… toamna nu fu mai frumoasă sufletului meu bucuros de moarte…
Acest minunat citat adaptat cu care m-am trezit în capul meu vag varză din cauza unei cantităţi neregulamentare de alcol consumată cu viteza luminii la lumina artificială a lumînărilor care scoteau un fum înecăcios dar mă avantajau estetic explică starea de of în care mă aflu cînd numai toamna mi se pare că mi-ar mai putea alina durerea din cap căci algocalminele nu face faţă.
Dimineaţă abia mi-am tîrît organismul pînă la autobuz, vai ghinion m-am nimerit să mă întîlnesc cu DB, care m-a anunţat că şi-a “scos vista!” şi “a pus linux!” era et ce-mi trebuia să aud! Am răspuns plictisită şi foarte profesional că într-adevăr, vista este o mare porcărie. A ba nu-i adevărat! Este ochei, doar că mi se încălzea în draci procesorul şi acuma este - uite pune mîna să vezi ce rece e! Am pus mîna, aşa era.
La servici cînd am ajuns mă aştepta Angela să mă întrebe cu care tren vreau să mergem! Am căscat ochii la ea şi i-am zis că eu merg cu autobuzu, nu cu trenu. Ce autobuz? 25. Păi merge aşa departe? Merge, merge, pînă la mine acasă şi de acolo chiar încă alte cîteva staţii! Casa ta e în Cork? Da’ ce sa caut eu acolo?! Uitasem că trebuie să ne deplasăm uichendul viitor pentru marele bal de Crăciun, mi-au picat în sfîrşit toate fisele, o mai fi rămas vreuna dar încă nu ştiu de ea.
Fiind astăzi deosebit de isteaţă, m-am dus pe amazon direct unde mă durea şi, fără să gîndesc, am băgat patru cărţi scurt, că mi s-au părut ieftine. Mi-am făcut un calcul, ieşeam undeva la un 15 lire, am plătit îmi vine factura pe mail şi să-mi stea apa în gît aveam 30 de lire. M-am uitat amănunţit şi le cumpărasem din locuri diferite, aşa că am plătit pentru fiecare livrarea întreagă, 4 lire cartea, 4 lire transportul, bună afacere. Şi probabil netoţii ăia abia aşteptau să le pice o comandă că mi-au şi trimis instant scrisoare dada comanda dvs a fost primită recepţionată, cartea e pe drum gata. Sînt prea obosită să-i refuz.
Cînd nu mai puteam de-atîta bine, apare maică-mea pe net să mă întrebe pentru a mia oară ce să îmi mai aducă, s-a trezit să-mi spună sper că n-ai uitat aseară să mănînci usturoi să te culci cu busuioc sub cap sau Doamne fereşte să te duci la oglindă la miezul nopţii să-ţi vezi sortitu! La naiba!!! am pierdut cel mai important eveniment al anului, să uit eu tocmai aşa ceva m-a apucat un val imens de tristeţe şi disperare şi mă chinui să-mi aduc aminte dacă şi pe cine am visat. Sînt o mare luzeră dar, la o adică poate-mi apărea iar K Fed cu sticla-n mînă, asta-mi lipseşte, îmi strică tot viitorul!
Ori eu sînt super de la ţară ori ceva e în neregulă.
Cînd eram acasă, în afară de mirările obişnuite vai ce te-ai îngrăşat vai ce-ai slăbit, anul ăsta, fiind aşa o vară prielnică pîrjolirii neamului, toată lumea s-a minunat ce albă sînt, neeeconcepînd cum e posibil la mine să fie frig şi să plouă da’ chiar atîta să plouă n-are cum, doar e vară!
Am spus că am ieşit la bronzat, la insistenţele alor mei du-te la soare, ridică mînecile la tricou, suflecă-ţi pantalonii, stai, pînă la urmă, după o zi cu vreme frumoasă cu învîrtituri şi poziţii indecente s-au declarat mulţumiţi, aveam o culoare cît de cît mai puţin eprubetală, gata repetăm şi mîine eşti recuperabilă.
A doua zi m-am prezentat roşie pe părţile expuse cu o zi înainte, maică-mea m-a dat cu o cremă (expirată, ştiu sigur, că i-o dădusem acum doi ani) şi m-a trimis iar, eu am stat, că ce era să fac? Seara s-a analizat rezultatul, pozitiv.
A treia ziii, eu am zis gata nu mai pot, sînt pîrlită acuma aşteptăm să intre bronzul în pele… care n-a vrut, că şi bronzul ăsta are meandrele lui, s-a umflat s-a băşicat şi m-a mîncat, a pocnit, na poftim!
A început să mi se ia de pe mine bunătate de muncă depusă cu atîta chin în două zile, într-o săptămînă eram ca nouă, m-am mutat la reşedinţa de mai la sud, lumea mă privea suspect, dar nu mai era timp pentru nici o şedinţă de ultraviolete.
Soacră-mea, femeie cu tact şi drag de tenul meu, într-o zi la cafele mă ia pe departe mă aduce aproape, îmi intinde un tub, se uită în ochii mei şi îmi şopteşte dragă Suzi, tu ştii cît te apreciez io, ia autobronzantul ăsta, aplică-ţi-l pe părţile vizibile şi te mai scoate din paloarea asta nesănătoasă pe care-o afişezi. Ce-i asta? Este aşa şi aşa, dă tu aşa şi aşa şi o să vezi că o să-ţi fie bine.
Am ajuns aici, am pus tubul la îndemînă aseară am zis gata mă apuc să mă bronzez, m-a lovit o putoare instantanee, dar n-am renunţat, m-am dat ca la reţetă am întins bine bine m-am uitat în oglindă şi nu mi-a venit să cred, arăta onorabil, am apăsat cu degetele, nu se ducea, pe perne, nu se întindea, gata m-am scos!
Azi dimineaţă m-am trezit m-am uitat la mine cu multă admiraţie, am vorbit singură un pic în oglinjoară, m-am trecut la spălat pe ochi, m-am şters, ridic capul să-mi mai spun ceva, cîînd văd nişte degradeuri super aiurea, aveam parcă dungi scurse nu ştiu cum! Dau cu mîna, nu se lua! Pe prosop era o mare pată portocalie şi obrăjorii mei erau alb/maro/roz/maro/alb, de speriată că tre să mă duc aşa dalmaţiancă, primul gînd a fost să mă dau cu acetonă, că părea ceva pe bază de pigment chimic ca la mobilă… Dar după aia m-am descălţat că, dacă ieşise la spălat cu săpunul şi buretele, înseamnă că îmi trebuie să mai aplic săpun şi burete. A ieşit tot, pe faţă zic, că în rest nu m-am sinchisit.
Dar vreau să spun că-mi pare rău acuma că am dat jos bunătate de culoare, pentru că pe cutie zice că dacă te dai de trei ori pe săptămînă faci super bronz şi mie-mi trebuie cu sărbătorile la uşă, să arăt, aşa că e posibil să mă dau iar şi să nu mă mai spăl pînă după Anul Nou. Sînt foarte curioasă cum voi arăta de Revelion…
Vă salut cu respect şi vă raportez alăturat ce-am constatat cît am ţinut-o sub observaţie pe coniţa Suzi la cererea dumitale (şi Gramos), ca să putem răspunde cu da sau cu ba părerii noastre unanime despre susnumita căci ce este astăzi un spion de năravuri şi moravuri decît un detectiv care stă şi observă asemenea corbului şi croncăne adevărul Nevermore cum spunea marele poet poe!
Să nu mă mai învîrt împrejurul cozii ca ursul păcălit de vulpe, să trecem la treabă fără să vă reţin şi fără să mă reţin, vicleană femeie! Cum Afrodita îl ademeneşte pe Hermes în Hades, aşa calităţile ei strălucesc ca soarele pe cer să ascundă faţa ascunsă a lunii care sînt defectele ei pline de cratere si otrăvitoare.
În primul rînd este ca un catîr cu chip de urmaşă a Evei şi, chiar ca Eva însăşi care a mîncat pomul cunoaşterii cot la cot cu şarpele din încăpăţînare, la fel susnumita Suzi este de neurnit cînd îşi pune în minte gînduri necoapte de femeie pe care le ţine sus şi tare chiar dacă ar fi să îi iasă ochii din cap şi să moară de foame după cum mărturiseşte singură.
În al doilea rînd are un caracter împieliţat: acum e albă, cît ai clipi o dată e neagră şi, cînd e neagră, zici că este stăpînită de Furii, îşi pierde cumpătul pînă se rup baierele omeniei şi ale educaţiei alese. Aşa cum ar trebui să se comporte o damizelă de condiţia ei, ea este taman pe dos, înjură ca o birjăreasă şi îşi smulge părul din cap ca o matroană tragică greacă antică de te bagă în boale şi alta nu.
Nu în al treilea rînd, ci chiar în primul, mi-a fost greu să aflu, dar am mirosit-o, are un suflet negru ca noaptea în care sînt pierduţi cîţiva lampyris noctiluca dar totuşi noapte, că n-am văzut o femeie mai de piatră şi mai fără milă faţă de cei din jurul ei, nu-i pasă de nici o vietate fie animal fiară om sau pasăre, păcatele mele.
Am nădejea că aceste trei defecte puternice vă vor fi de ajuns. Poate că n-o să mă credeţi de tot ce v-am povestit, că am văzut-o că se pricepe să învîrtă vorbele să-i fie ei bine, mai ales cînd prinde un suflet milos şi care crede orice ca al lui dumneata care ai fi în stare să faci asemenea necugetare să laşi pe Tincuţa să plîngă cu inelul ofilindu-se pe mînă!
Domle, uite ce e, să ne bucurăm de virtuţile femeilor şi să închidem ochii în faţa defectelor a zis un om care nu mai putea să fugă, eu zic mata să caşti ochii mari şi să te scapi cît mai ai timp!
În mailul personal mai primesc cum e şi normal la un om sociabil ca mine, mailuri de la diverse grupuri de amici care găsesc o poză, un clip o ştire şi o împînzesc la diverse cunoştinţe. De obicei sînt mailuri normale, care iscă palavre controverse sau nu, mai sînt însă cheestii doar pentru băieţi OMG! Sînt de obicei atît de nevinovate, că şi unui copil de zece ani cu ceva experienţă în ale televiziunii/internetului pot să i se pară banale, cum ar fi o ultimă poză în care este: un domn venit acasă în budoarul doamnei (îmbrăcată dezbrăcată secsi) deschide uşa la dulap pentru a descoperi pe amant care se zăreşte o altă faaată în chiloţi cu mîinile împreunate vinovat peste bust. Vaai!
S-a iscat o mică discuţie cu apropouri şi aluzii de genul să i-o dăm lu nevastă-ta să vadă ea la ce te uiţi tu!, pe care n-o dezvolt, în orice caz, m-a făcut să mustăcesc… Îmi venea să scriu cuum este posibil să-mi trimiteţi asemenea spurcăciuni care nu pot să suport o atare indecenţă!, eu n-am văzut, fetele nu ştiu ce este aia, ele nu se uită şi nu vorbesc despre aşa ceva, cîtă lipsă de consideraţie faţă pudorile noastre! Noi nu chicotim nu ne dăm coate şi nu analizăm nimica, nouă ne este frică de manifestări fără acordul părinţilor! Să vă fie ruşine, hai hliziţi-vă voi, că noi ne astupăm ochii şi urechile…! Buuu!
Cum spuneam, revin cu îndepărtarea petelor de rugină de pe faţa de masă pe care o folosim atunci cînd avem musafiri, mai ales în perioada sărbătorilor.
Acest videoclip vă va ajuta să înţelegeţi cum se eută, dragi gospodine, această operaţie foarte delicată! Ne explică Shayne care, după cum ştiţi şi cunoaşteţi din vremuri vechi, este un invitat obişnuit al meu (auditiv vorbesc!) şi sînt convinsă că şi alte doamne şi domnişoare vrednice se uită la el cu la fel de multă atenţie…hm!
Aşa cum promiteam fanilor mei – nu vă văd, dar ştiu că sînteţi acolo!, am revenit astăzi marţi după o mică întrerupere şi sînt foarte fericită să vă rescriu. M-am gîndit că nu am mai abordat de mult sfaturi gospodinăreşti aşadar vă voi prezenta o reţetă de şniţele din fructe de mare…
Se iau cepe verzi, se taie mărunt, nu se prăjesc. Mărar - se taie nu se prăjeşte. Se cumpără frunze de spanac se spală se curăţă se bagă un pic în apă pe oală pe aragaz apa fierbe, după cinci minute luăm scurgem le lăsăm aşa! Brînza de vacă/oaie/capră – oaie nu, doar vaca sau capra sau de soia am văzut mai nou se bagă în castron cu măraru ceapa spanacul se amestecă. Se cumpără sau se confecţionează foi de clătite şi se învelesc normal clătite ca şi cum ar fi cu gem, doar că sînt cu brînză şi mai babane, se bagă la cuptor adio poftă bună.
Eu pot să dezvolt dacă e nevoie, dar sper că am fost clară ca de obicei. A şi se pune smîntină dar am uitat cînd.
Aceasta mîncare am făcut-o eu dorind să îl oftic pe DD, care mă enervase. Ştiind că urăşte spanacul, deoarece îl “gîdilă” pe gîtlej, am zis lasă că vezi tu să mai zici altă dată că ţi s-a blocat brauzăru et în secunda în care trebuia să-mi comanzi mie lucrurile! Am aşteptat pînă cînd a venit acasă, a înfipt furculiţa în masă a urlat unde-i hrana, dragă!, atunci am înhăţat tava din cuptor şi-am izbit-o în faţa lui na poftim, chicotind în sinea mea de ce verde se va face micuţul cînd va da cu gîtul de spanac. Mi-am pus mîinile în şolduri, am luat poziţie de prim ajutor în spatele lui să-i dau pumni şi un Heimlich eventual, am stat am stat, în zadar mi-am aşteptat răzbunarea, că n-a venit. DD a făcut bine a mormăit şi-a înfulecat, după un timp s-a ridicat s-a uitat la mine bolînd şi-a zis mai vreau.
Poftim? Nu aşa trebuia să se întîmple! Cîteva secunde l-am privit cam pierdută dar instinctul feminin mi-a şoptit că, dacă nu m-am răzbunat, măcar să profit. Da, mai fac, dar este foarte greu mi-e silă şi e iarnă şi întuneric, mă sacrific cu nişte condiţii şi anume să speli în fiecare uichend în baie din tavan pînă-n podea, cuuum îmi place mie cu periuţa de dinţi! pînă pe 31 decembrie, adică de cinci ori! De cîte ori faci treaba asta, ca să fac treaba asta? De cinci minus unu ori, adică pentru fiecare efort! Gata. Gata.
Dacă reuşesc să mă perfecţionez în arta culinară astfel încît să ajung o mare şantajistă pentru a scăpa de orice grijă gospodărească şi spirituală, m-am scos definitiv şi îmi deschid pensiune.
În episodul următor vă voi vorbi despre scoaterea petelor de rugină de pe feţele de masă pentru sărbători!
Dac-ar cădea ninsoarea liniştit la geamul meu foarte murdar de la ploi şi eu aş sta în vîrful patului cu o cană de ceai în mînă, mi s-ar putea chiar opri respiraţia de fericire şi-aş muri de-atîta bine.
Te-ai gîndit vreodată să devii olar cuvîntul olar mi se pare neterminat, dar nu ştiu ce literă să-i mai pun la sfîrşit?
În fiecare zi de luni vreau să ningă liniştit şi eu să stau acasă. Nu că aş avea dispoziţii de poetă, cine-a zis aşa ceva? Mi-e doar lene. Dar lenea de luni nu se compară cu lenea de duminică după-amiază. Lenea de luni este o lene disperată. Care se cere ocrotită cocoloşită şi cum altundecumva decît în pat, lîngă zăpadă.
Ieri am fost să mai văd Ambasada României pe dinafară şi chiar şi pe dinăuntru. Probabil am fost una din cei aproape o sută care simt eu că ar fi vizitat organismul oficial într-o zi de duminică, conform unei estimări rapide făcute de mine în urma comparării numărului de votanţi prezenţi (trei) şi a celor care se pregăteau să voteze (nici picior de). Aerul proaspăt mi-a prins bine, mi-a făcut foame, plus că, deşi lucrurile sînt apatice şi lehamitoase, mie-mi place de mine că m-am dus la vot.
Sîmbătă am cunoscut un cuplu din Oradea, au venit în vizită la noi am vorbit cît am vorbit ne-am împrietenit un pic. N-am nici cea mai mică idee unde e Oradea. Adică, totul este la trecut, pentru că mi-au explicat ei unde vine, după ce m-a luat gura pe dinainte şi am zis că ha-ba-rn-am unde vine oraşu vostru, că nu mă interesează …(!!!???!!!) S-ar putea să mai vină pe la noi. Dar s-ar putea să nu.
Mi-am dat seama că-mi place să citesc unele bloguri, orice s-ar scrie în ele, este o dependenţă care se manifestă mai ales în zilele de luni. Nu numai că îmi place să citesc blogurile respective, dar nu m-aş plictisi nici de un text plictisitor care să nu-mi spună nimic altceva decît cum se plictiseşte scriitorul. E fascinant cum îşi povestesc unii oameni maldevivreul…
Ce de-a întrebări am eu în cap cînd privesc cerul înstelat cu stele!
M-am urcat într-un autobuz plin ochi, am nimerit pe scara interioară, m-am uitat împrejur, era un loc liber, dar era pe scaunul pentru oameni cu probleme, adică este un loc mai la mijlocul autobuzului, la care şezutul se pliază. Dacă dai de el în jos, vine scaun, dacă nu, nu. L-am lăsat în pace. Mor pe oamenii care coboară peste zece staţii dar se agaţă de-o bară ca de ultima bucată de lemn picată dintr-un vapor scufundat în mijlocul oceanului. Am stat cît am stat şi am năvălit după un sfert de oră pe scaunul ăla. Helooou? Dacă nu este nici un handicapat în acest autobuz şi nu există şanse ca vreunul să urce, că doar nu-i inconştient să se cocoaţe într-un vehicul plin ochi, de ce nu ocupăm acest loc?! Lumea s-a uitat cu mare mirare la mine, dar eu nu cred că am făcut nici o crimă, ori nu ştiau că se face scaun, ori nu aveau tupeu să se aşeze, m-am simţit ca o extraterestră aşezată în mijlocul ochilor din picioare, dar este o nenorocire să ocupi un loc pentru oameni speciali dacă ei nu sînt acolo ca să-l ocupe?! Am greşit undeva sudocu ăla şi m-am enervat peste măsură.
Mai am o treabă cu babele, dar nu le dezvolt acuma…
De ce călătoresc babele cu autobuzul la ora de macsimă audienţă! Am zis că nu zic aici, dar nu mă pot abţine. Ce mă enervează babele, ştiu că e un păcat să zici babe şi să zici că sînt enervante, dar totuşi sînt unele enervante! Vin şi, chiar dacă sînt locuri în altă parte, ele tot pe locul de bătrîni vor! Dar acolo scrie foarte clar: Daaacă în autobuz nu mai e alt loc liber şi daca! vrei! te rugăm cedează locul. Nu scrie Bătrîni pe locul ala. Nu că m-aş aşeza eu acolo, că n-am nevoie de locul lor. Într-o zi era o tînără care s-a pust, cred că nici n-a văzut plăcuţa şi stătea cam bleagă. Din neant a apărut o bătrînă cu un carucior după ea (la ora opt jumate, da’ nu mai putea sta jumate de ora să treacă nebunia?) şi s-a proptit fix în faţa fetei, nu vedea în nici o altă parte, mintea ei era setată pe locul ăla. A stat în picioare lîngă fata aia şi atîta a oftat şi s-a scărpinat şi s-a chinuit, pînă i s-a eliberat scaunul! Ei, păi să nu te enervezi? Plus, se îmbracă numai în culori de-astea mega pastelate, dar nu mă mai iau acuma de simţul modei la vîrsta a treia…
De cîteva zile mă macină o întrebare de ce are o femeie din autobuz un bărbat aşa prost. Acum vreo săptămînă stăteam liniştită şi îmi vedeam de-ale mele în faţa mea erau două tipe, românce, discutau aprins cum că uneia nu-i convine aici că “a meu” nu-şi găseşte servici, că trebuia să fie şofer nu ştiu unde şi nu l-a mai luat tralala. Mi-a umplut capul cu a meu victima geniul. La cîteva zile aveam să cunosc chiar pe nemaivăzutul, care a apărut cu ea doamna, după ora matinală m-am dedus că era la vînat de joburi. Fumau amindoi senzual lîngă un coş de gunoi, se tot vorbeau pe şoptite eu eram concentrată în muzica mea cu ochii pe autobuz, numa ce prind o mişcare în fundal mă uit cu coada ochiului şi ce-mi văzura privirile care erau să-mi iasă din orbite, el se porni pe rînjit probabil la vreo amintire zburdalnică şi hop cu mîna peee fundul compatrioatei noastre! În staţia de autobuz! La ora 8 dimineaţa! Ea zice uăi termino uăi! El a zis da stai fa cî dor nu ti mînînc, ci, nu-ţ placi?! S-a auzit un poc. Îmi sărisera căştile din urechi.
____
Am zis că pozez, că nici la alţii nu-i mai frumos, bibliotecă în living…
Azi dimineaţă am fost anunţată că amazon a scos un dispozitiv (încă unul - Kindle) din ăla de citit cărţi pe ecran, adică ecarte. De multă vreme tot mă gîndesc şi mă răzgîndesc în legătură cu un gadget din ăsta, mă gîndesc că nu pot să citesc nimic pe monitor decît unele articole din ziare, dar să nu fie prea lungi, să nu fie pe nici un fond, în nici un chenar, nici aşa nici pe dincolo şi să am ochii odihniţi, deci mă răzgîndesc, pentru că probabil nu l-aş folosi. Pe de altă parte, dacă e mai uşor decît o carte şi pentru că nu trebuie să dau paginile (care, cînd citeşti în pat pe-o coastă, cîteodată poate fi o mare durere!), aş putea să-l ţin în orice poziţie, în orice loc, dacă are lumină proprie (hm) nu trebuie bec de cinci mii de vaţi la veioza mea şi dacă ţine 60 de cărţi în el, îmi ajunge tot anul! Ar putea fi ca şi mp3 playerul, pe care nu l-am vrut pentru că-mi bruiază creierul, pînă cînd am ajuns să-l folosesc aproape tot timpul şi fără de care chiar nu mi-ar veni uşor să trec strada!
Nu am neapărat sentimentul bucuriei în fata hîrtiei, am un vag sentiment de materialitate în faţa cărţilor puse în şir indian, cu coperţi colorate şi m-am obişnuit să cumpăr cărţi fetişist vorbind, cum aş putea depozita sidiuri întregi cu opere nemuritoare, dacă arată plat şi poţi să le foloseşti pe post de antiradar?
Dezavantajele la care mă pot gîndi pe loc ar fi: arată impersonal şi e rece, la lumină chioară unele nici nu se văd ca lumea, e posibil să-mi patineze ochii şi să simt că-mi iau foc după cîteva ore de citit. Avantajele ar fi că nu îţi mai faci griji să aduni chile întregi de hîrtie pe care să le tot cari după tine, nu îţi pui problema să le asiguri, să le ştergi de praf, să le cumperi rafturi şi cui rămîn.
O fi trecut oare vremea colecţionării cărţilor şi foarte curînd va ramîne un fel de acţiune pur snoabă şi de-o venerabilă rezistenţă la nou? La fel cum am ajuns să-mi beau cafeaua dimineaţa răsfoind ziarele de pe un computer, fără să bag un deget în gură după care să întorc paginile din dosul cărora nici să nu mă văd, bănuiesc că aş putea să mă duc la culcare cu un ereader de pe care să tot citesc apăsînd pe săgeţi şi să spun că am citit 50 de mega anul asta…
Cititul pe hîrtie e mult mai plăcut, sînt convinsă, mai elegant şi mai firesc, dar aşa cum scrisul pe hîrtie s-a demodat, s-ar putea să se demodeze şi cititul. Am impresia că e ca mersul pe tocuri, face piciorul frumos, dar la sfîrşitul zilei ai înţepături în talpă. Îţi cumperi papuci, arată aproape la fel de bine şi poţi merge cît ai chef.
Şi cu farmecul cum rămîne?
Chiar cînd scriu aceste rînduri mi s-a aşezat un djinn pe umăr şi-mi şopteşte sadic scrie scrie zi ce nu ţi-a plăcut.
Un îngeraş se plimbă liniştit pe monitor, cu mîinile la spate, patrulează fîlfîind uşor din aripi.
Pe care să-l ascult?
Scot mărgelele de jad din sertar şi încep să le număr liniştit unu doi …
Cînd ai un subiect de carte mişto, cînd ştii ce să scrii e frumos. Abia după asta începe chinul. Cînd scrii într-o lume cu reţete pentru absolut orice, e uşor să scrii o carte, iei subiectul şi începi să croşetezi pe el, introduci personaje, te joci cu cititorul, îi trezesti interesul, îl trînteşti, îl mai scoţi îl mai scuturi şi tot aşa pînă se termină. Sînt mulţi prozatori în ziua de astăzi, care îşi vînd cărţile chiar bine. Te cam împiedici la tot pasul de ei. Uuu ce djinn rău!
Romanuuul despre care discutăm este o poveste plină de suspans, secrete şi femei cu temperamente puternice, matriarhat total în care se naşte o copilă din flori, al cărei tată aflăm noi la sfîrşit cine este şi de ce, avem cîte-o bucăţică de oscior indicator aruncat la întîmplare - oare, pe măsură ce se apropie marele deznodămînt. În familia Kazanci (sau jumătatea feminină supravieţuitoare) sînt contraste mentalităţi comportamente tradiţionaliste faţă în faţă cu eliberările şi libertinajele secolului nostru. Ah îngeraşul meu, ce discurs frumos!
Acuma eu! Mi-a şi plăcut dar mi-a şi displăcut cartea, n-aş putea s-o calific după criteriile mele firave, este scrisă ori foarte anost, ori traducerea îi face un mare deserviciu. Pe scurt, turcii armenii şi americanii se amestecă printr-o învîrteală ironică a sorţii, lucrurile merg cît merg şi se complică din trecut şi sub ochii noştri pînă la un final dramatic. Gata! Subiectul cît se poate de fain, prezentarea nu m-a încîntat deloc, scrisă aiurea la rece fără sclipire, mare păcat.
În autobuz, două intelectuale românce şedeau alături citind, una Bastarda Istambulului şi una Frumoasa captivă, ploaia cădea era frig, era cald, geamurile deveniseră opace, mirosea a săpun a haine acrişoare a somn şi a dimineaţă navetistă… Ce frumos…
Et cum prevedeam ieri, am picat într-o mare răceală. Duminică m-a prins o vijelie şi sincer am răcit la cap, că nu mi-a fost aşa frig la urechi în viaţa mea pe care pot să mi-o amintesc la ora actuală. Şi m-am hotărît să-mi las plete, că eu am impresia că totuşi dacă-ţi lasi plete peste urechi, te mai scoate din impas. Sau să-mi cumpăr un fes, rămîne de văzut.
As noapte pe cînd am ajuns la concluzia că am făcut meningită, am început să mă gîndesc şi la alte boli care mai de care mai frumoase, printre care leeepră, siiifilis, pojaaar, paranoia …! m-am dus m-am spălat pe mîini pe faţă şi am zis că vreau la spital.
Mi-am pus chiar şi termometrul, care mai sus de un 37 n-a vrut să urce, deşi eu îl ţineam strîns dar el tot bipăia că să-l scot. Aşa că mi s-a înfipt o aspirină în mutră şi am fost pusă la odihnă cu lumina aprinsă pe hol, cu toate că eu susţineam că o să mor şi o să le pară rău unora că nu am fost spitalizată la timp!
Dimineaţă m-am trezit cu bine, am observat că eram întreagă m-am bucurat mult că încă mai sînt în viaţă! E atîît de remontant cînd treci peste pericole din astea, înveţi să apreciezi viaţa la adevărata ei valoare! M-am îmbrăcat cu super viteză şi avînt dar m-am oprit subit cu ochii holbaţi în sertăraşul meu cu şosete! Era gol goluţ cu un pic de praf pe fund. Nimic, am scobit peste tot am răscolit coşul de rufe murdare şi am numărat ieşeau toate la inventar, adevărul trist era că nu mai aveam nici o şosetă curată…
Suspans. M-am dus sau nu la servici (cu şosete împrumutate, oaare?). Viaţa este roză, chiar dacă ai toţi ciorapii murdari!
Mă întreb dacă peste un an o să-mi aduc aminte ce-am făcut azi… hiihih…
Fac cinste, să vină cocteiluri cu umbreluţe pentru toată lumea!
t ce-mi trebuia să aud! Am răspuns plictisită şi foarte profesional că într-adevăr, vista este o mare porcărie. A ba nu-i adevărat! Este ochei, doar că mi se încălzea în draci procesorul şi acuma este - uite pune mîna să vezi ce rece e! Am pus mîna, aşa era.
ută, dragi gospodine, această operaţie foarte delicată! Ne explică Shayne care, după cum ştiţi şi cunoaşteţi din vremuri vechi, este un invitat obişnuit al meu (auditiv vorbesc!) şi sînt convinsă că şi alte doamne şi domnişoare vrednice se uită la el cu la fel de multă atenţie…hm!
