Acuma o să scriu ceva destul de trist şi cumva depresiv, ca tot omul care zburdă se opreşte se uită împrejur şi se apucă de plîns, ce ne-am face noi dacă n-am avea un strop de luciditate eminesciană să ne minunăm de viaţa care trece infinitatea universului şi inutilitatea noastră pe faţa pămîntului.
De fapt nici nu prea ştiu cum să spun, săptămîna asta am citit şi văzut două lucruri impresionante pentru mine, cum văd oamenii moartea şi cum aleg să-şi trăiască bucata, cînd clar vor muri în scurt timp, fiind diagnosticaţi cu cancer metastazic.
Întîi o să scriu despre Nuala O’Faolain (citita Nula O’Faulin) scriitoare şi jurnalistă irlandeză, depistată cam în urmă cu trei luni. I s-a spus că este irecuperabilă irevocabilă şi dacă vrea, să facă nişte chimoterapie să mai cîştige timp. După primele şedinţe a fost atît de întoarsă pe dos atît de slabită şi deprimată, încît a hotărît că nu, calitatea vieţii ei nu-i mai convine, nu are chef de timp, dacă timpul ăsta va fi între spitale, stări de apatie şi chinuri, mai bine face altceva cu ce i-a mai rămas, şi-a luat nişte prieteni, cîteva neamuri şi a plecat în Europa în voiaj, să vadă ce vrea ea, să trăiasca lejer şi să-i fie confortabil. A murit sîmbătă seara. A dat un interviu la postul central de radio, a vorbit despre boala ei şi planurile de călătorie, interviul este aici , mie mi s-a părut de o luciditate de care nu ştiu dacă eu aş fi în stare.
Adică ea spune destul de frumos că nu are nici o problemă, are bani, are o viaţă uşoară, are oameni dragi lîngă, singura ei nemulţumire este că moare. Pentru un agnostic, seninătatea asta a ei - pentru mine, este o dovadă de inteligenţă şi realism.
Nu ştiu dacă e nevoie să menţionez, dar ea regretă că a fumat şi băut multă vreme, ceea ce e un punct de vedere.
Apoi, este un tip despre care am găsit pe situl Open Culture, este un film (destul de lung, o oră şi ceva) văd că are deja 2 milioane şi ceva de vizionări. Tipul Randy Pausch are 47 de ani şi o să moară de cancer pancreatic, dar, între timp, el face şedinţe de chimoterapie şi vrea să trăiască atît cît îl va ţine organismul. Filmul ăsta se cheamă Cum să-ţi îndeplineşti visele din copilărie.
M-am gîndit dacă e frumos din partea mea să scriu aşa nişte lucruri serioase, cred că este, în primul rînd ca să îmi amintesc mie că o să mor, deci să dau fuguţa să fac treabă şi în al doilea rînd, să mă bucur de azi, că nu se ştie.
i “ai..ca am stiut ca nu-i nimic”…da..am stiut… mananc rahat…eram fleshka…si ma rugam l toti sfintii noi sau vechi.
randy pausch m-a uimit si pe mine … este incredibil cat de optimist si plin de viata poate sa fie data fiind boala pe care o are. Truly inspiring!