac singură injecţia, aş fi fost cea mai fericită. Avînd în vedere că dinţii de lapte mi i-am scos cu mîna mea decît să dau voie cuiva să îmi joace feste cu aţe clanţe şi cleşti, aş fi putut să-mi administrez foarte bine şi tratamentul. Dar bineînţeles că nu ai încredere în copii! Aşa că îmi alegeam acul, pe care îl băgam în seringă şi după aia întindeam obiectul torturii mele preabunului om şi cu o strîmbătură din nas, gata injecţia, te doare un pic? mă doare un pic. te pişcă ţînţarul… mai vii pe la mine joia viitoare? mai vin! zi-i pa lu domnu doctor … paaa!
Eu ştiam foarte bine că maică-mea se îndoaie de mila mea şi asta îmi absorbea orice disconfort, ba mai mult! ea nu ştia că eu ştiam că o doare inima de mamă, deci profitam, că aşa sînt unii copii, profitori, cer tot felul de minunăţii pe care în condiţii normale nu le-ar căpăta nici dacă s-ar trînti pe jos în Piaţa Unirii lîngă statuia lui Cuza să urle cît îi ţin plămînii. Eu aveam plăcere la nişte ceasuri de mînă, de jucărie, foarte frumoase, în fiecare săptămînă comandam unul de la librăria Eminescu.
Care erau comoara mea cea mai de preţ pe lumea asta, aveam colecţie, cred că am adunat vreo treizeci de cesuleţe din alea, cu braţară roşie şi cadran auriu, pentru fiecare şedinţă de imunitarizare.
Astăzi mi-am amintit de ele, cum stăteam rezemată de uşa casei şi aş cam avea nevoie de unul, acuma pe bune, cred că vreau un ceas. Sînt în plin sevraj fiind atît de abstinentă de unele substanţe dragi, am depresii melancolii accese de fericire şi ifose de domnişoară cînd nu te-aştepţi, mă declar iresponsabilă un timp, pînă nu-mi iau ceas, nu mă liniştesc.
Astăzi sînt cam nervoasă, de ce să mint, rod de dimineaţă nişte tictacuri cred că am înghiţit vreo cinsute, tot fac concurs cîte minute îmi ia să mestec zece, da douăzeci, da cinzeci şi uite-aşa…
Neavînd la ce mă gîndi, dar sîmţind totuşi nevoia de-a mă gîndi la ceva şi pentru că m-am plictisit să mă gîndesc la acelaşi lucru tot timpul, m-am gîndit la bloguri.
Smilla este my leapşa buddy hahah, mi-a dat una şi o fac după capul meu.
1 Cît timp acorzi internetului?
Eu internetului îi acord nemeritat de mult timp, pentru că aşa m-am obişnuit şi stau pe net de cînd ajung la servici, pînă plec de la el, asta vine opt ore… şi acasă stau pe sărite cu computerul deschis încă vreo… două ore asta vine zece ore. Foarte mult. În uichend nu stau aproape deloc, cu excepţii.
2 Cel mai interesant blog pe care-l citeşti P. Assouline
Am stat şi m-am gîndit ca un consumator de bloguri ce sînt, ce-mi place mie să citesc?
Citesc bloguri sociale politice pentru că mi se par unele lucruri interesante sau interesant spuse, de obicei dimineaţa cînd sînt prizată şi nu ştiu încotro s-o apuc.
Mai am cîteodată chef de bloguri artistice uşor melancolice şi în genere foarte feminine, îmi plac mult şi le citesc cu drag; cum citesc un blog frumos, cum mă apucă cheful să o scot pe Suzi la pensie să-mi fac pagină de meditaţie şi cultură, admir astfel de bloguri îmi dau o senzaţie foarte … intelectuală şi de fotoliu de piele.
Cel mai des am cheef să citesc ceva scris pur şi simplu ca şi cum ar sta cineva de vorbă cu mine şi mi-ar zice dintr-odată băi ştiii ce-am mai făcut eu? M-am dus azi şi m-am plimbat şi am zis hai să îmi cumpăr un porc de plastic vopsit auriu să văd cîte monezi de un ban intră în el. Sau cum am făcut eu într-o dimineaţă am numărat toate maşinile cu semn de începător care depăşeau autobuzul şi mi-ar fi plăcut să-mi povestească cineva asta şi eu să citesc şi să mi se pară chiar mişto.
Aş vrea un blog care să-mi ţină de urît, să fie complet şi perfect să nu mă plictisească, să scrie des, idei scurte clare şi digerabile, cu generozitate cu umor cu nervi daca e nevoie cu emoţie să fie veşnic prezent sincer care să mă facă sîmbăta după-amiaza, cînd am musafiri, să mă duc la computer să văd dacă n-are ceva nou.
O, a început săptămîna iubiiiriei fluturaşi coloraţi culori pastel cîntă triluri fermecate pentru urechile noastre şi îmbie pe inimile calde să se înalţe sus tare spre curcubeu. Cîteodată mă simt foarte neajutorată intelectual vorbind, dar mă voi strădui pînă la ziua respectivă să vin cu ceva deosebit de sensibil, ca sufletu meu!
Ieri m-am uitat
(Băăăi deci fetele care ştie despre ce vorbesc eu aici să ştie despre mine că am văzut Miresele, daaa?! Deci acuma am văzut totot!)
Revenind la o comunicare decentă, m-am uitat, cum spuneam, la filmul Miresele, coproducţie americano greţească, filmul pe scurt este cu un tip şi o tipă care se-ndrăgeşte. Pentru că tot am spus că nu mai văd de-astea cu romanţă, am zis ia stai măcar să ştiu o treabă.
Din întîmplare, ca să vezi! filmul are cîteva bucăţi bune în greacă, aşa vorbeau unele din personaje între ele, doar că eu nu aveam nici o subtitrare, în nici o limbă. Dacă ar fi fost film poliţist, poate ar fi contat, dar era cu sentiment şi nu a mai contat, acesta este universal şi nu are nevoie de traducere. Cred. Fiind un film trist el, eu eram foarte afectată, deşi nu înţelegeam o boa-bă! Cînd îmi suflam nasul mai tare şi mai tare, nu pentru că se întîmpla ceva tragic, dar pentru că aşa mă lovise pe mine că este momentul să vărs lacrimi! e foarte trist pe lumea asta uite săracii de ei, am auzit un glas uimit care mă întreba de cînd ştiu greceşte mă rog? Vai, nu ştiu nici un cuvînt, da de ce?! Pai şi atunci de ce plîngi, dacă nu înţelegi ce zice fata asta? A, aşaaa, şşş taci din gură… Cineva a rîs de mine că eram absorbită, dar nu este chiar ilogic, pentru că dacă par supăraţi, îi spune ceva supărat, deci poţi suferi. Foarte frumos, sincer.
Maică-mea s-a enervat pe mine şi mi-a spus că chiaar am sărit calu de data asta, a fost super super contrariată şi mi-a spus că nici nu se sinchiseste să răspundă la întrebarea mea de-a dreptul neecuviincioaaasăăă. Întrebarea mea suna aşa: Mama!, dacă tu ar trebui să aduni bani ca să cumperi să zicem o masă sau o canapea pentru un spital sau biserică sau pentru copiii orfani! şi ar trebui să pozezi nudă pentru un calendar, ai face-o?
Este pentru că m-am uitat la Calendar Girls, era pe teveu şi mie-mi place filmul ăsta foarte tare, e inspirat chiar din realitate şi mi se pare că este foarte curajos şi lipsit de prejudecăţi ce au făcut aceste doamne, sînt admirabile! Maică-mea a crezut cu siguranţă că sînt alcolizată dar eu am vrut s-o provoc intelectual… Păcat.
Azi mi-am cumpărat un alt sirop de tuse, care nu ştiu, dar e făcut pentru oameni cu o inteligenţă foarte dezvoltată cred! Pentru că vreau să beau picăturile cum scrie la prospect şi nu după urechea mea, am citit porcăria de reţetă şi scrie: Pentru adulţi, a se bea cîte treeei linguri de 5ml de treeei ori pe zi! Şi lingura pe care mi-au pus-o în cutie cu medicamentul are 1,5ml!!! Cum naiba să beau eu siropul ăla?! Cîte linguri cîţi litri de cîte ori pe zi şi cum adică? Deja am băut zece lingurici, dacă mi-am făcut bine socoteala, pîna adorm trebuie să mai servesc încă douăzeci, baftă mie.
A venit primăvara cred, sau e pe aproape, sau eu sînt mai specială zilele astea, pentru că miroase afară a nu ştiu ce dar a ceva care-mi turrbură minţile de-a dreptul şi îmi vine să hm! zburd! Dar nu pot, pentru că, fiind o doamnă, nu-mi dă mîna să încep să mă scălămbăi şi nici nu pot zîmbi fericită spre asfalt, nici măcar aici nu pot scrie, că mi-e şi ruşine să nu par exaltată şi patetică, dar chiar am o stare de tembelism ferice.
Este posibil să fie şi din cauza siropului de tuse pe care l-am băut în cantităţi destul de mari, doar-doar mă mai dreg, dar spre mirarea mea, nu mi s-a întîmplat chiar nimic, sînt tot mim, aseară cînd am aruncat borcanul (de sirop, zic) am văzut că era expirat din decembrie 2007 şi am zis ahaaa poate ar fi cazul să-mi cumpăr unul mai proaspăt!
Ar putea fi şi din cauză că nu am mai putut fuma. Am încercat să fumez regulamentar, am aprins ţigara, am tras cu drag şi în secunda doi căscam ochii mari şi dădeam fumul înapoi în natură fără ca el să fi participat la schimbul de nu ştiu ce prin plămîni cînd intră aerul, toxinele rămîn, iese respiraţia proaspătă. S-a oprit pe undeva prin zona amigdalelor şi n-a mai trecut, eu l-am încurajat să-şi facă loc, hai că nu e greu, a ieşit afară n-a mai vrut să stea, ce-o fi văzut în gîtul meu de s-a speriat atît de tare, nu ştiu, cred că e ceva o conspiraţie la mijloc, din moment ce mîncarea trece, apa trece, vîntul trece, norii, soarele, nu văd de ce n-ar trece un amărît de firişor de fumuleţ îmbibat cu peste 40 de substanţe toxice!
Ieri DD îmi povestea ceva nu ştiu ce de prin autobuz, că mai nou are o plăcere să bîrfească oameni de peste tot şi îi căşunase pe o tipă care îşi tăia unghiile şi îi zburau bucăţelele peste tot, în afară de asta, “avea o mustaţă, cum bătea soarele aşa şi m-am uitat am zis Giiizăs fata asta nu se încurcă, îmi dă ceaţă”. Mie mi s-a părut chiar revoltător să aud aşa ceva şi normal că am sărit opărită ei şi dacă avea, ce? care-i problema? ce să facă acuma?
“Am zis eu să facă ceva?” Ah, că băietii înainte să se apuce să facă astfel de remarci, ar trebui să se uite bine în oglindă şi să se gîndească ce părere-şi dau fetele despre aspecte inestetice de-ale lor! Zdrang cu furculiţa în farfurie, să par convinsă şi înţepată.
“N-am zis aşa! Am zis ca chestie! Şi băieţii nici nu fac atîta caz cît faceţi voi!” Etete!…
Una din lecturile mele nocturne este şi Luminiţa, mon amour - Cezar-Paul Bădescu şi zice aşa
Pe de altă parte, ţin minte că nu mă-nnebuneam după ea ca femeie. Aşa, nu arăta rău, dar cel mai mult mă deranja la ea că era cam hirsută. De exemplu, pe mîini avea un păr mai mare decît al meu - des şi negru.
Mi-amintesc că, la scurt timp după ce a început povestea noastră, am văzut filmul Cabaret, cu Liza Minnelli, iar acolo este la un moment dat un cuplet cu o gorilă, în care se cînta ceva în genul “Zică lumea ce o vrea, eu ţin la maimuţa mea”. Desigur, în film era vorba despre cu totul altceva, maimuţa era o proscrisă, evreică. Numai că eu, în timp ce ascultam melodia respectivă, mă gîndeam chiar la maimuţa mea - şi am fost atît de impresionat, încît aproape că mi-au dat lacrimile.” (p.23, Polirom, 2006)
Este liniştitor gîndul că există totuşi femei cu anumite … nepăsări? estetice care combat ideea de femeie din plastic. Şi chiar îmi pare rău pentru mine că am ajuns să-mi fie ruşine să ies nepensată din casă (mustaţa fiind ceva de neconceput ca şi cum nici n-ar fi, n-am eu aşa ceva!), sau chiar să mă enerveze să mă uit la reclama la produse Dove, cu femei urîţele şi cu celulită. Asta au vrut să ne facă, sclavii industriei de cosmetice şi ai industriei de textile! Sîntem pierduţi!
Azi sînt calmă şi mi-e somn. Am impresia că iar am luat pastilele de răceală invers şi mi-am administrat un calmant care mă prosteşte pur şi simplu. Nu că nu mi-ar plăcea să fiu prostită, dar aş vrea măcar să am vlaga să dau impresia că sînt cu mintea la cap. În finalul finalului aşteptat de mine şi de colegii mei cu nerăbdare, am reuşit după trei zile de chinuri în care vocea mea din … soprană să zicem s-a făcut tot mai dogită de îi dădeam ceaţă lu Patrisiacas, gata!, am rămas mută ca o roză irlandeză, chiar sînt roză şi zîmbesc aşa frumos nu zic o vorbă, toată lumea astăzi mi-a spus că sînt foarte drăgălaşă! Nu vreau să mă gîndesc la motivul real al acestui compliment!
Sînt roză pentru că am plovăr roz. De angora. Este cea mai proastă invenţie posibilă în materie de haine! Şi eu sînt cea mai mare fraieră că mi-am cumpărat unul. Azi cînd am plecat în pauză m-am uitat subit la mine şi eram plină plină de puf roz pe tot paltonul, de cum stătusem pe el cînd îl pusesem pe spătarul scaunului la servici, dar nu mi-am dat seama că se poate face în asemenea hal. Nici dacă luam zece pisici roz şi le frecam cu nădejde pe haină, nu cred că ieşea atîta păr şi puf! Da chiar, vreau să ştiu, ploverele de angora chiar sînt făcute din pisici angoreze?! Adică chiar e păr de pisică?! Şi cum naiba îl pun în plovere?
Cred că am puteri parasupranormale, şi! Doamna care mi-a spus acuma doua săptămîni că nu arat bine? Şi m-a făcut să mă întristez jumate de zi? Şi mi-a transmis energie negativă? Ei bine, i-a venit înapoi ei cu vîrf şi îndesat că eu fiind un suflet bun!pampam nu se atinge de mine şi se loveşte ca de un perete de sticlă transparentă dar foarte dură! şi se întoarce înapoi la cine a transmis-o. Am stabilit-o şi pe asta. I-a fost foarte rău săptămîna trecută, mi-a povestit, nu m-am bucurat sau ceva, Doamne fereşte! Adică mi-a părut foarte rău. Şi o s-o iert dacă îmi mai zice ceva de rău, cu condiţia să nu mă enervez iar.
M-am apucat cu chestiile astea după ce ieri în autobuz am tras cu coada ochiului la o tipă care citea o revistă paranormală vai de mine şi am citit două treburi, una era cu un copil care murise şi mama lui la piaţă a văzut nişte trandafiri roşii ca unul pe care îl avea copilul într-o poză şi a cumpărat trandafiriii şi au ţinut-o enorm de mult înfloriţi, că adica băieţelul ţinea florile alea nestinse ca să spun aşa. Ceea ce e sinistru, dar paranormal. A doua tot cu un copil, era bolnav, doctorul nu ştia ce să-i facă! Şi pisica lor, o da (sper că nu era de angora, că-l umplea de puf) s-a apucat şi l-a bătucit cu lăbuţele pe ăla micu pe piept pînă s-a facut bine! Dacă nici asta nu mai e paranormal, chiar nu ştiu ce mai e.
Pentru că noaptea mă trezesc cu super nervi din cauza nasului curgător şi-a tusei, merg prin casă şi iau cărţi la întîmplare, pe care le citesc tot la întîmplare, ca să fie palpitant. Asnoapte a fost asta:
Oamenii blocurilor locuiesc acolo, în mod fundamental, din nevoi dictate de construirea societăţii noi şi de distrugerea lumii vechi. Să nu uitam: blocurile au fost construite pentru a adăposti, în masă, braţele de muncă inventate şi consumate de industrializare. Oamenii blocurilor au fost, de la bun început, pasageri. (…) Locul nu e al lor, deşi, cu timpul, aceşti oameni au reluat gesturile clasice de integrare: au plantat pomi în faţa blocului, au pus bănci, au montat uşi monumentale pe holuri insalubre. Gesturile evoca împămîntenirea, dar lumea blocurilor nu poate întoarce spre locuitorii ei nimic pe măsură. Spaţiul e străin, căci rămîne ce a fost de la bun început: un loc viran construit. Dacă produce totuşi ceva, spaţiul blocurilor încurajează o lume dizarmonică, o populaţie ai cărei indivizi, neputîndu-se ignora, sunt, adeseori, legaţi prin raporturi ostile. Aşa au învăţat oamenii blocurilor să convieţuiască într-o camaraderie de subzistenţă, într-un model de viaţă lipsit de arta de-a trăi, de fineţea şi discreţia coexistenţei libere, de ceea ce s-a numit, odinioară, şi in România, civilizaţie.
Părinţii mei stau la etajul unu, au o copertină pe care vecinii lor de sus aruncă resturi de ţigări, resturi de mîncare, conţinutul sacului de aspirator, scrisori primite ilicit şi multe multe altele. Copertina este comună la toate apartamentele de la nivel, asta vine opt, maică-mea îşi pune flori vara acolo. Unul dintre vecini are două pisici, care îşi fac nevoile în florile maică-mi, cînd ea iese să-şi bea cafeluţa sau la o şueta cu diverse prietene, sau să-şi admire florile, este o putoare de nu poţi sta, eu nu sînt rea de greaţă de felul meu, dar cînd am fost acasă am crezut că leşin cînd am coborît pe balustrada aia să o spăl. Vecinul e de vină că nu învaţă pisica să facă nevoile în casa lui sub nasul lui?! Sau maică-mea care vrea să aibă flori ca la Sifoane şi se riscă să aibă de fapt nişte ghivece pline cu răhăţei şi mucuri de ţigări? Eu zic că maică-mea.
Cînd a văzut că n-o scoate la capăt cu florile, s-a gîndit să le aducă în casă şi de acolo, la ţară. Pînă atunci, ghivecele fiind mari, că femeile vor leandri şi trandafiri japoneji, cu cît mai mari cu atît e ea mai tare - s-a gîndit să le scoată pe casa scării, că ce-are, doar nu încurcă pe nimeni. Aşa a fost, a scos unul, a plecat la pîine, cînd s-a întors n-a mai găsit niici urmă de ghiveci! L-a scos pe al doilea, care a stat acolo pînă a doua zi şi dus a fost. Maică-mea avea trei ghivece mari de toate, pe toate i le-a luat, deşi ei îi venea greu să creadă că poate să i-l fure chiar şi pe al treilea şi este vorba despre nişte ditamai ghivecele, nu o muşcată ramolită! Deh. Cine e de vină? Prima dată aş fi zis că hoţii, a doua oară aş fi ridicat din umeri, dar a treia oară clar ea e de vină!
Exemplele ar putea continua…
Ce a fost unic şi sacru prin frumuseţea convieţuirii a fost scos, cu buldozerul [prin dărîmarea cartierelor vechi şi înlocuirea lor cu blocuri], dintre valorile nationale. Operaţiunea (…) a lovit în acel centru de echilibru care împiedică anarhia: capacitatea de a trăi împreună, siguranţa că eu sunt eu şi tu eşti de acord cu mine. (…)
Tinerii postcomunişti români trăiesc cu senzaţia acută a unui destin strict individual, excepţional şi autonom. Cu rare excepţii, postcomuniştii generaţiilor noi se raportează numai la victoria profesională, căci geografia spirituală locală a fost devastată şi nu mai are relief. (…) Trecutul a existat şi, prin urmare, nu mai există. Viitorul depinde de un deget bine pus pe hartă.
T. Ungureanu - Tehnica neputinţei la români, Humanitas 2006
Ieri seară în autobuz erau puţini oameni, m-am prăvălit pe-un scaun şi stăteam rezemată încercam să dorm, cînd a sunat telefonul unui tip de pe lîngă mine, să-i zicem Prezentul, care vorbea cu un altul despre o fată şi anume prietena ăluia care nu era în autobuz pe care îl vom numi Absentul! Toţi trei români.
Prietena lu Absentu vrăjise finuţ cu Prezentu la ocazii, pe motiv că vrea să-l “facă gelos” pe Absentu, din discuţie a reieşit că dînsa practică acest sport, că îi place “să-l facă să moară”. Asta am dedus eu din chicotelile lor, că la început rîdeau. Ea îşi încercase farmecele la diverse bairamuri cînd Absentul era absent sau neatent, la unul din ele i-a zis lu Prezentu s-o ia de mînă să vadă dacă se întîmplă ceva să turbeze amorezul ei să facă o crimă pasională. Nu s-a întîmplat. Ea a rugat şi pe alţii s-o ţină de mînă, pînă într-un final Absentu se sesizase şi o făcuse în nişte feluri stîrnind o mică scenă.
La telefon probabil era întrebarea dacă Prezentu crede Ea ar fi o (femeie de moravuri uşoare) proastă, dînsul a răspuns destul de convins că nu crede că e de moravuri foarte foaaarte uşoare! Şi nici proastă nu crede că e! Urită în nici un caz, nu că ar da pe dinafară de frumoasă, dar merge, e simpatică. “Uăi nu-i proastî… cî eu am stat di vorbî cu ea atunci cînd era ea beatî şî tu erai plecat şî nu mi s-o părut proastî.. da, atunci am vorbit noi mai multe. Nu… ! Nu uăi! Am vorbit, doar! ” Bun.
La Revelion, Prezentu era “oleacă ameţit”, Absentul absenta nu ştim de ce, ei au dansat şi iar au discutat lucruri ca “întri amici” şi Ea i-a zis lu Prezentu sărută-mă. Era sa cad de pe scaun doamna din faţa mea s-a întors să vadă ce-am păţit.
Prezentul s-a conformat - explicaţia fiind ştia doar ca ea nu vorbea serios, pentru că era că o poantă cum ar veni, să-l facă gelos pe Absent! Şi ce se facă, a “intrat în joc”!
Ei doi ştiind că Ea chiar asta a urmărit, anume să-l gelozeze pe Absent, el chiar nu era gelos, nu turba nu nimica, se bucura cu prietenul de ce isteaţă gagică are şi cum vrea să-l fiarbă! Speram să îi vină în minte lu Absentu să întrebe şi dacă or mai făcut şi altceva, măcar să rid şi eu, Prezentul a sărit ars nu nuuu uai ai înnebunit uăi cum sî fac io aşa ceva băi nu nici nu s-o pus problema. Ea numa o vrut sî ti facî gelos cînd vedeai cî ea era mai apropiatî di vrun băiat!
Pe mine mă lăsaseră în urmă, mă întrebam deja pe unde le-a căzut logica din schemă. A urmat o pauză, pînă s-au descălţat ei un pic şi a zis Prezentu ” uăi da’ chiar, eu di ci m-am sărutat cu ia atunci, dacî tu nu ierai? Adica ci interes avia ia sî ti facî gelos cînd tu nu ierai? Cî tu nu erai sî vez… Normal aşa ar fi fost… Normal trebuia numai cînd eşti tu di faţî, nu?” Da…
Cînd am venit aici, în casa unde stăteam la început aveam o maşină de spălat cu fisă, pe hol.
Eu aterizată din România cu maşină de spălat personală - să nu am de-a face cu murdăria oamenilor străini, am zis vai dar eu nu spăl la comun cu fetele alea pe care le-am văzut pe aici că nu le cunosc, plus nu ştiu să bag bani, nu ştiu cum funcţionează, mi-e ruşine dacă mă prinde. Am stat pînă n-am mai avut haine, m-am dus eu am cumpărat un lighean mare, l-am adus acasă am băgat toate rufele în el. Cînd a venit DD de la servici eu plîngeam în baie peste lighean. Cioccioc ce faci acolo. Nimica. Ce faci totuşi am nevoie în budă. Tabloul oferit de mine era cam dramatic, apă peste tot şi rufe şi eu roşie toată răvăşită cu o pereche de blugi în braţe hohotind ce-ai păţit, ţi-e dor de maică-ta? Nuuu, vaaai, o să murim îngropaţi într-un maldăr de rufe murdare bacteriile se vor răspîndi şi ne vor sufoca ce ne faceeem!?
M-am uitat bulbucată şi disperată am zis trebuie să te sacrifici să speli rufele astea, mor dacă nu le ştiu curate, fă ceva, că fac o crimă. Bine, ieşi afară du-te la plimbare. După o oră m-am întors, era linişte. Unde-s rufele? La spălat în maşina de pe hol.
Concluzia ar fi că totuşi spălatul rufelor în public este chiar acceptabil, greu este doar începutul.
Dar nu am scăpat de microbi, chiar dacă avem maşină proprie acuma! Într-un puseu de sanitarizare şi estetizare ce-am avut, am zis albim prosoapele de bucătărie prin înclorurare, deuarece chiar dacă spăl cu super program tot nu ies petele de ulei bulion praf mai ştiu eu ce. Ce clor mai avem noi prin casă?, Mistărpropăr! miroase puternic, deci e bun! În combinaţie cu apă fierbinte, Mistărpropăr este un trăsnet, iar dacă mai bagi şi o linguriţă de veniş şi o perniţă de detergent iese ceva care deja ţine de vrăjitorie… Am zis gata, tun, asta o scoate şi pe mama din prosoape, cred că dacă le las cîteva ore or să-mi ia ochii de albeaţă! Am încuiat uşa la baie am pus scoci de jur împrejur că erau nişte vapori de vedeai în curcubeu, cînd am revenit şi m-am uitat bine, nu mi-a venit să cred dar asta era, prosoapele mele avuseseră dunguliţe o găină un pui frunzuliţe fundiţe o căsuţă chiar, acuma nu mai era nici urmă de nimica erau albe ca hîrtia şi pline de pete! Toate petele erau la locul lor, un pic decolorate dar, pe fundalul proaspat căpătat, se vedeau mult mai bine decît înainte cînd erau cu model! În afară de asta, m-am umplut de urticarie pînă la coate din cauza licorii, că nu m-am putut abţine şi le-am şi frecat, că doar nu eram nebună să le las aşa, făcînd eu o treabă foarte foarte! utilă şi recreativă!
Concluzia, Mistărpropăr poate desfunda ţevi şi poate şterge dunguliţe căsuţe răţuşte, dar petele nu le scoate.
Mama mea mi-a comunicat că dacă nu port tocuri o să fac platfus. M-a îngrozit.
Vreau să anunţ că sînt nominalizată la un concurs deosebit de periculos, am mari emoţii şi sper să cîştig menţiune ceva tînără speranţă a celui mai bun blog sportiv categoria centura roz cu diamante, dacă nu, chiar sînt o mare luzeră!
** Cine mi-a făcut aşa o bucurie să mă inducă pe listele lu roblogfest?! Chiar nu v-a fost milă? Ă?
Ieri am fost bonlavă de-a dreptul. Da chiar, vorbeam cu A tot ieri, apropo de fazele astea cu trezitul milei cînd zici că ai probleme, adică acuma zic ce răău a putut să-mi fie şi ce m-a duruut… am o plăcere deosebită, profit cît mai mult cînd bolesc, e una din alinările mele să mă plîng, parcă îmi mai trece din durere cînd mai zbier un pic pînă simt că sufere toată lumea lîngă mine! Ah, voi reveni asupra subiectului.
Altceva ziceam, fiind megableagă, n-am avut altceva mai bun de făcut decît să bobinez filme. Am văzut de acţiune (Betmen e de acţiune?) şi ceva desene animate, totuşi, m-am aplecat asupra lui Once - pe care l-a văzut Prin ploaie şi a spus că e frumos, m-am conformat şi m-am uitat.
Ah, era cu sufletul, dar uman, nu cu sirop de dulceaţă. Un film sensibil şi trist, muzical, vine aşa, un tip care de obicei repara aspiratoare, cînta pentru nişte bani în plus pe Grafton Street la noi chiar aici în Dablin şi o tipă cehoaică îi spune că-i place de muzica lui şi are un aspirator stricat, dacă poate să i-l repare. Se împrietenesc frumos şi se ajută unul pe altul, dar mai multe nu spun, că nu e ca în filme, e că în viaţă. Dar nu se moare, se trăieşte.
Pun aici treilerul, că mult ce mi-a mai plăcut, plus coloana sonoră este faină, chiar m-aş bucura dacă ar lua Oscarul!
Hell you better be you
Do what you can do
Walking on moonbeams
And staring out to sea
