Cartea a aparut in 1930, va sa zica intre razboaie, cind Europa se chinuia, fascismul incepuse a se destrabala in Italia, Germania mai avea si ea un pic si o apucau pandaliile, Franta si Anglia se chinuiau sa-si pastreze coloniile, care nu mai voiau deloc deloc. America statea bine mersi si se uita, si au inceput sa umble zvonurile cum ca Europa e decadenta si ca nu mai conduce lumea.O y G e de parere ca Europa nu-si poate reveni decit daca va functiona ca un stat unic, si ca problemele cu care se confrunta sunt datorate fragmentarii, care duc la constringerea fortei politice, intelectuale, de munca, la un teritoriu mult prea restrins fata de necesitatile lor.La un moment dat (pag 144 cartea mea) O y G ne zice asa : Daca Europa nu mai conduce lumea, va fi necesara o generatie jumatate pentru ca batrinul continent (si cu el lumea intreaga) sa ajunga intr-o stare de inertie morala, sterilitate intelectuala si barbarism universal… Europeanul va deveni un om obisnuit, traind de azi pe mine, (…) va deveni comun, conventional, gol pe dinauntru…
Cind vorbeste despre Stat, O y G da definitia lui Renan despre popoare si anume: a avea glorii comune in trecut, a avea o vointa comuna in prezent; a fi facut lucruri marete impreuna, a-si dori lucruri si mai mari; acestea sunt conditii esentiale care formeaza un popor… in trecut, o mostenire de glorii si regrete; in viitor, a avea toti aceleasi vise, acelasi plan de indeplinit.(traducerea este aproximativa)
Cam asta fuse Revolta maselor o carte scrisa, zic eu, la marea groaza si ingrijorare din anii interbelici, pe care o traiau cam toti oamenii Europei, fie ca erau filozofi sau simpli agricultori.
Cu ce n-am fost de acord: cu elitismul clar profesat (faza cu diletantii) si nu cred ca elitismul este SINGURA solutie. Apoi infatuarea lui de a fi European, cu traditie, nu e prea e pe gustul meu, desi nici un European nu crapa de dragul americanilor (pentru ca despre celelalte continente nici nu s-a obosit sa ne vorbeasca).
Pe de o parte filozofie, pe de alta parte, eu o vad ca pe un manifest, un apel la constiinta, la luciditate si la … munca. Ca manifest politic, este un text cu mare impact (cred ca asta a si fost ideea de e scris destul de facil), foarte inteligent si intuitiv in ceea ce priveste viitorul Europei.
Printre citeva trasaturi ale omului modern pe care O y G le descrie in carte, am intilnit pina acum doua care mi-au gidilat urechile:Una este ca omul vulgar isi impune punctul de vedere cu forta, nefiind capabil sa-si formuleze opiniile (omul - masa in genere nu are opinii), de aici si refuzul de a purta un dialog si de a accepta o autoritate. O y G da de citeva ori in carte exemplul sindicatelor ca fiind un exponat bun al lipsei de comunicare si a ne-acceptarii autoritatii. Desi atitudinea mi s-a parut vag burgheza, ii dau dreptate din doua puncte de vedere: sindicatele sunt formate din mase de oameni care se lupta impotriva conducatorilor lor si au luat-o razna la un moment dat pe la inceputul sec 20 (daca sunt bine informata!) cam in mai toata Europa.Si in al doilea rind, atunci cind vine vorba despre drepturi: omul – masa de obicei stie ca are drepturi, dar nu si obligatii, el isi tipa drepturile si incearca sa le impuna, pe de alta parte ignorindu-si obligatiile.A doua trasatura este diletantismul omului modern.
Diletant = Persoană care manifestă preocupări într-un domeniu al artei, al ştiinţei sau al tehnicii fără a avea pregătirea profesională corespunzătoare (DEX).
Problema vine in felul urmator: plecind de la enciclopedismul intitiat in sec 16 (Galileo), pe parcurs, lucrurile s-au amplificat/complicat atit de tare incit este destul de greu in zilele noastre sa fii enciclopedic, drept pentru care au aparut diletantii.
Dar au aparut si oamenii specializati intr-un anume domeniu, mai precis intr-un anume coltisor de domeniu. Pentru ca stiintele sunt vaste, ele au fost impartite in subdomenii, si oamenii s-au profilat pe anumite “parcele”, astfel incit avem oameni instruiti, si totusi ignoranti. Instruiti in mica lor specialitate, dar ignoranti in celelalte asptecte, de aici un oarecare complex: ai de-a face cu oameni cu o instruire superioara, dar in acelasi timp, dind dovada de o totala lipsa de cunostinte in afara obiectului muncii lor. Dar pentru ca lucrurile sunt bine organizate si stabilite, stiinta inregistreaza progrese cu ajutorul oamenilor, desi acestia sunt mediocri.
Din pacate, oamenii specialisti, dar mediocri, au impresia ca ei sunt buni in mai multe domenii, de exemplu in literatura, sau in politica, sau in pictura, sau in economie…si atunci incep sa emita puncte de vedere si pretentii care nu sunt justificate sub aspectul pregatirii. Pentru ca, daca nu esti pregatit, nu ai cunostintele necesare, nu ai o privire de ansamblu, nu stii de unde vii si incotro trebuie sa te duci, si este foarte posibil sa nu iei deciziile cele mai bune.
“Einstein i-a studiat pe Kant si Mach, care l-au ajutat sa aiba mintea deschisa si i-au pregatit drumul spre descoperirile sale”
Ce anume m-a impins sa ma apuc de citit Revolta maselor, mi-e greu sa spun…Cred ca imi placea cum suna Jose Ortega y Gasset, ca alt motiv nu cred ca aveam. Asa e cind n-are omul ce face si se apuca de filozofie! In fine, desi sunt la jumatatea cartii, si pentru ca pina acum n-am citit cu pixul in mina, ma simt nevoita sa incep sa notez ceva, ca sa pot sa-mi pun in ordine ideile, si asa putine si informulabile.In primul rind ce se intelege prin mase. Se face deosebirea intre majoritate si minoritate, nu determinat de clasa sociala, sau origine, ci pe facultatea interioara, capacitatea intelectuala si efortul depus cu sine pentru a creste ca om. Omul de rind (care formeaza masa/masele) este omul care traieste viata de pe o zi pe alta, isi duce destinul fara a-si pune problema lui, primeste ce i se ofera, dar nu isi pune intrebari, nu are o perspectiva si nu il intereseaza dezvoltarea proprie si personala, sau mai bine zis, ii este prea lene si prea bine ca sa se deranjeze.Minoritatea, asa – zisa aristocratie a lumii noastre, este formata din putinii oameni care traiesc pentru un anume scop, care se muncesc si se chinuie, care se lupta cu inertia proprie si vor sa devina mai buni, oameni care incearca sa-si depaseasca limitele.
Din punct de vedere socio-istoric, datorita progresului din secolul 19, cind a aparut liberal-democratia, si tehnica a cunoscut un salt urias, populatia Europei s-a triplat ( 1800-1914 de la 180 milioane la 460 milioane), iar baza (sociala, politica, culturala) de care dispuneau nu era destul de solida pentru a asigura continuitatea structurilor de pina atunci. Astfel, masele au inceput sa se impuna, cistigindu-si dreptul la diverse privilegii, care pina atunci erau la indemina unei clase privilegiate (scoli, cultura, politica etc), astfel masele s-au infiltrat in societate, incetul cu incetul au devenit majoritare, astfel ajungindu-se la inversarea pozitiilor sociale.
Omul – masa are un comportament de mostenitor, care in primul rind este incomodat de mostenirea pe care o are, fiind nevoit sa traiasca intr-un univers construit de altcineva, incompatibil cu propriile sale cerinte si preferinte, si este astfel nevoit sa se impace cu aceasta “mostenire”, dar care, pe de alta parte, ia lucrurile de la sine intelese, neintelegind efortul prin care s-a dobindit mostenirea, si de aici lipsa de interes si de respect fata de aceste lucruri care ii sunt la indemina.
Si O.y G. da un exemplu care mie mi s-a parut excelent, si anume, lipsa noastra de interes in domeniul medicinei. Beneficiem cu totii de realizarile medicinei, dar nu ne implicam in nici un fel in progresul ei, nu ne intereseaza daca exista oameni de stiinta, doctori, medicamente, nu ne punem problema ce s-ar intimpla daca intr-o zi n-ar mai exista mina aia de oameni care studiaza pastilele impotriva cancerului, nu ne gindim de exemplu sa dam 2 lei pentru fundatia cutare sau cutare. Pur si simplu constatam ca exista tratamente, dar cind vine vorba de ce am putea face noi, ridicam din umeri.
Cred ca exemplele ar putea continua, in orice domeniu, pentru ca suntem inconjurati de tehnica, de lucruri care ne fac viata usoara, dar fata de care suntem nepasatori, pentru ca nu le-am realizat, erau acolo cind am deschis noi ochii.In legatura cu viata noastra mai usoara, exista o alta observatie care e cit se poate de justa, si anume ca datorita progresului tehnic din ziua de astazi, toate sunt la indemina noastra, si din aceasta cauza, omul modern este apatic, ii lipseste pofta de viata, nu stie ce sa faca, are atitea de ales si atitea posibilitati, incit el devine debusolat si delasator, nu are pentru ce sa munceasca.
Are o multime de talente, dar ii lipseste talentul de a sti ce sa faca cu ele.
Pe 26 mai a fost lansată cartea Născut în URSS a lui Vasile Ernu, care, pe situl propriu http://www.nascutinurss.ro/, are niste pozişoare şi nişte muzicuţe foarte faine.
Cartea e scrisa ca un jurnal asa (chiar asta e!), iar stilul e plăcut ochişorilor mei.Primul fragment mi s-a părut expresiv pentru generaţia noastră de pui de comunişti ce-am fost, care ne aducem aminte cu nostalgie despre copilărie, cu mai multă nostalgie decît unii membri de partid creca…Privind înapoi, îmi dau seama că odată cu dispariţia Uniunii Sovietice şi a comunismului s-a pierdut ceva. N-aş putea să vă spun ce. Poate că s-a pierdut un anumit patos, un anumit mod de a vedea lucrurile şi de a trăi viaţa de zi cu zi, poate entuziasmul de a mai crede în idealuri, poate un anumit fel de a suferi.
Al doilea fragment il copiez pentru că mă interesează, fiind referitor la băutura in URSS… Nu ca m-ar pasiona cocteilurile ruseşti, dar mi s-a parut foarte haios cum beau ruşii! Din tot capitolul, am copiat doar referirea la bere şi derivate, întrucît am afinitate, ca să spun aşa…
Aţi auzit de Iorş care e unul din cele mai populare băuturi din URSS? Ei bine, în URSS a amesteca berea cu vodcă e ca şi cum ai pune sare-n mîncare. Clasicul Iorş păstrează proporţia de 500 gr. bere şi 50 gr. vodcă, ceea ce este un soi de bere super-strong. Însă proporţiile aici fluctuează în dependenţă de mai mulţi factori (climaterici, psiho-somatici, ideologici etc), aşa că o combinaţie de 250 gr. la 250 gr. e o variantă destul de folosită.De exemplu Rembrandt (mai poartă şi numele de Au sosit graurii): se toarnă vodcă în bere aşa ca să nu se amestece. Dacă vodca s-a aşezat frumos la fund fără să se amestece, reiese ca avem un Rembrandt autentic, iar dacă nu, înseamnă că avem un Rembrandt fals. Dacă avem proporţia de 50 gr. vodcă şi 200 gr. bere înseamnă ca avem un Rembrandt timpuriu, iar daca proporţia e de 200 gr. vodcă şi 100 gr. bere avem de a face cu un Rembrandt tîrziu.De asemenea, e bine de ştiut tehnica Goneşte ursul în bîrlog. Tehnica e simplă: se umple o halbă cu bere şi se bea cu înghiţituri mici. După fiecare înghiţitură de bere în locul eliberat se toarnă vodcă. Procedura se repetă pînă cînd berea din halbă este înlocuită de vodcă. A Goni ursul din bîrlog presupune doar inversarea băuturilor.E bine de ştiut şi de tehnica Vodolaz care e construită în felul următor: într-o halbă de bere se dă drumul la un păhărel mic de vodcă. Paharul nu trebuie să fie răsturnat. Halba se bea dintr-o dată în aşa fel încît ultimele înghiţituri sa fie cele de vodcă. Cu alte cuvinte, vorba populară sovietică: berea fără vodcă e ca nunta fără muzică.Fireşte n-ar trebui să uităm de Cipok care e un Iorş, adică un amestec de vodcă cu bere unde se acoperă cu mîna cana în care se ţine recipientul şi este lovit de genunchi ca amestecul să fie „gazat”. Spuma creată se bea dintr-o înghiţitură. Nu vreţi să ştiţi efectul.Al treilea fragment, e din capitolul “Prima mea pereche de djinsî”, finalul este mortal:Cînd merg în magazine şi văd grămezile de blugi de acolo mă ia cu ameţeală. Cîtă desconsiderare faţă de aceste lucruri care cîndva au fost sacre pentru noi! Îmi cumpăr rar djinsî ca să nu „strivesc corola de minuni” a perioadei mele comuniste. Capitalismul ăsta ne-a stricat de tot. Ne-a distrus una dintre cele mai mari plăceri, plăcerea de a avea lucruri obţinute cu greu.
(aplauze frenetice din tribune, dadada, exact aşa e!)Ultimul e din capitolul De la kuhne la oceredi
Care se referă la locurile de socializare ale ruşilor, care erau bucătăria şi coada…După ce povesteşte cum se socializa lumea in bucătării (care oricine a fost la bairamuri vreodata ştie şi cunoaşte rolul unei bucătării într-o socializare…) fie la distracţii adolescentine, fie şi la vîrste mai înaintate…
Apoi vine coada, alt prilej de socializare…“La ce se stătea la coadă?
Asta e o întrebare prost pusă. Pe un american poţi să-l întrebi, căci el stă în principiu la coadă la reduceri, el stă să consume lucruri de care nu are nevoie, dar de care crede că are nevoie. Pe cînd o astfel de întrebare pentru cetăţeanul sovietic era lipsită de sens. Coada era un dat, un bun cucerit şi de aceea se stă la ea. Ea a devenit sensul şi nicidecum scopul nostru. Pe parcurs, fireşte, aflai şi tu la ce se stă, căci puteai de exemplu să te aşezi la o coadă sperînd că o să te pricopseşti cu ceva şi aflai pînă la urmă că e coada de la Biroul de informaţii a oraşului.
Cred ca o să-mi cumpăr cartea, mi se pare totul tare frumos scris, (auto) ironie super, subiect pe gustul meu (hai berea), spumos, filozofic… de ce nu?
Citesc o carte pe care iniţial am vrut s-o las deoparte şi m-am apucat s-o citesc dupa vreo 3 luni… Orhan Pamuk – My Name is Red – care este foarte interesantă, şi ca tehnică de scris şi ca naraţiune.Vine aşa: in Istambul în anii 1590, sultanul comandă o carte ilustrată pentru a-şi arăta măreţia faţă de Dogul Venetian (sper ca asa se numeste). Dintre mai multi pictori miniaturisti a fost ales Enishte, în locul maestrului Osman, deoarece Enishte este adeptul unor tehnici noi, aşa că Enishte îşi creează un grup de gravori miniaturişti: Elegant, Stork, Olive şi Butterfly (conform variantei mele in engleza). La un moment dat Elegant este ucis de unul dintre colegii lui şi de aici toată cartea. Crima este investigată de Black, nepotul lui Enishte, care e şi indrăgostit de fiica lui Enishte (adica vara-sa, care e si măritată, teoretic, dar soţul ei e dispărut în razboi).În mare, ăsta e subiectul cărţii, dar e scrisă din perspectiva diverselor personaje. Adică acţiunea decurge din declaraţiile unora, cum ar fi: Enishte, Black, Olive, un ciine, un copac, o evreica, un copil… şi este intercalată cu povestiri, pilde, istorie, dizertatii despre pictură…
Va să zică e o carte poliţistă, o carte de dragoste, o carte de istorie, o carte despre artă, bine scrisă, deşi pe alocuri plictisitoare (mai ales la început, cînd n-am inteles cam cum vine treaba, m-am încîlcit rău, la fiecare capitol apărea altă perspectivă şi am crezut că e acelaşi personaj, dar în diferite ipostaze), este o carte foarte interesanta şi merită merită (de 2 ori) citită.