A fost un uichend obositor dar răsplătitor!
În primul rînd, m-am făcut cu una bucată căciulă şi două bucăţi mănuşi de Siberia!
Sîmbătă a fost un frig şi-o ploaie şi-o vijelie, că mă dureau ochii în cap şi-mi lua minţile de n-am fost în stare să gîndesc nimica, am stat şi m-am mutat dintr-un loc în altul, ba cald ba frig ba foarte cald ba vînt….
M-am hotărît să ies la cumpărături la un anumit moment, că mă chemau vitrinele, dar DD îmi confiscase toţi bănuţii mei strînşi la batistă în vederea unor plăceri lumeşti, pe motivul că el rămîne la meci cu nişte nătărăi şi îi trebuie să-şi cumpere de băut şi n-are bani! Iar cardul meu era undeva prin geantă prin hotel prin dulap pe o stradă care nu mai ştiam să mă întorc, dar despre asta mi-am dat seama cînd am ajuns cu coşul la casă şi trebuia să plătesc iar eu aveam buzunarele fluturînde.
M-am întors în crîşmă şi am zis mă, dă-mi banii! Nu că mergem mîine şi-ţi luăm ce-ţi vrea sufletu cu cardul meu, nu că eu acuma vreau, nu că eu acuma nu pot, tu întoarce-te şi notează şi mîine dimineaţă cînd m-oi trezi io, spargem tot. Aşa că m-am re-dus, dar pînă a doua zi am uitat tot, în afară de două lucruri esenţiale fără de care am spus că eu din Cork nu plec.
Maică-mea am impresia că mi-a şutit o pereche de mănuşi zdravene într-o iarnă călduroasă cînd am fost la ai mei, mi-a propus la schimb o pereche mai finuţă prin care trece orice şi mai are şi degete, ori, dacă degetele mele stau separate, cum să se încălzească ele?!
Anul trecut mi-am cumpărat un fes împletit cu tot dichisul, dar la marea mea pleată, nu face faţă, că îmi bate briza mării fix în urechi şi mi-e ruşine să-l prind cu elastic sub barbă. Anul ăsta m-am hotărît să trec iarna pe cai mari şi în plimbările mele am ochit una bucată căciulă şi una pereche mănuşi fără degete (adică pe ăla mare îl au, dar nu-mi trebuie). Am mai văzut şi alte lucruri, dar inima acolo mi-a stat.
A doua zi după petrecere, eram indescriptibil de pierduţi dar eu nu m-am lăsat, hai să-mi iei alea că mor fără ele uite-te la mine în ce hal sînt! Aşadar am plecat, am luat nişte mărunţi şi am făcut cinste c-o cafea, să nu zică cineva că nu sînt o doamnă, am intrat în magazin asta vreau asta! DD cred că încă nu-i trecuse beţia a văzut o căciulă rusească în compleu cu mănuşile şi a zis ia pune-ţi-o pe asta să videm cum îţi şade de mişto. Ceea ce am făcut şi ooo clar te înzestrăm cu ea! Îmi stă bine? Daaa. Mă vezi claar? Mmm… M-am uitat şi eu în oglindă dar pînă să ajung la oglindă mi s-au încălzit miraculos urechile şi capul, aşa că aparenţele au fost o chestiune minoră! Am rămas cu ea şi parca răsărise soarele! De fapt, soarele chiar ieşise şi era relativ călduţ, dar mie nici că mi-a mai păsat, am ros eticheta cu dinţii şi am plecat înapoi la hotel să ne reculcăm!
Aici sînt eu care mă tem să fiu pozată, dar totuşi mă las pozată, vai ce paradox!
Cînd m-am dezmeticit m-am gîndit cine naiba umblă cu căciulă îmblănită?! În orice caz, fapta a fost comisă, nu mai putem s-o ducem înapoi şi azi am făcut furori în tîrg, nu ştiu dacă chiar sînt fatală sau lumea o fi zis uite săraca prevede o iarnă grea, faza este că ţine super de cald şi nici n-am avut cînd eram mică!
Vuieşte lumea internautică cu veleităţi literare din cauza discursului lui Doris Lessing, de fapt doar o foarte mică parte din el. Mă refer la discursul de acceptare a premiului Nobel pentru literatură de pe 7 decembrie.
Avem o cultură fragmentată, unde lucrurile care pînă acum cîteva decenii erau sigure, astăzi sînt puse sub semnul întrebării şi unde tinerii care petrec ani de zile în şcoli nu cunosc nimic despre lume, nu au citit cărţi, fiind specializati doar într-un domeniu sau altul, cum ar fi computerele.
Aceasta minunată invenţie – computerele, internetul şi televiziunea a revoluţionat lumea. Nu este prima revoluţie din istoria omenirii. Tiparul a fost una, care nu s-a petrecut în cîteva zeci de ani, ci în mult mai mult, dar ne-a schimbat concepţiile şi modul de-a gîndi. Iar noi ne-am repezit ca de obicei cu capul înainte să le acceptăm şi, cum nu ne-am întrebat niciodată “Ce se va întîmpla cu noi acum, cînd s-a inventat tiparul?”, la fel nu ne gîndim nici acum să ne întrebăm “Cum se va schimba viaţa, gîndirea noastră datorită internetului, care a sedus o întreagă generaţie cu inepţiile sale, încît chiar şi cei mai cu capul pe umeri mărturisesc că odată prinşi, le vine greu să se desprindă şi chiar ajung uneori să-şi petreacă o zi întreagă pe bloguri?”
Auzisem că D. L. nu e impresionată deloc de scula mileniului ca să spun aşa, mai ştiam că e o damă tare dintr-o bucată, e normal să aiba păreri categorice. Mai cred şi că D.L. nu vrea să se pună în faţa unui computer pentru că o depăşeşte şi nu vrea să se simtă pierdută şi marţiancă.
Este foarte interesant că ea vorbeşte acolo despre dragostea de cărţi, care, acuma, la drept vorbind, internetul ajută la răspîndirea cărţilor şi la … dezvoltarea educaţiei noastre! zise Suzi cu mîndrie…
Eu nu mă refer doar la literatură, sînt atîtea alte lucruri în alte domenii care sînt disponibile (aproape) gratis, poţi asculta muzică, poti vedea galerii de artă, poti ciţi reviste şi tot aşa, care altfel ar trebui fie să te duci la bibliotecă fie să le împrumuţi fie să visezi la ele! Din punctul de vedere al răspîndirii culturii în rîndul oamenilor, internetul a făcut foarte mult.
Dacă n-ar fi bineînţeles, activităţile triviale care ne mănîncă zile întregi…
… unii oameni sînt de părere că tot valul de bloguri, păreri informaţii personale ale persoanelor particulare, valul ăsta zic se va umfla bine pînă se va sparge şi va face o spumă fermecătoare, dar spumă totuşi, care se va topi în ea însăşi şi gata.
Ieri am văzut o arestare zbuciumată, chiar în buricul oraşului pe o străduţă care dă imediat în O’Connell Street (adica centrul centrului Dablinului), am auzit sirene în spatele meu, m-am întors, cu tot valul pietonal ne-am dat la o parte să treacă maşina pe trotuar, a frînat brusc şi din ea au ţîşnit trei poliţai care au luat-o la stînga imediat şi noi după ei! Dintr-un club dubios a ieşit un golan şi-a luat-o la fugă încercînd să scape de eroii de gardieni şi o femeie machiată strident în urma poliţailor urla că să-l lase în pace! Dar n-o auzeau… Şi noi după ei! Însă şoferul poliţiştilor, tot poliţist - logic, ne-a pus bastonu-n piept şi a zis hopa hopa ia staţi voi pe loc unde fugiţi nebunaticilor aşa avizi de-o panaramă? Ha? Nici bine n-a apucat să rostească aceste cuvinte, că s-a şi auzit un ţipăt staaai şi un miliţian l-a prins pe infractor de pantaloni şi nu i-a dat drumul. Dar hoţul (ori dealerul) a crezut că, dacă îşi ia avînt mai tare, scapă din strînsoare, dar nu fu cum crezu, căci pantalonii lui cedară şi-i făcură boroboaţa, adică se prelinseră spre genunchi dezvelind zona… ecuatorială în toată splendoarea ei şi cînd au ajuns jos, l-au împiedicat pe om să mai facă vreun pas, izbindu-l cu nasul de asfalt. Noi publicul am făcut Ooo, dar n-am apucat să ne punem mînuţele la ochişori, că deja omul era imobilizat cu mîinile la spate, cu fundu-nspre beculeţele de sus pînă i s-a facut milă poliţaiului şi i-a aranjat pantalonii şi desuurile, ca să-l poată ridica prezentabil înspre audienţă. După asta ne-am dispersat, că devenise neinteresant.
Dimineaţă mergeam botoasă spre muncă, mă enerva rău vîntul, papucii mei, lumea, cam tot mă enerva de fapt, în faţa mea mergea un om. Mergea foarte greu pentru că avea un defect la picioare pe motiv de poliomielită cred, era un chin pentru el şi probabil se şi grăbea undeva, că se zbuciuma rău şi gesticula în toate părţile. Am aşteptat să se elibereze în jurul lui ca să-l pot depăşi, dar cînd am trecut pe lîngă el l-am auzit fluierînd şi mi-am închis muzica. Omul ăla fluiera în nişte triluri caaa o privighetoare deşi nu ştiu cum fluieră privighetorile, era foarte frumos şi zglobiu aşa cu inima uşoară, de parcă era păsărelele alea două de pe fîntîna la care se uită Albă-ca-zăpada şi cîntă ea ceva înainte s-o alunge de la castel maştera (din ce văgăună a memoriei ai apărut cuvîntule maştera?). Vai ce m-a tuşat la dispoziţie şi chiar la viziune, m-am întors şi îmi venea să-l iau în braţe, dar m-am oprit la timp! mi-a zîmbit şi mi-a zis bună-dimineaţa a fluierat în continuare înotînd prin aer repede-repede. În afară de că mi-au trecut toţi nervii exteriori, m-au apucat nervii interiori pe mine că am nemulţumiri de doi lei cînd nu mai pot de bine.
Asta vine ca introducere la ce-mi doresc de Crăciun, care zice Arhi să zic şi eu.
Idealistic vorbind, îmi doresc ca lumea să aibă minte şi să nu mai fure ca descreieraţii şi să nu mai vîndă droguri să nu se mai omoare sau măcar să nu-i mai văd. Şi oamenii necăjiţi bolnavi să aibă mîncare haine medicamente şi alte lucruri care le trebuie, că le e greu.
Realistic vorbind, îmi doresc siiincer de Crăciun să ajungă ai mei cu bine aici şi după aia să ajungă acasă cu bine, pentru că le-am luat nişte bilete anormale, cu jumate de oră de legătură între avioane şi la dus si la întors, în care trebuie să-şi ia bagajele dintr-o parte, să le încarce în alta şi să treacă prin controlul bomb-astic cu descălţatul. Pe măsură ce se apropie data fatală, mă ia cu ameţeală, de lu DD nici nu i-am zis ce boacănă am făcut, numa cînd mă întreabă ei şi te bucuri că vin ai tăi eu mă fac verde transpir şi bîigui aiurea… Chiar îmi doresc să aibă grijă Moş Crăciun de treaba asta, s-o descurce, de dragul bieţilor mei părinţi dacă nu de-al meu, că mi se stringe inima de groază că vor sta prin aeroporturi şi-mi vor “mulţumi” pentru inteligenţa de care am dat dovadă încă o dată.
Literatura de oameni mari, stai că am citit ieri ceva frumos şi am uitat bineînţeles, era o idee cum că literatura ne face să înţelegem sensibilitatea din lume şi cum sentimentele noastre sînt multe şi infinit nuanţate, literatura este inepuizabilă. Literatura de oameni mari, mai ales în epoca postmodernă actualmente mega încîlcită în forme dar cu acelaşi fond ca şi acum 100 de ani, se screme la modul cel mai concret să scoată neuronii cititorilor la săpat cu şurubelniţa în stînca (sub)înţelesurilor.
125 de scriitori au fost invitaţi să facă o listă cu cărţile preferate (în Times - februarie 2007). Oameni cu cap aş spune eu, iată ce-a ieşit.
1. Anna Karenina Lev Tolstoi
2 Madame Bovary Gustave Flaubert
3 Război şi pace Lev Tolstoi
4 Lolita Vladimir Nabokov
5 Aventurile lui Huckleberry Finn Mark Twain
6 Hamlet William Shakespeare
7 Marele Gatsby F. Scott Fitzgerald
8 În căutarea timpului pierdut Marcel Proust
9 Povestiri Anton Pavlovici Cehov
10 Middlemarch George Eliot
11 Don Quijote Miguel de Cervantes
12 Moby-Dick Herman Melville
13 Marile speranţe Charles Dickens
14 Ulise James Joyce
15 Odiseea Homer
16 Oamenii din Dublin James Joyce
17 Crimă şi pedeapsă Fiodor Dostoievski
18 Regele Lear William Shakespeare
19 Emma Jane Austen
20 Un veac de singurătate Gabriel GarcÍa Márquez
Interesaaant, nuo?
________
De fapt eu voiam să spun altceva, mi-am dat seama că romanele de aventuri sînt o mană cerească, o invenţie nemaipomenită şi un gen pe care nu ar trebui să-l ignorăm cînd ajungem la “maturitate”, pentru că ne poate salva de nebunie. Tocmai am terminat Musashi acum jumate de oră, că mai aveam un capitol pe care l-am terminat la birou cu o agendă trintită peste carte, ca să pot s-o feresc de priviri indiscrete.
N-am chef să scriu prea multe, nu este o carte de literatură cu pretenţii, dar este o carte bine scrisă! la vreo o mie şi ceva de pagini pe care nu le simţi, adică se citeşte cu sufletul la gură şi traducerea este mişto, păcat că au scos o ediţie mare, puteau s-o scoată în 3 volume de buzunar în loc de 2 mari (de mă apucase pe mine dorul de e-book).
E cu lupte cu personaje bune şi rele (ăla bunul e evident Musashi - neînvinsul, perfectul, ăla răul Sasaki Kojiro - bun luptător, dar înfumurat, parşiv şi tot aşa), prieteni, onoare, fete care iubesc platonic pe cine altul decît Musashi, el iubea pe o fată dar nu îi zicea, haha, ei, din astea.
Chiar dacă nu dă spectaculos la sivi, prinde bine la dispoziţie per ansamblu, am avut două săptămîni foarte palpitante. Cred că o să mă apuc de fantasy la anul…
Am luat nişte întrebări de la Smilla şi o să mă joc cu ele…
1. Vin fiert sau ciocolată caldă?
Vai nici una! De sărbători bem şampanie!
2. Moş Crăciun împachetează cadourile sau doar le pune sub brad?
Depinde de cheful lui, cîteodată le împachetează frumos, cîteodata le pune pur şi simplu cum sînt.
Faza este că toată hîrtia este o mare pierdere ecologistică, aşa că mai nou, eu le prefer cadourile în forma brută.
3. Bradul de Crăciun cu luminiţe colorate sau albe?
Albe, la mine sînt albe şi să nu aibă model de sclipire, că nu mă pot uita clar la el!
4. Agăţi vîsc?
Mmm nu? Cred că uit în fiecare an de vîscul ăsta şi nici nu îmi spune nimic ca plantă.
5. Cînd decorezi bradul?
Înainte îl făceam pe 24 că era tradiţie în familie să-l facem atunci, după ce se termina curăţenia mîncarea spălatul ne apucam şi faceam bradul, era frumos că simţeai că chiar începe sărbătoarea, dădeai drumul la teveu, lălăia cineva pe fundal cu ninsoare şi noi ne minunam ce frumos e.
Anul ăsta tot pe 24 o să-l fac.
6. Care este mîncarea preferată (în afară de desert) de pe masa de Crăciun?
Toatele celele! Salata biof, fripturica, muraturilele în special conopida şi varza şi piftia neapărat!
7. O amintire de Crăciun, copil fiind.
Era o seară de Crăciun şi chiar ningea ca în povesti, îmi picau ochii în gură şi nu mă înduram să mă duc la somn, mă uitam pe geam şi îl aşteptam, cînd au văzut ai mei că nu mai scapă de mine, au pus sub brad cadourile, au trîntit uşa de la intrare şi m-au invitat sub brad. În sufragerie la noi, unde era pomul, era întuneric, numai bradul lumina şi sub el erau multe chestii printre care şi un ursuleţ mic şi ciocolatiu, care mi-a fost prieten de atunci pînă în zilele noastre…
8. Cînd şi cum ai aflat de Moş Crăciun?
Ce să aflu?! Moş Crăciun există, l-am văzut eu!
Pe la 6-7 ani cînd am descoperit cadourile ascunse, i-am anunţat pe ai mei care au fost nevoiţi să improvizeze şi anume să cumpere alte cadouri, să mă ducă de nas, dar nu le-a mers. Nici nu mi-a mai trebuit să cotrobăi prin dulapuri din anul ăla.
9. Desfaci cadourile în seara de Crăciun?
Daca vin în ajun, le deschid atunci, dar seara de obicei primesc o parte din ele, pentru ca a doua zi să apară partea a doua, că e mai palpitant şi mie-mi convine.
10. Cum îţi împodobesti bradul de Crăciun?
Îmi decorez pomul cu globuri noi, pentru că am apucătura groaznică de-a lua în braţe bradul cînd îl văd gata şi mi s-au spart multe accesorii de-a lungul timpurilor. Am un glob care a supravieţuit primelor mele tentative de-a fugi cu pomul, pe care ai mei nu-l agaţă decît cînd a trecut pericolul, este mare, enorm, argintiu şi cu nişte flori mov obosite, dar mi-e tare drag şi mă apucă plînsul de fiecare dată cînd îl văd.
11. Zăpada! Îţi place sau o urăşti?
Îmi place la nebunie zăpada, oricît de incomoda ar fi!
12. Patinezi?
Da şi iubesc cu patimă patinajul.
13. Îţi aminteşti care a fost cadoul tău preferat?
Nu, am avut multe cadouri preferate mai ales în copilărie, am avut jucării la care ţineam enorm şi încă mai ţin, am avut un calendar cu desene animate care m-a zburat pur şi simplu în al nouălea cer.
14. Care este cel mai important lucru de sărbători pentru tine?
Bradul, cadourile, vacanţa, neamurile, vizitele, mîncarea, colindele, luminiţele, aglomeraţia, sînt foarte importante toate pentru mine, indispensabile chiar!
15. Care este desertul preferat de sărbători?
Nu mănînc deserturi de obicei. Dacă e să prefer ceva, este tort de bezea.
17. Ce pui în vîrful bradului?
Nimic, de fapt, înainte aveam un vîrf ciudat cu o stea care pica într-o parte şi am aruncat-o la o bucată că mă enerva, acum n-am nimic.
18. Ce preferi: să dai sau să primeşti?
Doh, să primesc!
19. Care este colinda ta preferată?
Cînd eram copil, prietenii de familie alor mei umblau cu colindul, veneau şi la noi şi cintau, cel mai mult m-a emoţionat O, ce veste minunată. Pentru amintirea vremurilor în care stăteam cu gura căscată la cei mari.
20. Cutiile cu bomboane. Sînt mişto sau sînt greţoase?
Mă lasă rece dar arată frumos, aşa că eu le cumpăr de sărbători pentru decor şi dacă apar copii pe la noi, îi îndop cu ele pînă le vine rău.
Închei cu o piesa muzicalăăă cadou! Bineînţeles, în avîntul sărbătoristic şi cu ocazia de Moşul care este şi pe care îl aştept peste două zile, un pic de punk irlandez, cîntat de nişte cetăţeni englezi, cu Niu Iorcul, ce poate fi mai deosebit. Cîntecul mie-mi place foarte tare, este vechi de altfel, are douăzeci de anişori şi se cîntă aici la radiouri şi în magazine cum ar fi la noi nedemodatul Ştefan Hruşcă, doar că e cam complet altfel.
Ca să vezi şi să nu crezi, în seara asta vine Moş Nicolae!
Ieri m-am prezentat la înmormîntare cu o întîrziere de minim 25 minute, mă gîndeam cu jenă că nu intru nici să mă tai, dacă scîrţîie uşa, ajung eu toată năduşită (că alergasem cu harta în mînă pe nişte străduţe la mama naibii întrebînd oamenii dacă n-au văzut o biserică) şi se întoarce toată lumea să vadă care ingrat îşi permite…
N-a fost aşa, erau mulţi întîrziaţi şi m-am întîlnit cu o cunoştinţă aaa şi tu ai întîrziat ahaa da’ de ce, ce ne facem, intrăm, intrăm. Am stat frumos lîngă o coloană şi la un moment dat s-a întîmplat ceva, n-am înţeles prea bine că gîngurea un sugar în urechea mea, oamenii au început să dea noroc într-un fel şi să spună pacea fie cu tine, ceea ce eu nu doream neapărat, dar mi-a întins o doamnă dezinteresat mîna mi-a zîmbit şi am zis hai treacă de la mine, pacea fie şi cu tine.
Restul a decurs fără incidente, în afară de că am suferit de-o foame cu chiorăieli de, cînd s-a terminat, nu mai ştiam încotro s-o apuc să mă hrănesc, că eu cînd mi-e foame sînt de-o-se-bit de nervoasă! am păcătuit şi am dat vina în gînd şi pe vii şi pe morţi fără discernămînt, înjurîndu-i deopotrivă că mă ţin nemîncată. Cimitirul era în afara oraşului pe-o colină unde m-a mişcat vîntul doisprezece centimetri spre est, dar peisajul era minunat, adică chiar loc de odihnă, dacă în sufletul meu n-ar fi fost asemenea furtună şi eu în mijlocul ei visîndu-mă într-un pub cu o farfurie sub nas şi o băutură caldă lîngă mine. În sfîrşit am plecat şi eram supărata de foame mai mult decît îmi ardea de necazul la care participam, că am spus că nu gîndesc la univers pe stomacul gol, am ţîşnit şi dusă am fost!
N-am mai aşteptat pe nimeni, nu m-a interesat, m-am oprit într-o bodegă şi mi-am umplut burta, am stat cîteva secunde şi mi-am dat seama că trebuie să mă întorc la servici, dar nu înainte de-a cumpăra maşina de tuns barba pentru DD. Pentru că m-am gîndit să i-o trîntesc de Moş Nicolae + Moş Crăciun adio şi n-am cuvinte, aşa că m-am dus la magazinelul cu pricina, care pe drum am mai vizitat şi alte locuri încîntătoare. Veneam de la un eveniment trist, deci mi-am permis să mă super consolez cu o pereche de mănuşi de baie un balsam de păr care face bucle naturale un fular, am probat o rochie de revelion care îmi venea foarte prost (dar avea un cordon roşu deosebit).
Am cumpărat aparatul şi i-am comunicat lu DD că vineri seara este cu cadouri!, că aşa era în capul meu, ca să aflu că nu e vineri, e joi. După ce i-am ţinut o teorie amplă despre cum uită oamenii în fiecare an şi trebuie să se mai gîndească şi la alţii că aşteaptă să vină oarecine în papuci, el a recunoscut că a uitat şi a repetat de trei ori, să ţină minte că moşul vine claaar vineri seara, cum să-i spun eu dragă fă bine şi cheamă-l pe om cu o seară mai devreme? Acuma ce fac, mă fac că nu pricep, pun aparatul după ce-mi pune el portocalele în bocanci sau i-o iau înainte şi îi scot ochii că eu i-am spus joi dar a înţeles prost?
Toată lumea este agitată cu cadourile de Crăciun şi eu sînt în pom, trebuie să am grija daaarurilor pentru DD plus ai mei doi părinţi care zău că nu ştiu ce să le iau.
Maică-mea a spus că îi trebuie nu ştiu ce papuci de casă cu blăniţă şi sclipici, dar i-am cumpărat de cîteva ori şi erau fie super mici fie super mari, ori femeia asta are picioare fluctuante, ori eu sînt nebună şi nu ştiu ce număr poartă propria-mi mamă. Îi iau un fular cred şi un empetreipleier, că şi l-a pus pe-al meu şi i-a priit, pentru cînd se duce la biserică. Pe drum adică.
Taică-miu mă depăşeşte, nu ştiu ce vrea, adică el îşi doreşte o grămadă de lucruri cum ar fi să nu mai facă maică-mea istericale, să fie balconul nostru mai mare, să plece nişte vecini din bloc, să-i moară directorul, imposibil să-i îndeplinesc toate astea. Poate o să-i iau o drujbă, se descurcă el.
DD este în faza de neandertal îşi lasă barbă plete unghii, ascultă o muzică ciudat de calmă, lucru care mă nelinişteşte şi, pentru că tresar de fiecare dată cînd dau ochii cu el şi nu ştiu unde să mă ascund, m-am gîndit să-i fac o surpriză să-i iau o maşină de tuns, dar mi-a comunicat că îşi cumpără uichendul ăsta obiectul, aşa că se duce pe apa sîmbetei bunătate de intenţie, deşi, cu cît mai repede, cu atît mai bine. Îi iau o oglindă?
Eu aş vrea muuult să cred că vine totuşi un om din (de căutat unde stă Moş Crăciun)… aşa, îmi pare foarte rău că mi s-a dus bucuria încrederii în acest spirit binevoitor care umblă cu sacul, de cînd am găsit o nenorocită de ascuţitoare-papagal în dulap iar la cîteva zile mi-a apărut sub brad, deci mi s-a revelat adevărul în toată monstruozitatea lui şi acum sînt obligată să am grija cadourilor!
Ce le cumpăr eu oamenilor ăstora a căror fericire depinde de mine, să-i mint pervers că nu ştiu şi nu mă interesează şi să apară sub pom ditamai movilele cu surprize de care m-aş bucura dacă s-ar bucura şi ei? Zilele astea trebuie neapărat să pun în funcţiune armamentul indestructibil, bolidul de cumpărat cadouri, ah în cont am un firicel de bani, că i-am dat pe prostii, dar măcar acuma să mă gîndesc şi eu la cei din jurul meu, că nu mai am timp, ce mă fac?
Am văzut într-o revistă la o tipă o jachetă ameţitoare, dacă nu mi-o cumpăr, degeaba vin sărbătorile.
Mda, soartă parşivă, sora Angelei a plecat dintre noi la o foarte vîrstă înfloritoare pentru unii, sînt depresată de numa, am aflat sîmbătă şi tot uichendul m-am gîndit la parascovenii la destin, sănătate şi noroc, care nu-s cîteodată. Cu toate că asta e viaţa şi nu prea avem ce face, este frustrant şi foarte tragic.
Curiozitatea mea morbidă m-a împins de multe ori să casc gura la înmormîntări, de cînd eram în fragedă pruncie, că blocurile la mine acasă erau mari şi dese, lumea se manifesta deschis şi mi se oferea ocazia destul de frecvent să zăresc dricuri camioane poze cocoţate coroane şi urlete. Dar pe vremea aia moartea mi se părea ceva abstract, mortul dormea şi oamenii iaca mai plîngeau. După care au început să vină morţii şi la noi, cînd încetişor am înţeles că e chiar ceva foarte concret şi apăsător.
Nu înţeleg aspectul social al unei înmormîntări, se pare că şi aici, ca şi acasă, te duci să fii alături de cei rămaşi în urmă şi în semn de respect, din experienţa mea, nici o condoleanţă nu mi-a adus nici o alinare, cînd am pierdut pe cineva drag, aş fi vrut să mă lase toată lumea în pace cu toate condoleanţele şi încerc să nu tulbur pe nimeni cu păreri de rău spuse la ocazie, aşa văd eu lucrurile.
Astăzi m-am întîlnit cu Angela şi am stat de vorbă, am întrebat-o dacă e bine, daca mama ei e bine, ce face copilul răposatei şi am lăsat-o în pace. Ce m-a uimit a fost că nimeni din firmă nu a venit să stea de vorbă cu ea şi să-i spună nu ştiu, ceva, orice. Nu am înţeles, e mai important să te duci la biserică decît să-i arăţi pe loc că-ţi pasă, într-un cadru neoficial?
Acum sînt în faza de groază, că mîine este înmormintarea şi trebuie să mergem, firma este închisă dimineaţă şi s-a stabilit în cor că vom merge. Ceea ce eu n-o simt deloc, dar mi-a fost pur şi simplu ruşine să spun ascultaţi ştiţi ceva eu mă lipsesc, că mi-e frică de morţi şi dintre toate lucrurile despre care voiam să le aflu cum se fac în Irlandia, fix de asta n-aş fi vrut să am parte vreodată.
Am un bagaj destul de vag cu ceremoniile străine, am urmărit atent înmormîntarea lu Prinţesa Di şi lu George Best, cred că ma descurc, dar tot mi-e frică de nu mai pot, ştiu că sună cretineşte, dar sper să nu visez aiurea la noapte şi o să las toate luminile aprinse.
De fapt eu voiam să spun altceva, mi-am dat seama că romanele de aventuri sînt o mană cerească, o invenţie nemaipomenită şi un gen pe care nu ar trebui să-l ignorăm cînd ajungem la “maturitate”, pentru că ne poate salva de nebunie. Tocmai am terminat Musashi acum jumate de oră, că mai aveam un capitol pe care l-am terminat la birou cu o agendă trintită peste carte, ca să pot s-o feresc de priviri indiscrete.