M-am reapucat de Marcel, am reuşit să termin Guermantes, nu cred c-o să scriu vreodată mare lucru despre În căutarea timpului pierdut, eu aş vrea să spun foarte multe, dar sigur o să mi se înfunde, pentru că e frumos şi eu nu scriu aşa frumos pe cît ar merita. Am mai spus mai demult că îmi pare bine că nu l-am citit mai devreme, cred că acum sînt mai antrenată şi cu mai multă răbdare decît mai devreme, pentru că e complexă, are un ritm destul de lent şi trebuie să ai răbdarea de-a o citi de plăcere, în nici un caz n-o văd că pe o carte pe care s-o citeşti că s-o treci la CV.Faţă de alte cărţi pe care le-am citit şi mi-au plăcut şi le-am terminat şi le-am recitit şi gata, aici am înţeles cumva de ce e bun cîteodată cititul a mai multe cărţi deodată, de ce unii oameni recitesc doar unele volume sau pasaje sau citesc, se opresc, se reapucă. A fost destul de bine că am facut un fel de jonglerie, mi se pare un eciţiu de lectură foarte bun, nici n-aş fi putut sta să citesc 10-12 volume fără altceva, aş fi abandonat din saturaţie, nici nu se merită, dacă nu eşti cu mintea dispusă, ajungi să nu-ţi mai placă, cel puţin în cazul meu şi poate şi în cazul altora care au lăsat-o în banii ei. Poate că peste zece, douăzeci de ani aş fi citit-o cap-coadă fără să simt vreo nevoie de-a mă sustrage. Mi-ar fi plăcut şi ca franceza mea să fie mai zdravănă, s-o pot citi în original, are pasaje la care cred că ar fi fost interesant să nu mă las la mîna traducătorilor.
Pînă acum, sînt la jumătea cărţii, nu cred c-o să-mi schimb părerea, aşa că zic, este imensă, este multă şi impresionantă la cîntar, merită însă efortul, citeşti ore zile întregi, dar nu-ţi pare rău de nici o pagină. Raportul cantitate calitate e cît se poate de echitabil.***Mihail Sebastian, sînt la jumătea volumului (mă refer la Jurnal), este la a doua lectură, iarăşi îmi permit să îmi iau viteza care-mi prieşte. Înainte de el, citisem volumul doi din jurnalul Gabrielei Melinescu, pe care îl tot ridic eu in slăvi, mai am volumul trei pe care-l citesc la anul, nu-mi aduc aminte prea bine dacă a fost în volumul unul sau volumul doi o întîlnire cu Mircea Eliade, venit la ea acasă, în Suedia, au discutat şi ea aminteşte vag despre trecutul lui legionar, pe care el însuşi şi mulţi după el l-au trecut discret cu vederea. În jurnalul lui M. Sebastian, apare foarte clară şi dureroasă (pentru autor) această “rătăcire” a lui Eliade, la influenţa lui Nae Ionescu, care m-a întors pe dos, îmi este greu cumva să înţeleg cum doi oameni luminaţi pot atinge o astfel de extremă, nu le-aş găsi nici o scuză, dacă n-ar fi timpurile demente în care trăiau.
Un alt lucru care îmi place mult este audiţia, disciplinarea gustului muzical, una e să asculţi o piesă, alta e să asculţi concerte întregi, să le înţelegi, să scrii cronici, să înţelegi notele în succesiunea lor de ce sînt aşa şi nu aşa, să simţi muzica la fel cum simţi literatura, pictura, cinematografia, care se face prin educarea simţului dedicat.***Învierea de Tolstoi, nu-mi place, nu mi-a plăcut şi n-o să-mi placă, oricît m-aş strădui. Este ultimul său roman, concentrat pînă la chin, problema credinţei, a pămîntului, autobiografic în mare măsură, la ora aceasta nu-mi spune nimic, îl citesc ori prea tîrziu, acum cîţiva ani aş fi mîncat cartea, ori prea devreme, mă deprimă îngrozitor, mă întristează şi mă conştientizează despre  probleme pe care din laşitate, ignoranţă, frivolitate, nu vreau să le înghit.
Este auster, amar, retrospectiv, încercarea de-a-ţi răscumpăra greşelile tinereţii, o întoarcere la multe grade a gîndirii, nu e pe gustul meu la ora actuală.Despre Unamuno altă dată.

Ieri pe stradă m-am nimerit în spatele unui gagiu cu nişte pleteee OMG, visul oricărei fete care iubeşte pletele masculine, eu recunosc, sînt mare fană, na, nu mă refer la trei firicele zburînd dintr-o chelie şi legate cu şiretul. Ieri băiatu avea un păr foarte frumos şi, ca să fie şi mai pe gustul meu avea un tricou cu hai la congresul necrofililor nu ştiu unde, pampam, uau zic. Fix cum se intimplă de vezi o tipă din spate, arată frumos şi cînd te uiţi la ea din faţă nu-ţi vine a crede că e aceeaşi persoană, tipul, din spate părea destul de supărat aşa din fire şi cu tricou cu mesaj daark, l-am înconjurat să-i văd mutra, vai de mine, avea o faţă băieţelul ăla, de-ţi venea să-l strîîngi de fălcuţele roze şi bucălate de fetiţă şi nişte ochi candizi albaştri de îngeraaş pufos de băiat de la corul bisericii!… foarte dezamăgită am fost, aveam gînduri mari cu el…

Pete Doherty, da? Perechea lu Kate Moss, ăla care i-a dat foc la pat din dragoste, mă nebunesc după calitatea asta a lui de-a trăi pe muchie, în fine, e super de drogat, că tot îl bagă ăştia la purificare, el iese zice gata m-am calmat şi după cîteva zile numai apare pe nori si cu o privire foarte ageră şi atentă şi inteligentă.

Buun, eel are o pisică şi pisica are pui, un pui s-a simţit rău şi l-a dus la veterinar, unde în urma analizelor efectuaaate s-a constatat că pisicu respectiv avea substanţa drogativă în sînge, ca cum ar fi tras dimpreună cu însusi talentatul de stăpînu-su! Bineînteles că omul nu şi-a drogat pisicu, dar e haioso-ciudato-spuchi totuşi în ce hal poţi să ajungi, de să-ţi iasă şi pisica drogată, haha!

Amy Winehouse, cu Rehab, care ea cu guriţa ei a declarat că în respectivul cîntec este cît se poate evident că ea nu vrea la dezintoxicare! A căutat mult pînă şi-a găsit sufletu pe măsura ei, soţul ei, nu ştiu cum îl cheamă, tot iubitor de senzaţii senzaţionale, amîndoi stau bot în bot, să droghează, să iubesc, ea mai trage un concert, mai amîna pe altul, viaţa este palpitantă. Îmi plac mult astea două poze, adică el clar este tăiat de drag sau de urît, dar nu s-o tăiat de accident! Poza cu Amy însăşi este o nebunie, ştiu că nu e frumos să te legi de fizicul altora, dar femeia asta chiar arată tembel.

Neamurile ei prin alianţă şi anume mamă-sa şi tată-su lu soţul ei a rugat pe toată lumea să nu-i mai cumpere albumele lu Amy a lor, că ea cu banii de albume cumpără droguri în loc să-şi cumpere de mîncat de îmbrăcat! Dacă noi n-am mai cumpăra, ea ar fi lefteră şi nu s-ar mai droga! Da-a-a.

Azi la horoscop mi-a spus că să mă apuc să muncesc, dar cum să muncesc cînd mai am atît de puţin pînă la concediu?! Deşi în astea două săptămîni ar trebui să mai fac ceva, cred.

Dimineaţă am vrut să închid un geam în autobuz, şi taman atunci şofeorul s-a gîndit să curbeze, aşa că eu m-am agăţat cu putere de geam, de mi-am rupt cîteva unghii. Nu că aş fi supărată că mi s-a rupt et în mijlocul floricicii pictate cu migală de doamna manichiuristă bătrînă de 80 de ani care nu mai vede decît cu un ochi are dioptrii imense si Parkinson avansat, dar care îmi face plăcerea să-mi picteze unghiile cu artă ca-pe-bobul-de-orez (da, am avut şi peisaje campestre pe unghii!), fraza asta e interminabilă, ideea era că a fost ca-ntr-un film de acţiune mişcarea cu mine atîrnată de geamul autobuzului.

A început o campanie în oraşul nostru împotriva aruncării de gume pe trotuar, ceea ce e super şi afişul este mortaaal!

Guma, într-o zi în autobuz era o gumă pe spătarul unui scaun, normal, nu m-am aşezat. Vai dar s-a aşezat un biet om şi s-a relacsaaat s-a încălzit bine guma şi cînd s-a ridicat s-a întins mult, cîţiva metri de aţişoară gumigenă, aşa de rău mi-a părut că nu l-am avertizat cînd s-a aşezat, nu l-am văzut şi după aia am uitat că stă pe-o gumă! Şi nimeni în autobuzul ăla nu s-a gîndit să-i spună…

Sîmbătă la mine-n sat este ziua anuală de veselie, se va desfăşura pe maidanul din faţa casei mele, o ce bucurie, o să aducă o tîmpenie de-aia de se umflă şi vin copiii şi sar pe ea, o să cînte muzica porcării, o să fie o maşină de îngheţată, un meci de fotbal, o să iasă toaaată lumea din case şi o să se uite la tine cînd treci pe lîngă ei antisocial, vai da’ cum, vecina, nu vrei să vorbesti cu noi azi cînd comunitatea noastră se destrăbălează?! Nu îndrăznesc să spun că vreau să ploaie, deja mă simt super scorpie, mi-e şi ruşine totuşi că oamenii sînt atît de de treabă şi zîmbesc şi te ascultă şi eu n-am n-am chef de ei, îmi vine să-i zgudui nu ştiu cum. Şi parcă-l văd pe DD că iar mă scoate cum m-a scos şi la măturat strada…

Mi-am luat o revistă de sănătate uşoară (hm Easy Health) şi acolo am citit că! cizmele, gecile de piele şi de blugi, blugii - pantaloni camaşă portmoneu - în sine sînt cea mai bună protecţie antisolară! Nu ştiu ce cercetaşi au mai descoperit că cică hainele astea bumbac, in, precum şi cremele sînt aşa… fluflu şi nu eficace, dacă vrem să fim protejaţi, să umblăm non stop ca baicăru.

Îmi aduc aminte cînd eram eu în liceu ieşise moda bocancilor pe orice anotimp şi profesorii noştri se scandalizau că ne putrezesc picioarele în cizmele alea, dar ei se dovedesc astăzi, la un secol distanţă, eronaţi, adio sandale pantofi tenişi… adio bumbacuri mătăsuri licre, de cînd voiam să-mi trag o pereche de ciocate roşii, acuma m-am scos, e medicinal.

*?!* Am observat în ultima vreme, nu chiar ultima, dar penultima ar fi, folosirea cuvintelor “no” “noa” de chichi, doresc să ştiu, există o zonă a ţării noastre unde “noa” este întrebuinţat? “No” ar fi în Ardeal, cred!, dar şi “noa”?

Am crampa blogarului hăhă să fi inventat oare un nou termen sau e deja vechi? Am avut-o, mai bine zis, pînă acum o oră (probabil într-o oră postul ăsta va apărea şi acuma scriu deci n-o mai am, adică într-o oră crampa va fi dispărut de-o oră). Am impresia că sînt şi complicată azi, este din cauză că sînt pliinăăă de bube de la ţînţari, m-am trezit că am bube PE TALPĂ, nu-s pureci, că am identificat insecta. Nu mă deranjează că fiinţele astea se hrănesc cu sîngele meu! Doresc să nu mă mănînce bubele, atîta vreau, să nu mă opresc în mijlocul străzii, să bag mîna în papuc şi să încep să mă scarpin şi să zîmbeesc extaziată că am găsit locul, vai ce bine-i cînd te scarpini…

Revenind, am aflat că e posibil cînd ajung acasă, să fiu chiar moaşă la Peti, că am experienţă, căci iată, providenţa ne-a zîmbit şi Peti este iar gestantă va deveni mamă a doua oară!

Ai mei părinţi nu-şi dau seama cînd Peti e gravidă decît cînd e cu burta la gură, sau la pămînt şi intră în panică vai Peti ce neserioasă eşti cum să ne faci tu nouă una ca asta et în curte să te curtezi şi să te prezinţi în halul ăsta în faţa ochilor noştri pudici!

În stînga noastră este un vecin cu un ciobănesc (românesc). În dreapta noastră avem un pechinez. Peti este o rasă neidentificabilă, între pechinez şi ciobănesc, mă refer la dimensiuni, nu la colorit. Părerea mea este că nu se potriveşte cu nici unul, dacă m-ar intreba ce preten să-şi facă! şi anul trecut a făcut bine şi-a făcut pui cu un lup.
Anul trecut, înainte să iasă în lume, javreta noastră se conversa la gard cu ciobănescul, dar stăpînul lui este chiar cumnatul şi cumnata nostru noastră alor mei, care ştim că sînt certaţi de la politică, adică duşmani, aşa că taică-miu a luat-o pe Peti deoparte şi i-a zis tu, să nu te prind cu Lord (pampam) că nu-l suport pe taică-su şi n-am chef să-l văd pe-aici să spună că i-ai sedus cîinele că el nu participă la educarea căţeilor, prostii, să nu te prind, că te dau afară.

Pînă la naştere, fata a păstrat secretul şi a fost o surpriză să vedem genele Cavalerului negru, zis Romică (are părinţi proşti, părerea mea, el este un cîine destul de arătos şi mîndru aşa, n-are faţă de Romică! ca şi cum pe-a noastră ar chema-o Sissy…), plus că a apărut el însuşi să-şi recunoască progeniturile, şi chiar îi mînca şi mîncarea lu nevastă-sa (nerecunoscătorul şi parazitul!)

Anul ăsta taică-miu a zărit-o pe Peti trimiţîndu-şi bezele cu pechinezul! şi ca un om cu minte multă foc, s-a enervat că ea ESTE MAI ÎNALTĂ decît el, şi că cum poate să se uite ea la o asemenea arătare de cîine, că el nu vrea să aibă la casa lui pui pitici! Îi face pedigriul de maidaneză de rîs! Adevărul este că pechinezul ăla este groaznic de temperamental, nu cred că s-ar potrivi cu Peti, care şi ea e destul de smucită, dar el latră pînă răguşeşte, adică clar nu gîndeşte.

Acestea două alianţe ar fi cumva rentabile din punct de vedere geografic, combinaţiile genetice ar fi … o surpriză!, abia aştept să văd ce ţeapă le trage alor mei şi înfige nişte pui de dalmaţian sau cocker mioritic spaniol englezesc, deşi,  e mototoală, pare înamorată, o suspectez că a fost în lună cu Romică, anul trecut păreau foarte îndrăgostiţi, dar mai ştii?

Mie tot timpul mi-e foame lunea dimineaţă, dar nu ştiu de ce. Şi nu e o foame de-aia delicată, e foame de mîncaaare de ciorbă de tocăniţă de friptură de toate! Drept pentru care am servit o frumoasă supă de pui cu brîînză la ora 9 jumate, am repetat la 10 jumate. Cum eu sînt o mare fană de cure de slăbire şi dezintoxicări, orice cură de slăbire sănătoasă recomandă să mîncăm bine dimineaţa, asta am punctat bine, de-acuma aştept cuminte să se întîmple miracolul.

Dimineaţă l-am surprins pe M tăindu-şi unghiile, dar nu i-am zis ceva, că şi eu mi le mai tai pe sub birou (şi are şi cremă de mîini, am văzut-o eu o dată cînd îi furam nişte cduri). M îşi dă cu var în casă şi a adus colecţia lui de cduri la servici, am mai zis asta. Am impresia că s-a prins că am împrumutat cduri de la el fără ca el să ştie sau să fie consultat…
Într-o zi mă plictiseam şi am zis să-mi pun muzică, M nu era. Acuma, eu ce era să fac? Nu puteam să aştept, că eu atunci mă plictiseam, am luat cîteva. După o vreme cînd să plec, am zis parcă le-aş copia, ia să le iau eu acasă şi i le aduc luni la prima oră înainte chiar să vină el. Ceea ce am şi făcut. Şi am repetat, păcat că are multe porcării. Ei, şi a plecat el într-o vineri, eu am zis ia să dăm atacu, că avea doua treburi foarte fierbinţi care mă interesau. Am căutat le-am luat le-am pus în geantă şi am plecat acasă. Sîmbătă dimineaţa m-am trezit c-un chef nebun de bărnuit respectivele, am căutat am scos, să moor să mi se facă rău, carcasele erau goaalee! Luni la pauză am verificat, cdurile erau la locul lor în carcase. Vineri, carcasele goale. Aşa că i le-am luat în timpul săptămînii şi s-a ofticat. Nu mai pot eu! şi el îmi fură mie biscuiţii şi mi-i pune la loc şi eu nu mi-i iau acasă.

Există oare vreo soluţie sau metodă ca o haină intrată la apă la spălat, să iasă, cum ar veni, de la apă şi să revină la mărimea iniţială?! Am avut mare ghinion la spălat ultima dată, nu ştiu de ce, că eu cu rufele sînt super atentă să nu fac accidente, nu amestec culorile, nu spăl la temperaturi! Am impresia că am stors una bucată jachetă de i-a ieşit ochii, că e chiar împletita, am scos-o foarte minuscula, parcă ar fi fost presată nu ştiu cum şi mă uitam prostită la ea, nici dacă aveam 10 ani credcă nu mi-ar fi venit o asemenea mărime! Şi în marea mea practicalitate am tras-o pe mine şi mi s-a oprit circulaţia şi respiraţia, era şi udă, ce-i drept, că eu am zis că s-o dreg cît e încă maleabilăă, nu s-a lărgit nici un firicel, am cam aruncat-o, dar parcă mă doare sufletul s-o las aşa nelărgită.

Cineva nu ştie diferenţa între remember me şi remind me, că nu cred că opţiunea e să-ţi amintească de nimica, hihih!

Ieri am fost la miuzeu să văd barcă de vichingi copie vie fidelă a bărcii vichinge mare minune mare.

În urmă cu vreo lună în ziar zicea că să ne ducem pe chei să vedem că vine barca toocmai din Danemarcia, unde se scufundase acum vreo nouă suuute  de ani de ani într-un loc cu nume complicat (Fiordul Roskilde, nu era aşa complicat), au dezfundat-o prin anii ‘60, au descoperit că ar proveni din Dablin, au refăcut-o, au trimis-o la plimbare spre noi, unde au pus-o în curtea muzeului s-o vadă tot irlandezul/românul/japonezul, după care se întoarce la muzeul vichingilor din Roskilde, că lemnul e al lor.

Mai multe despre proiectul ăsta pe http://www.havhingsten.dk/index.php?id=277&L=1

Există şi-o expoziţie în cadrul muzeului, pe care mi-aş fi dorit s-o văd, dar în loc s-o iau la stînga pe-un holişor, am luat-o la dreapta şi m-am trezit faţă în faţă cu un tanc… Pentru că mai există şi-o altă expoziţie cu soldaţii irlandezi, uniforme, arme, maşini de luptă, chiar şi elicoptere! Aşa că am stat şi m-am învîrtit printre alea, drept să spun manechinele sînt sinistre, dar a fost interesant, doar că a anunţat că se închide muzeul şi a trebuit să evacuăm, mai vedem vichingii şi data viitoare.

Peste stradă de muzeu se face bere, asta e fabrica de Guiness, pe după copaci. Muzeul a fost pe vremuri garnizoană, deci e de înţeles de ce e berea peste drum!

Am mai mers într-un parc unde era expoziţie foto cu animale. Eu m-am temut că or sa fie doi cîini obosiţi pe-o canapea, dar nuuu, a fost cu animale sălbatice şi super frumoase poze erau!
Situl omului http://www.stevebloom.com/pages/slide_ebitions.html
Asta am văzut, erau cu explicaţii ce animale sînt şi ce fac ele, dar pe mine mă dureau picioarele şi n-am citit nimic.

Bun şi pe stradă era un nenea cu o motocicletă foarte cocheto-gotică, plecat în ersie prin lume, ne arată motocicleta (care scotea foc pe gură!), noi ii dăm bani, el işi ia benzină (motorină?) şi pleacă să le-o prezinte şi altora, vede şi el Europa, Europa îl vede pe el şi iaca ne bucurăm.

Mai erau nişte tanti care ţopăiau, dar nu ştiu ce era cu ele, că a venit maşina de gunoi şi ne-a dat la o parte.

Bonus poză cu mine în autobuz, de unde îl iau în fiecare zi, eu ţin aparatul în mînă, deci sînt cumva în poză, hehe.

De cînd mă tot zic să scriu c-am văzut Volver şi tot uit şi tot îmi amintesc şi iar uit, aşa un film important. Almodovar e foarte la modă acuma, eşti aşa un fel de cul dacă vezi ah am văzut un Almodovar este un film de Oscar na prea bine.

Şi mă mai enervează cu muzele astea, muza lu Tarantino e Uma, muza lu Woody Allen e mai nou Scarlet, muza lu Almodovar e Penelope ei mai lăsaţi-mă cu muza, zic eu cu un fel de invidie că n-am gasit un regizor sărit să mă propulseze şi pe mine să fac o nebunie de film, că pot, adică plîng dacă trebuie. Şi rîd, dacă sînt obosită, eu rîd la orice, odată am rîs juma de oră de-aiurea de-mi era şi jenă şi tot rîdeam, ajunsesem să rîd de mine. Ceea ce dă bine într-un film, cred. Ăla a fost recordul meu, sînt mîndră cu el, de aia-l scriu aici.

Mi-a plăcut cum a plîns Penelopa cînd cînta, asta mi-a plăcut cel mai şi cel mai mult, da, bravo ei acolo. M-a emoţionat pentru că era ca personaj o femeie care-şi cam ratase visele, avea ea un pic de respiro şi de confort în viaţa ei şi a îndrăznit să cînte şi a plîns în cîntecul ala, că era din suflet, pentru auditoriu, mişcător mi s-a părut, trist şi frumos.

Filmul este simplu, un pic de atenţie! o tipă mătura mormîntul maică-si şi al lu taică-su, vine vecina care fuma iarbă în timpul liber (umor negru asta e) şi maică-sa lu vecina dispăruse în ziua cînd muriseră părinţii lu Penelopa în incendiu. Maică-sa nu era moartă! Maică-sa lu Penelope, nu era, era vie. Şi ea avea o fată, pe care taică-su a încercat s-o violeze, dar nu era taică-su, că era făcuta cu taică-su, adică cu bunică-su. Şi îl omoară pe taică-su (adică pe bărbată-su) şi Penelope îl ascunde într-o ladă frigorifică din restaurantul care o să fie al ei. Bun. Ăsta-i filmul.

Maică-sa şi soră-sa m-au enervat, soră-sa cel puţin, nu mi-a plăcut, dar aşa i-o fi fost rolul. Fiică-sa mi-a plăcut.

Scaunul meu scîrţîie îngrozitor.

Probleme două au fost, condiţia femeii şi superstiţiile. Ba au fost mai multe, şi prietenia şi bărbaţi dereglaţi. Şi lupta zilnică să scoţi capul din maldărul de gunoi prost care se adună într-o viaţă obişnuită.
Avînd în vedere că am făcut un talmeş-balmeş de aş putea fi dată în judecată, merită văzut filmul, nu aş zice că e capodoperal, dar este frumos făcut, idei grămadă, Penelope, în afară de că arată foarte bine, a fost faină şi a interpretat.

Copilele vecinilor servesc ceaiul în grădină, aş fi foarte curioasă ce zeamă îşi toarnă în ceşcuţele roz minuscule de pe masa roz minusculă, am impresia că e o infuzie de iarbă cosită, cu îndulcitor direct din solul Irlandiei, adică toarnă pămînt, le-am văzut consumînd cu mult drag, cred că le calmează, îmi amintesc că şi eu, cînd eram ca ele, îngurgitam la greu pămînt, iarbă şi zăpadă.

Pese! Mulţumesc cititoarei/cititorului care, în urma postului de ieri cu gugle suzica, mi-a făcut marea bucurie de-a veni cu sărci “o citesc pe suzi zilnic bunicu”, după ce m-am fibrilat de aşa frumoasă căutare cu dedicaţie, m-am rîs, sîntem interactivi ieheeei, plus egoul meu este supraponderal!

Vai mie, s-a destupat glanda mea de somn! Nu numai că dorm ca sparta, dar mă apucă şi-o iubire faţă de pat, din aia cu suspine, în timpul serviciului, mi se pune un nod în gît şi vreau acasa.
Mai este o fază aiurea dimineaţa, cînd nu vrei să te trezeşti, dar trebuie să te trezeşti, că te cheamă buda, dar mai ai un sfert de oră pînă sună ceasul, ei, ăla este cel mai aiurea moment posibil imaginabil cînd pocneşti şi nu vreei să te duci! Azi dimineaţă am trăit unul şi cînd m-am întors să readorm a sunat al naibii ceas şi am stat în dubii dacă să mă reculc sau să mă duc să-mi fac cafeaua. Am pierdut timp preţios în picioare lîngă pat şi uitîndu-mă cu mintea în două, mai bine mă rebăgam înapoi, m-am simţit pustie părăsită! cred că aşa simt copiii înţărcaţi, dar eu nu pot să plîng că vreau să dorm, pentru că sînt om mare şi o aşa reacţie ar fi inacceptabilă. Dar spun cu mîna pe suflet, azi dimineaţă, dacă mă punea cineva să zic cum e raiul, nirvana, la sînul mamei şi fericirea supremă, i-aş fi arătat patul.

Aseară beiam o bere, sughiţam şi încercam s-o ascult pe maică-mea în timp ce m-am dus pe statisticile de la blogul din blogspot, care mă distrează, aici nu prea am multe veniri din gugle, acolo am ceva mai multe, foarte multe chiar perverse, pe locul doi ar fi medicamentele şi schizofreniile şi pe locul trei sînt curele de slăbire.
Ieri a venit o fată căutînd “prietenul meu sunt grasa”, cred că a găsit o consolare, că a citit toate posturile, meticulos aşa, la un moment daaat a închis fereastra şi-a pierdut blogu (zise detectiva de mine!), dar pentru că gugleul este şi ştie de toate, ea a căutat şi a venit pe direct “suzica DD” aiii ce frumooos! Ce frumos! Mi-a dat lacrimile de emoţie şi m-am înecat.

Ieri, tot ieri, dacă am aşa o minte clară zic, mă gîndeam la problema comentariilor prin bloguri, o problemă universală aş zice, omu vine citeşte notează dă din umeri şi pleacă, păi ce să facă? Paregzamplă, aveam la un moment dat impresia (care mai o am!) că blogu meu e citit ca un ziar, un fel bulinică zilnică de Suzi, sînt o grămăzimea de guglerideri serviţi la domiciliu, numa azvîrl io cu postu zdrang din goana bicicletei mele de blogar, abonatu iese, ia bulina, intră în casă o citeşte relacsat, o aruncă la reciclabile şi gata. Sau vine cititorul la noi la raft, noi îi prezentăm ultima bulină, el o ia mulţumeşte şi iar gata. E comercial, dar e adevărat.

Eu am în rider (moment, să mi le număr) 30 de bloguri, cîteva sînt inactive, mai mult de jumate sînt apatice, 2-3 sînt normale si 2-3 sînt hiperactive; sînt convinsă că eu sînt mic copil ca număr de bloguri la care sînt abonată. Adică dacă m-aş abona la o sută (şi se găsesc clar 100 de bloguri), păi nu m-aş deranja să comentez la nici unul, le-aş citi aşa pur şi simplu, consumatorist cum ar veni. Nici nu m-aş obosi să mă gîndesc ce e cu omul ăla care scrie, de ce-aş face-o, păi aş tîmpi dacă aş avea grija celor o sută! Dacă te rezumi la cîteva bloguri, rişti să n-ai ce citi, să ai zile moarte,  depresii, că nu prea zboară fluturii prin blogosferă, dacă ai prea mulţi, slalomezi printre ei ca printre posturile de teveu, te uiţi cu jumate de ochi, se termină, schimbi şi ai şi uitat ce-ai văzut acum cinci minute. E meschin, dar e adevărat.

Ce mult am scris, îmi place cînd scriu mult, înseamnă că sînt creativă (huh?!), păcaaat mare că nu mă lasă duşmanii să fiu boemă şi mă chinuie să mă duc la lucru, cînd eu aş putea să ma concentrez artistic, să dorm şi să scriu blog … mmm … tre sa mă las de servici.

N-am fost în viaţa mea la defilare şi drept să spun, aveam unele regrete, mi se părea ceva foarte monden să te duci la defilare, ai mei tot timpul se duceau şi cînd se întorceau erau veseli şi îmi dădeau cîte un steguleeţ, pe care nu ştiu cum făceam eu că reuşeam să-l rup. După care îl tăiam frumos pe culori şi făceam flori de nuntă. Maamă ce colecţie aveam!, cu perle cu panglică cu pană cu mărgele cu trei petale cu cinci petale, floare de mireasă mire naşă naş socri. Şi le mai construiam şi eu, din diverse materiale, deci aveam şi flori de nuntă tricolore! Stema iar era bună!

Ce reprezintă, copii, stema ţării noastre?!
Steeema ţăriii noastreeei reprezintăăăî spicele de grîîîu bogăţia recoltelooor, sondele – bogăţia sooolului, ceerul albaaastru – pacea şi prosperitatea poporului nostruî!
Cui îi mulţumim noi?
Tovarăşilor noştri multiubiiiţ!
Ia cîntaţ voi Tricoloru’!
Treiculoricunoscpelumeeei…Amintinde-unvagpopor?
Braaav!
…bravpopooor!
Ce înseamnă Treiculoru’?
Io io io zic io! Roooşul este sîngele vărsat de stramoşii noştriii, galbenul este galbenul grrrînelor şi albastruuu este cerul senin al ţării noastreei!
Foarte bine!

Copii, de ce sărbătorim noi ziua de douăzecişitrei august?!
Întoarcerea armelor împotriva faşciştilor!
Cine erau faşciştii?
Ruşii care-au tras în linia întîi şi nu i-au omorît pe soldaţii noştrii care erau foarte viteji şi au vărsat sîngele eroilor!
Cui mulţumim noi că am întors armele împotriva faşciştilor?
Partidului Comunist Român şi Tovarăşului Nicolae Ceauşescu! Că de aia defilăm!
Şi lu’ tovarăşa nu?
Ba daaa! Mulţumim din inimă! Adica cum mulţumim din inimă?!

Cel mai mult mie-mi plăcea la defilare (că mă uitam, cum să nu?) cînd începeau să danseze sincron şi făceau tablouri din oameni, nu mă dumiream cum le apăreau pozele din cartoane, ai mei îmi ziceau că nu-i interesează cum ajunge capu’ lu’ Ceauşescu pe stadion, ei o grijă aveau să schimbe impresii de defilare, de unde eu deduceam că ei au fost la un fel de bairam civic, pentru că păreau împărţiţi în grupuri – după locul de muncă, mergeau în diverse berării, unde mîncau şi beau şi se chefuiau, va să zică nu era chiar rău dedefilare!

Eu eram invidioasă pe baieţelul ăla care tot timpul apărea pe post şi era super vesel că are o patrie frumoasă pentru care mulţumeşte mamei şi tatălui număru unu, cred că n-am văzut copil mai fericit ca el şi mai recunoscător, eu nu pricepeam ce e aşa frumos în ţara mea şi de ce tre să mulţumesc eu la toată lumea, cine erau faşciştii, de ce mîncau ai mei la restaurant cu tot oraşul cînd am întors armele, de ce eu nu reuşeam niciodată să trec de faza “pe judeţ” la Cîntarea României, ah tare mi-ar mai fi plăcut să mă dea la televizor pe 23 august …

Pentru V. M.

A spirit passed before me: I beheld
The face of immortality unveiled -
Deep sleep came down on every eye save mine -
And there it stood, -all formless -but divine:
Along my bones the creeping flesh did quake;
And as my damp hair stiffened, thus it spake:

“Is man more just than God? Is man more pure
Than He who deems even Seraphs insecure?
Creatures of clay -vain dwellers in the dust!
The moth survives you, and are ye more just?
Things of a day! you wither ere the night,
Heedless and blind to Wisdom’s wasted light!”

(G. G. Byron)

Aici scrie Suzi! is proudly powered by WordPress and designed by XiAP Design Studio (modified Pyxis theme). Other plugins: Audio Player Wordpress plugin, Subscribe To Comments, Seesmic.