Cînd mă duc la autobuz seara în centru, trebuie să traversez o stradă aglomerată, dar semaforizată. Din acest motiv, cînd este roşu pentru noi pietonii, se face cîte o grămăjoară pe fiecare trotuar, care poate atinge să zic ca la suta de omuleţi. Aceste  două turme de miei fără ciobănei se vor intersecta bineînţeles pe mijlocul străzii ca la ruibi zbang; cu puţin noroc, trecerea de pietoni ar putea fi ocupată de o maşină care voia să treacă repede dar s-a făcut roşu şi n-a mai apucat să mai ţîşnească, deoarece pietonii au pornit voios spre celălalt trotuar. În aceste cazuri, şoferul şi ceilalţi călători vor ridica geamurile de la portiere, vor bloca portierele îşi vor propti privirea undeva fix, pentru că altfel sînt mîncaţi, pietonii răcnindu-le insulte în timp ce bat în tabla maşinii… atît cît să nu lase urme, dar să creeze o impresie!

Cînd sînt să traversez, eu mă pierd, ori închid ochii şi mă duc tot înainte, ori mă postez în spatele cuiva şi o/îl folosesc drept scut uman şi meeerg merg mult şi obedient pînă mă văd scăpată! Ieri m-am fi pe un cuplu care părea apt să mă traverseze, erau foarte îndrăgostiţi, deci compactaţi bine. Aşteptam cuminţi, în spatele nostru se adunase lume buluc, se face verde, start! în şir indian - aşa e o traversare inteligentă, rîme umane din direcţii opuse. Eu ţineam capul în jos, deodată m-am ciocnit de un spate oprit brusc înainte mea, am simţit o apăsare în spate, semn că trenuleţul se oprise. Ce faceţi oameni buni? Cuplul meu era turistic, ăştia sînt cei mai periculoşi, staţionează unde nu te aştepţi sau o iau în direcţii imprevizibile, atraşi de vreo rază de soare sau felinar sau afiş, sau în cazul nostru, s-au întîlnit cu un alt cuplu şi au început să se întrebe diverse în mijlocul furnicarului.

Ambele tabere au numărat pînă la cinci, grupul statuar părea prins de schimbul de impresii parcă era în centrul parcului,  ce puteam să facem? am început să împingem! Hei rup să ne comasăm să-i rupem şi s-or mai întîlni ei, că lumea-i mică! S-au trezit cu mine în spate, tamponindu-i încetişor dar ferm, au ridicat din sprîncene şi au dat-o pe italiană, eu am zîmbit alb şi am continuat să presez. Ei au început să gesticuleze, m-am întors să mă asigur, fata din spate mi-a făcut semn că e alături de mine şi iar, fără un cuvînt i-am impins pe malul care ne trebuia în timp ce peste capetele noastre se schimbau informaţii importante despre unde vine nu ştiu ce muzeu şi ce autobuz tre să iei să ajungi în strada cutare.

Ne-au bombănit şi ne-au înjurat probabilmente, agitati nevoie mare, dar dacă ţi-ai găsit la ora şase seara să te plimbi pe centru, uită-te vezi, lumea e la fel de bucuroasă ca tine? Pare să se distreze cînd merge pe stradă? Pare sătulă sau flămîndă, odihnită sau sleită de puteri, merge cu capul pe la basoreliefuri sau tot înainte spre direcţia casă-masă-pat? Chiar nu înţeleg pe oamenii în concedii, de ce trebuie să fie atît de vizibil nonşalanţi la ore de vîrf, de ce se supără cînd sînt aruncaţi de pe podul cu oameni ai muncii? De ce nu pricep că noi, în afară de că ne grăbim să ajungem acasă, îi urîm!, poate dacă ar fi fost un necăjit de-al nostru care şi-a scăpat batista, l-am fi aşteptat, dar aşa, vacanţari? i-am măturat fără milă.

Într-una din serile trecute mergeam spre casă liniştită. Lîngă trotuar era un pic de iarbă şi după aia un zid al unei case, două femei s-au oprit s-au dat lîngă zid, şi-au ridicat fustele şi au început să-şi facă liniştite nevoile. Un bărbat era în faţa mea se uita nedumerit la ce se întîmpla în văzul lumii, nu ştia mai et dacă ar trebui să fugă, să se oprească, să sune Poliţia, să le fotografieze… Aşa că mergea învîrtindu-şi capul ameţit pînă cînd doamnele s-au enervat şi au început să-l apostrofeze că ce se uită aşa ca prostul? n-a mai văzut? vrea un prim-plan? ia uite fa ce se holbează hahahaa….

În autobuz erau vreo cinci tineri şi tinere care ascultau manele la telefoanele mobile. Uneia din fete i-a venit greaţă, fiind autobuzul mai liber, s-a dus mai încolo, să nu-i tulbure pe prietenii ei şi a vomat pînă i-au dat lacrimile, în rîsetele celorlalţi. Un român de bine s-a milostivit de fată i-a dat un serveţel şi nişte suc, după care i-a apostrofat pe timpiţii din spate. Lucru care se pare a fost şi mai haios! Fata i-a mulţumit omului şi a zis ca să te răsplătesc, îţi dăruiesc un secsoral cînd coborîm şi pot să merg cu tine acasă la tine, nu mă deranjează, dar e pe bani. Eu cu asta mă ocup, inimosule, iar prietenii mei de-i vezi acolo fură din domicilii şi magazinaşe. Omul aflat în stare de şoc s-a întors şi a întrebat aşa-i? Alte hohote… dar aşa-i.

Ca să închei într-un ton optimist şi feminin totuşi!, nu cred că există compliment mai frumos pentru o fată decît să fie privită inssisstent de un băiat tuns chel, cu cioc şi geacă motor cu dungă albă, care vorbeşte degajat cu tovarăşul lui la fel de chel cu blugi mulaţi şi plover Dizel şi-i spune să se uite la “bunăciunea asta” că aşa şi pe dincolo, în timp ce-şi face indiscret inventarul comorilor lui din pantaloni.

De cîteva zile testez nişte produse cosmetice şi am constatat următoarele: cosmeticalele (idem ca şi în cazul periuţelor de dinţi - cu perii din ce în ce mai flexibili mai ca să maseze amigdalele, a dezinfectantilor de veceuri care pe zi ce trece devin tot mai puternici, dacă nu mă înşel acuma omoară 99, 9 % din bacterii) au nişte denumiri de versiuni de-ţi stă mintea-n loc, noul meu fond de ten este Autofocus împotriva poluării cu regenerarea instantanee a celulelor afectate de găurile din straturile de ozon şi radianţă naturală de trei ori mai sănătoasă decît tenul normal timp de douăsprezece ore jumate! Nu mai spun că crema mea de noapte este special formulată “pentru femeile ocupate”…

Vreau să confirm din proprie experienţă că rimelurile care spun că fac minuni în materie de volum al genelor CHIAR funcţionează! Eu am nişte gene care cosmeticiana mea din România - unde ştim că doamnele sînt de-o sinceritate necruţătoare, mi-a zis mai demult că ar trebui să investesc într-o pereche de gene false cu păr de vulpiţă cum are Geilou, că, dacă ar fi în locul meu şi-ar arunca genele la gunoi! Bun, deci în urma aplicării rimelului cu pricina m-am uitat în oglindă şi era să nu mă recunosc, au voluuum! M-am speriat singură de ce ochi aveam, mi-a trebuit cîteva ore bune să mă obişnuiesc cu gîndul şi încă mai tresar! Deci nu e minciună de marcheting.

Sînt bucuroasă că a luat Oscarul cîntecul din filmul Once, la radio numai asta dă şi mie-mi convine. Prezidenta Irlandiei a spus că această ţară este binecuvintată cu talent şi a dovedit-o chiar minunata performanţă a lui Glen Hansard (pentru piesa Falling Slowly din film) şi a lui Daniel Day Lewis (pentru nu ştiu ce rol din alt film) care locuieşte chiar aici într-un judeţ vecin şi care după părerea mea arată cel puţin ciudat, în afară de că are cercei şi o freză indescifrabilă incomprehensibilă, mai are şi nişte picioare dubioase – nu mă refer la papucii lui sau a lu nevastă-sa. Bine că joacă numai în filme îmbrăcate.
 

Am pus piesele din coloana sonoră a lui Once aici (http://www.trilulilu.ro/SuziZuzi/audio) , mi se par faine, dacă vrea cineva, le pot da pe mail.

Ah vreau să scriu despre RetBatlăr! După ce am citit Pe aripile vîntului m-am îndrăgostit nebuneşte de Ret şi mi-am umplut un caiet cu decupături din nu ştiu ce revistă, plus, ca să fie tacîmul complet, am găsit un nevinovat în clasă la mine care am stabilit că aduce cu, trebuie să fie ca, neapărat aşa mi s-a întîmplat şi mie, - mi s-a revelat că pînă atunci nu-l iubisem pe (numeprenume) care crezusem că-l iubesc de la a optace (un fel de Ashley?), în tot acest timp îl iubeam de fapt pe Rhett-ul care stătea cu trei bănci mai în spatele meu! Eram o mică Scarlet.

În afară de că am tocat-o pe colegă-mea de bancă cu asemenea insistenţă, încît n-a avut încotro şi a trebuit să se îndrăgostească şi ea de R. - de unde au ieşit nişte mahalagisme şi răutăţi ra-re!, eram amîndouă convinse că ne iubeşte, dar ceva incert şi inexplicabil îl oprea să-şi manifeste dragostea. Ba chiar s-a cuplat cu o altă colegă de-a noastră, pentru noi era clar că e numai de faţadă, să ne tîmpească de gelozie. Dacă nu mă înşel s-a şi însurat cu ea, din aceleaşi motive…

Mai puţin conta că nefericitul pentru care ne scoteam noi ochii era la un douăjdechile plin de coşuri şi îşi rodea unghiile pînă îi dădea sîngele, el reprezenta un întreg univers masculin ideal, cine nu vrea un bărbat cu freza gelată şi mustaţă care să te gîdile cînd te pupă (aşa scrie la carte!) pe un deal în flăcări lîngă o căruţă, se pricepe la modă şi îţi face toate mofturile, dar nu prea mult, că e bărbat şi nu preş, are bani gîrlă şi te iubeşte ca un nebun ca un disperat, o da!

Undeva pe drum l-am pierdut pe Ret - ori mi-am dat seama că e un vis irealizabil, ori mi s-a năzărit că e de un gust îndoielnic, faza este că zilele trecute cînd am spus că sînt literarmente îndrăgostită, m-am crucit de ce personaj complet antipodal am putut găsi pentru noul meu val de afecţiune romanescă.

Aş putea spune că îmbătrînesc. Este vorba despre domnul Malosen ( Benjamin Malaussène din Saga Malaussène de  Daniel Pennac), un eplu de bărbat cuminte al zilelor noastre, nici măcar arhetipal nu este, n-are teveu, nu are carnet, creşte o droaie de copii - fraţi şi surori din florile maică-si care zburdă liniştită, după ce i-a abandonat în grija fiului, nu este carierist, nu ascultă muzică, are un cîine epileptic şi este numai bun de luat de fraier.

Domnul Malosen nu are nimic eroic cavaleresc în el, ce are şi are bine este o inteligenţă mucalită o bonomie senină şi - să dăm romanţei ce-i a romanţei, iubeşte şi el ca omul o femeie. Căreia nu-i rupe oasele într-o îmbrăţişare pasională (puternic) şi nici nu se duce la război ca s-o uite (aventurier), nu, dimpotrivă, îi place să doarmă la pieptul ei maternal (pişăcios) şi o aşteaptă liniştit să mai aterizeze pe la el (cîrpă).

Ori eu am recent nişte gusturi jalnice ori vremurile astea grele spulberă mituri.

Pe mine roblogfestul mă debusolează! Nu ştiu cum stau cu voturile, vai de mine! Am observat că am evoluat de anul trecut, nu mai sînt la categoria de divertisment! Mult mi-a plăcut chestia aia pe care au pus-o şi pe care poţi să ţi-o pui pe blog şi anume

Ca să-mi crească popularitatea, trebuie neapărat să iasă un post inteligent, deci mă voi arunca direct în Dilema.

Eugen Istodor scrie la revistă un articol săptămînal (titlul literatura română. pentru firme, la rubrica La centru şi la margine) care ajută la popularizarea literaturii în rîndul muritorilor contemporani. Este tehnic chiar am putea spune! Ia poezia şi o disecă, urmărind unele puncte cheie fixe, cum au şi comentariile pe care le ştim cu toţii (nu le ştim cu toţii?!).

Fiind pentru firme şi nu pentru bac, E. I. face o analiză mai omenească şi mai practică: titlul, cum se termină, dificultate, durată, remixuri, utilitate, ciudăţenii, personaje, povestea, mişto.

Cea mai proaspătă:

“Zburătorul de Ion Heliade Rădulescu

Durata lecturii: acum, cît durează pentru tine să negociezi, să prinzi o ofertă, fata e pe standbai.

Utilitate: una de la ţară nu ştie, bre, cînd vine vîrsta să i se coacă trupul. Lucreaz-o tu, cu ghiulul tău fermecător, cap de cerb, nu? Şi ridic-o la cer cu superscuterul tău cu care distribui poşta rapidă prin Bucale. Este, bă, iar dacă marci trei beri pe buza de jos eşti fudul de nevoie mare şi treci la aparate după ora 5 seara. Mamă, n-o să te uite niciodată că nu ai borît şi tu o mîngîiere, un tezaur de preludii pe sîn, pe cosiţe şi sub genunchi. Nu e nevoie, dragă, mîine la ora 13 ai distribuţie, iar seara bagi un învăţămînt la distanţă în aşteptarea unui hecărit de ora 23,59.

Ciudăţenii: să ai grijă de sentimentele celuilalt, să vezi că aia se perpeleşte, să nu-i marci un copil de prim contact, să nu o freci prin Space şi prin Grozăveşti la una mică şi vioaie în căutare de noi seminţe ca ea, cu suflet mic la exploatat şi clătit cu dero alb, dalb, o căsuţă îi poţi spune vilă, un ursuleţ, cam jucăuş, o maşină cu taxa plină şi un Davidoff în Office cu expunere prealabilă pe Beller, în colţ la cafenea, unde rasdacul îţi suceşte mintea, iar paparazzi de la Ciao te deletează din aparat ca nesemnificativ.

Personaje: una, confidenta ei, satul, vara, boii, zburătorul.

Povestea: a trecut tramvaiul pubertăţii prin Florica.

Mişto: e de aur, e de la Cellini, ia-o de Ziua Îndrăgostiţilor: „Tăcere este totul şi nemişcare plină: / Încîntec sau descîntec pe lume s-a lăsat; / Nici frunza nu se mişcă, nici vîntul nu suspină, / Şi apele dorm duse, şi morile au stat.“ ”
(http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=209&cmd=articol&id=7686)

Azi cînd am năvălit în biuro mă aşteptau nişte oameni la o şedinţă, am intrat şi am zis lăsaţi uşa deschisă, sau veţi muri intoxicati de parfumul meu fără glumă. Cu atît mai mult cu cît ieri m-am spălat, după o lungă şi grea suferinţă.

Ieri pe la patru mi-am scos carneţelul vişină putredă din poşetă şi am început să-l inspectez foarte concentrată. După un sfert de oră mi-am ridicat fruntea-mi senină şi am zîmbit către orizont… Va să zică 154 de euro şi 27 de cenţi… am economisit în ultimele două săptămîni.
M-am ridicat m-am dus glonţ la Geisăn m-am sprijinit cu pumnii pe birou şi i-am zis dragă, tu ştii prea bine ce greu îmi este să muncesc în condiţiile în care noaptea visez orgii bahice şi ziua urmăresc orice omoid cu ţigara în mînă pe stradă să-l miros, ştii cum am plîns am transpirat am făcut spume de ziceai că turbez acum cîteva zile. Iată-mă am revenit din iadul personal, sînt purificată, sînt etată, lasă-mă să plec acuma, ori te voi avea pe conştiinţă. El a ridicat ochişorii lui miopi şi a zis cară-te.

M-am dus la bancă şi am cerut numerar 154 ioro 27 cenţi, nici mai mult nici mai puţin. Banca mi-a zis nu vrei 155 rotund? Hmmm? fie, sînt generoasă. M-am dus în oraş şi mi-am cumpărat o îngheţată triplă (chivi pepene galben şi lămîie! lămîie pe mijloc) am mîncat-o integral în mijlocul molului şi după aia am început să scobesc fiecare magazin cu intenţia clară de-a cheltui pînă la ultimul cei 152 bănuţi rămaşi.

Aveam în primul rînd un obiectiv mare, să-mi cumpăr o ceaşcă de cafea albă imaculată, pînă la urmă mi-am cumpărat două. Apoi aveam obiective secundare ce vizau ţoale şi cosmeticale, am spart tot nu m-am gîndit la nimic decît la fericirea personală. De aia e bine să nu te doară capu de nimica, rabzi cît rabzi şi după aia dai iama la madama cu bani cu tot, că decît să fac vreo boală de supărare şi să dau la doctori, mai degrabă îi bag în chestii materiale lipsite de importanţă inventate de societatea capitalistă care ne stoarce de parale şi ne iluzionează că sîntem mai deştepţi mai frumoşi şi mai fericiţi dacă ne înconjurăm de prostii fără suflet şi valoare intrinsecă.

Dimineaţă m-am trezit şi mi-am aranjat buclele (aproape) impecabile m-am parfumat pînă mi-a venit să vărs şi am aterizat aici. Încep iar să notez în carneţel, peste vreo patru săptămîni plec într-o mică vacanţă, cînd m-oi duce la bancă şi-oi cere purcoiul de bani economisiţi să-i iau cu mine să manînc numa fructe de pădure şi de mare şi să mă îmbrac cel puţin ca Merlinmoro, să dea naiba dacă nu sînt eu o mare doamnă.

De mai multe dimineţi mă trezesc cu două trei patru coarne, aripioare în dreptul urechilor şi un gol la ceafă datorat chiar nu ştiu

Parcă cineva îmi pune mîna pe faţă în timpul somnului şi începe să-mi îndese ţeasta în pernă învîrtind-o pînă se face în vîrful capului un fel de lipsă de păr ca şi cum aş avea capul tăiat, turtit drept urmare

Trebuie să fac o treabă care mie nu-mi convine, ia şi dă cu apă peste freză, usuc-o înfoaie-o spumeaz-o lăcrimează, înjură, după 5 minute

Mă uit în oglindă, coarnele şi vîrtejurile nocturne se refac cu o viteză uimitoare sînt mai rezistente decît credeam şi atunci solutia ar fi

Să mă tund iar, dar m-am încăpăţînat, este un moment cînd am de ales

Pînă cînd părul meu va fi reflectarea problemelor tărtăcuţiste sufletiste şi interacţioniste rezolvate aparent pintr-o mutilare fără milă?, căci am aflat în acest uichend, violenţa nu rezolvă

Cineva îmi povestea cum în faţa firmei sale un cîine şi-a făcut nevoile care l-au cuprins, un om a trecut pe acolo la un timp după ce cîinele mulţumit şi uşurat se îndepărtase discret împreună cu stăpînul său care se întreba mirat ce-o fi mîncat potaia de-a ieşit asemenea gozavie. Omul nostru a călcat în plăcintă, a urcat în firma mochetată de la intrare pînă la ieşire, a umplut de miresme întreaga natură. Suzi a spus că normal stăpînul cîinelui merita uns cu rahat din cap pînă în picioare ţinut o săptămînă într-o cameră neaerisită şi după aia … bătut!? Chestia asta nu ştiu de ce, a oripilat întreaga audienţă, care se gîndea doar la o amendă, eventual curăţarea mochetei din firmă…

Cu nervii încă vîjîind în cap, frustrarea mea s-a canalizat pe ce era mai la îndemînă, mi-am jurat că imediat ce ajung acasă

Dacă într-o zi o să chelesc? Dacă mă ajunge blestemul părului? Nu mă mai tund niciodată.

Am făcut o mică moviliţă de dat la caritate… haine relativ noi, care nu mă mai încap. E drept
M-am întrebat dacă să le păstrez sau nu, am zis că
Eu de slăbit să reintru în ele, n-o sa mai slăbesc. Chestia asta m-a liniştit ca şi cum mi-ar fi luat cineva o piatră de pe inimă. Singura tristeţe a fost că de ce
Nu pot să spun şi eu o dată: tu de îngrăşat oricum n-o să te mai îngraşi, niciodată n-o să te mai îngraşi, niciodată!

Ah şi literarmente, sînt îndrăgostită hihih de

În primul rînd că am răcnit jumate de oră nu mi-a venit să cred să bage ăştia maşina dacia în bornultimatum omaigaaad! Mă uitam pasivă la film, că aşa mă uit eu pasivă la filmele de acţiune, nu mă mai implic emoţional, că-mi face rău, cînd îl urmăreau pe Bourne în Maroc (şi pe GiuliaStails) să-i omoare şi vine poliţia în! Dacia! Să mor aşa o surpriză plăcută! Abia aştept ziua cînd toate volvourile şi mercedezurile şi lendroverurile vor fi înlocuite cu logane!

În al doilea rînd Asta-i Anglia ( This Is England). Despre el aş vrea să vorbesc, pentru că este un film real rău cu oameni răi şi interzis sub 18 ani datorită nivelului ridicat de violenţă fizică şi lingvistică - chiar ca în viaţă! În acest film este vorba despre un copil (în Anglia anii ‘80 cînd dăduse madam Teciăr cu economia de pămînt şi populaţia o luase razna, că nu le convenea capitalismul) care dintr-o nefericită întîmplare se înhăitează cu un grup de naţionalişti fără multă minte. Băieţii nu erau sănătoşi, cred că am văzut specimene din astea şi pe aici, cînd m-a prins lacrimogenele şi scuturile în centru erau şi nu o să-i uit prea repede, sînt mai rău decît aş fi văzut în România, sau poate este un alt fel de intimidare la care eu nu ştiu cum să reacţionez, dar mă sperie mai rău decît o bandă de beţivi isterici români, nu ştiu. Filmul merită pentru că mai vezi cum e şi pe la alţii - şi nu e basm, plus că se termină bine, deci speranţă este.

Vai deci am descoperit microfonul! Citesc poveşti povestiri scrisori ştiri tot ce prind!

Deocamdată, capitolul 7 din Habarnam, pentru proiectul Gramos. Data viitoare voi citi o poveste de pe Chiţchiţ… care deocamdată nu are decît o poveste, dar poate se mai strîng.

Pentru că e leapşă, o dau mai departe la Poesisa şi Smilla.

Ce face un om pasionat de computere, cînd are gagică? O convinge că îi trebuie şi ei un computer. În felul acesta, o ţine ocupată şi pot avea un hobi în comun.

Cînd m-a convins DD că-mi trebuie leptop - pentru că stăteam pe desctop şi nu mă mişcam cînd avea el chef să mă mişc sau plecam cu tot cu maus/tastatură numai de-a naibii, mi-a zis tu nu tre să-ţi faci griji de nimica, doar mergem, îţi alegi unul, eu îl plătesc (în ce hal de disperat era) şi nu te mai prind pe computerul meu. Eu am zis foarte clar că nu-mi trebuie aşa ceva, unde să-l pun, e snobistic.

La finalul mai multor luni de cercetare informare şi ros unghii, m-am hotărît la unul. L-am comandat a venit foarte frumos, mie nu-mi plăcea am zis io nu mă joc pe ăsta, încălzeşte, n-are maus, nu şi nu, vreau la computer pe birou, degeaba am dat cîrca de bani, DD a trebuit să stea cu el în braţe cît mă jucam eu la computerul lui.
În timp bineînţeles că ne-am apropiat, am fost invitată să-l ţin un pic, apoi să îl ţin mai mult, după aia l-am cerut chiar eu, în cîteva luni ne-am declarat amorul şi am fost nedespărţiţi.

De la un timp leptopul meu dă semne de oboseală eu sînt neliniştită şi amărîtă. M-am dus la doctor şi i-am zis uite-aşa uite-aşa, hai să-i facem nişte analize. Hai. Nu a durat prea mult, au ieşit chiar bine, avem hardiscul un pic îmbătrînit… ca să vezi şi memorie slabă, asta ştiam. Ce e de făcut. Nu ştiu, ne mai gîndim, duceţi-vă acasă şi comportaţi-vă firesc. Mulţumesc.

Cînd sînt zile din astea ciudate care dintr-un spirit oin trebuie marcate în vreun fel, de-al de valentin opmartie ziuamamei ziuamuncii, DD are o singură idee în cap, unică şi fixă, îmi cumpără dulciuri.

Faza asta de fapt este o metodă de-a-mi testa mie docilitatea, eu, nemîncînd dulciuri decît în momente de criză glicemică sau existenţială, rar dacă mă avînt la ceva, dar el continuă să îmi prezinte tot felul de bizarerii zaharicoase şi face experimente pe mine. Mi le bagă sub nas zice na! ia vezi, asta nu-i bun? Eu gust, scuip, zic nu, DD zice ooo ce mă enervezi ia să vad… sînt bune, dă la mine… uite-aşa, el cumpără atenţia şi o şi mănîncă.

Ieri a venit cu două cutii de bombonele din care una mîncată jumate şi! în plus mai am ceva dar nu pot să-ţi arăt acuma că îţi arăt mai tîrziu, du-te şi plimbă-te prin casă! Du-te şi joacă-te ce vrei tu pe computerul meu! Daaa! După un timp mă cheamă, gata. Eu pun mîna la ochi zic arată-mi, pai gata, mă uit nimica nou, nimica deosebit, unde e cadoul meu! El se uită cu drag la leptop, acolo e cadoul tau… Poftim? Ghiiici ce am făcut! Uimeşte-mă… I-am schimbat memoria! OMG! Daaaa, i-am pus două de (nuştiucît!) acuma ar trebui să-ţi meargă tun! Îţi dai seama!? Nu-ţi dai seama!? Hai dă-ţi seama! De ziua îndrăgostiţilor ţi-am pus memorie nouă!… Ah ce romantic…

Aici scrie Suzi! is proudly powered by WordPress and designed by XiAP Design Studio (modified Pyxis theme). Other plugins: Audio Player Wordpress plugin, Subscribe To Comments, Seesmic.