Să croşetăm frumos
9 martie 2010 | 27 comentarii
Într-o zi în staţie o doamnă undeva peste 70 citea, de fapt, ce spun eu? incanta! o carte de autoajutorare, capitolul “mantre pentru belşug şi prosperitate”, m-am aşezat lîngă ea şi am citit fără jenă, că muream de curiozitate, era cu ceva de genul nu mă interesează invidia celorlalţi ce spune lumea, eu voi fi nabab pampam. Ce căuta femeia respectivă cu asemenea texte, nu am găsit un răspuns adecvat.
Azi am început să lecturez o carte de autoajutorare, sînt astenică deci iau vitamine unde omul începe să-mi explice că mulţi oameni sînt nemulţumiţi de ei înşişi pentru că nu se cunosc şi mai ales nu se apreciază la justa lor valoare. De obicei ne asumăm unele defecte sau slăbiciuni (mai mult sau mai puţin reale) şi ne chinuim să le ascundem celorlalţi (adică mai pe înţelesul meu: încerci să pari cul, să pari inteligent, să pari cinic, să pari glumeţ, să pari că nu-ţi pasă, deci să ieşi pe pozitiv), pînă ajungem să obosim pe interior, deci sîntem nemulţumiţi fără să ne explicăm ce ne-a lovit.
Treaba asta cu cine sînt ce arăt şi ce ascund vine din copilărie cînd părinţii, pentru binele nostru, mai mult ne criticau decît ne lăudau, la şcoală am fost vîrîţi cu de-a sila în bănci şi şabloane, deci de mici sîntem educaţi să facem ceea ce e bine frumos potrivit pentru lume, cei dragi, cu prea puţin spaţiu de manevră. Cînd scapi de cei 7 ani de-acasă, dai în pubertate scapi de pubertate eşti tînăr imberb plin de vise te zbaţi bine şi ajungi matur. Şi problemele încep. Sau nu, adică dipindidicaz, poţi să n-ai probleme din astea niciodată, să consideri depresia un moft al oamenilor care numaipotdebine şi aupreamulttimp, iar crizele de vîrstă la fel cu anotimpurile, să nu simţi nimic, ceea ce e o alternativă fericită.
Asta cu făcutul pe plac pe mine m-a lovit destul de tare, mi-am dat seama că mă chinui să plac multor oameni, îs destul de amărîtă cînd mi se reproşează anumite lucruri, dar faza sadică este că mă întristez că am dezamăgit persoana care îmi face respectivele observaţii, am un sentiment de vinovăţie ceva de speriat!, sau prefer să spăl ceaşca cuiva decît să-i spun spal-o bre că mucegăieşte pe masă, de jenă ziceam eu, dar nu cred că e de jenă, cred că e din teama că persoana respectivă o să mă placă mai puţin. Pentru că am o impresie proastă despre mine şi am nevoie de dovezi de afectiune, apreciere din afară? E foarte posibil, rămîne s-o aprofundez.
Am aflat şi despre sindromul paradisului cînd poţi să ai de toate şi tot să nu fii mulţumit, vezi vedetele la care ne uităm noi ca la soare (cică Victoria Posh ar fi reprezentantă de succes a sindromului, fiindcă nu-i mai ajung cele 100 de poşete Hermes), sau vezi oamenii de succes profesional care nu se pot debarasa de slujbă fiindcă doar jobul îi defineşte şi cu el se identifică, sau mamele care se uită pe geam cînd le pleacă progeniturile, cu alte cuvinte ajungi ca la interviurile americane: – spune-mi cine eşti tu. – păi eu sînt cutare… – nunu, spune-mi CINE eşti tu. -eu sînt o persoană care a făcut şcoala aia şi a lucrat aia. – nu mă întelegi, eu vreau să ştiu ciiine eeeşti tu!. etc etc
Prevăd lucruri noi de la cartea asta, dacă îmi schimbă viaţa o transform pe Suzi în BLOG MOTIVAŢIONAL aha!
Premiile Suzi 2010 – categoria naşă
8 martie 2010 | 147 comentarii
Mă zbat între entuziasmul ghiocelului din inimă şi sictirul intelectual, entuziasmul vîrstei nu mă lasă, astăzi de Ziua Femeii acordăm premiile la ţoale de naşă de Oscar, să poftească modelele.
Premiul “Irelevanţă vestimentară”, nominalizări:
Cameron Diaz, pentru că personal mă lasă rece, am mai văzut-o cu ceva de genu, iar rujul ei mă indispune.
Sandra Bulock, ori că nu se aştepta să cîştige, ori atîta o putut, mi s-a părut una din cele mai şterse rochii de aseară.
Maggie Gyllenhall pentru că nu-mi spune niciodată nimic pe covorul roşu şi are rochie ca un batic.
Premiul “Stilistul meu este orb”
Charlize Theron, păcat păcat de sîngele vărsat.
Tina Fey care na.
Zoe Saldana, mie îmi place de altfel, dar rochia este prooost cusută, bustiera nu se potriveşte cu volanele, pff.
Premiul “Lenny Kravitz te rugăm să faci mai mulţi copii” se acordă direct.
Premiul ” Găina bătrină crescută natural fără aditivi”, avem:
Sigourney Weaver ca o zeiţă.
Meryl Streep ca o femeie de afaceri
Hellen Miren spectacular, aţi văzut-o în pozele cu costum de bae? Omg…!
Premiul “Grasă şi frumoasă”
Mariah Carey (mi se pare mie sau dă discret rochia mai la o parte, că nu se vedea bine?)
Geilou care nu, volanu ăla nu e mai mare decît fundu tău.
Precious! Pentru că deşi are o tonă, e simpatică şi toaleta ei e faină!
Premiul “Lebăda pe ape”
Diane Krueger ce să zic? Aşa o fost de scheletică tot timpul?
Sarah Jessica Parker (oare doamna din stînga a văzut cum arată SJP pe sub machiaj?)
Robert Downey Jr – nuo, deci nu e cul să vii în adidaşi (nici cu cizme) pe covoru roşu, nici cu papion bleuvert asortat cu ştrasurile nevesti-ti.
Premiul “Dulce şi suavă ca o garofiţă”
Amanda Seyfried frumoasă, dar nu înţeleg, dacă te uiţi de sus la ea, poţi vedea…?..?
Rachel McAdams îi stă bine cu poale ample, că are capul mare (ştiu ştiu sînt rea, dar e adevărat)
Ryan Reynolds! Că-mi place să-l văd îmbrăcat sau dezbrăcat, cum vrea el.
Premiul “Suzi naşă 2010 ”
Demi Moore – mi-a plăcut rochia ei mamămamă!
Penelope Cruz trăznet, cred că se imbracă cel mai trăznet pe covor, de foarte puţine ori nu mi-a plăcut ce are.
Anna Kendrick – adorabilă, deosebită o revelaţie a serii după părerea mea!!
Coincidente universale
4 martie 2010 | 40 comentarii
în timp ce citesc la Amos Oz o poveste despre dragoste şi întuneric, Amos Oz este din bunici plecaţi din Lituania şi Belarus, ajunsi la Palestina în timp ce citesc fix despre asta, dau peste un articol al lui Alberto Manguel care povesteşte cum bunicul lui dinspre mamă, dintr-un satuc de undeva de lîngă Moscova, a plecat pe mări şi oceane prin sud hăt hăt să ajungă în State a trecut prin Istambul unde a fost vrăjit de oraş, cu “minaretele lui subţiri ca lumînarea şi domurile strălucind maiestuos la soare ca nişte samovare uriaşe” – şi în zilele noastre, ideea occidentală trăsnită de a interzice minaretele şi burqa ( nu ştiu sa fac genitiv de burqa)
cum a fost cînd am vazut prima burqa din viaţa mea, era verde cu plasă neagra şi primăvară ca-n poeziile de Topîrceanu, despre care citisem în cartea lui Teodoreanu pe-atunci înflorea liliacul şi noaptea cădea parfumată umplînd de miresme cerdacul deci mă ia cu melancolie de liceu, lucrurile devin grave plus definitive cineva cu care am împărţit pe o pernă Masa umbrelor îmi povestea ce nostalgii îi trezeşte madlena de carte desuetă
bine, persoana nu vorbea aşa, dar am un puseu de calofilie care-mi pune aripi la cuvinte,
schimbînd impresii de lectură cum se întîmplă o dată la o mie de ani îmi zicea eram copii şi aveam un deal în spatele casei l-ai văzut, mi se părea un munte mare cînd ajungeam sus eram ca în vîrful lumii pe urmă am crescut cu un metru, dealul a scăzut parcă se gîrbovise peste noapte
azi treceam prin parc în drum spre ceva destul de prozaic lîngă un copac era o tufă de ghiocei brînduşe galbene şi mov cromatica de primăvara timpurie, puseseră bălegar pe horticulturi şi aud din spate în dulcea limbă te sun mai încolo, fată, că mă piş pe mine, ştiu că am stricat poezia celor patrusute de cuvinte de pănă acum, realitatea e brutală, am avut un moment de strălucire personală mi-am aşezat ochelarii de soare pe mîini şi manusile pe ochi e încă frig aici la mine
(asta fiindcă mi s-a reproşat că am trecut cu vederea mărţişorul şi expresiile lui, lecturile şi impresiile lor, am fost întrebată de ce nu au apărut ghioceii la mine şi unele persoane nu mai ştiu diferenţa între buchete şi dofe hmhm )
Căpşuni o căpşuni!
3 martie 2010 | 29 comentarii
Intrigă: Cum spuneam în postul Afaceri, cineva, să-i spunem doamna M. (m-a rugat să nu scriu despre ea, iar eu nu scriu despre ea!, ci despre altcineva!) deşi nu crede că există Moş Crăciun (dar crede că există îngeri), deşi nu crede că Primarul îi trimite personal felicitare de Paşte (dar crede că firmele care pun broşuri în poştă cu “reduceri” o cunosc şi o stimează, de aceea îi şi trimit promoţii!), a crezut că a primit o scrisoare de la domnul Bakker.
Acţiune: Acuma, să fim clari, doamna M. a fost victima tuturor valurilor de comerţ cu catalogul, a luat parte la prezentări şi coctailuri unde a dat bani buni să primească diverse prostii din care cea mai mare a fost Zepter unde era să-l lase pe soţul ei la amanet să cumpere pachetul de debut în lumea afaceriştilor şi cu greu a reuşit să mai vîndă din oale, ibrice ace şi carice, i-a rămas amintire o tavă pe care mi-a făcut-o mie cadou şi eu am pierdut-o.
Ultima zbatere a fost cu căpşunile gigant, trandafirii agăţători, ardeii curgători, femeia a plantat, a udat cu lacrimile ei plantele, a îngrădit să nu le atingă nici măcar respiraţia cîinilor şi pisicilor care mişună prin grădină şi pişă tot ce prind, a aşteptat ziua recoltei, surpriza a fost să nu aibă nici o surpriză din nou – cum se aştepta să fie un fel de Jack şi vrejul de fasole, visa probabil să fie nişte căpşuni cît nişte bostani, trandafirii agăţători să-i acopere faţa casei şi o parte din acoperiş, ardeii să fie ca nişte castraveţi iuţi, dar nu, căpşunile au fost tîrîtoare, trandafirul de un metru şi ardeii n-au ieşit.
Doamna M. şi-a înghiţit dezamăgirea şi s-a jurat că n-o să mai comande niciodată. S-a ţinut de cuvînt.
A primit prin poştă un catalog cu o ofertă de un set de bijuterii Gratis. Asta a acceptat, a comandat şi a primit setul. La două săptămîni primeşte scrisoare: “Mă doamna, sper că sînteţi conştientă că setul de bijuuri e Gratis cu Condiţia să Comandaţi Altceva din catalog. Ori comandaţi ori returnaţi vă rugăm Cadoul.” A returnat cadoul.
Punct culminant: Săptămîna trecuta, în cutia poştală era catalogul 2010 al firmei cu căpşunile, Grădina lui JacBacăr, cu o Scrisoare semnată de susnumitul în care îi mulţumeşte că e clienta lui şi te aştept să mai comanzi şi anul acesta şi, pentru că eşti o persoană deosebită, ai o reducere fabuloasă de 30% doar pentru tine!
Doamna M. a citit scrisoarea domnului Bakker, a stat s-a gîndit ce să facă şi a hotărît! A pus rufele în maşina de spălat, a scos din sertar o foaie şi un pix şi a început:
Stimate domnule Bakker,
Am primit scrisoarea de la dvs şi mulţumesc, eu sînt o persoană elegantă şi pacifistă, nu vreau să fac tămbălău şi nu mă leg de faptul că trandafirul ăla era cacadîr, căpşunile erau mărime medie şi ardeii poate au crescut la dvs că la mine n-a ieşit un fir!, deci să lăsăm aceste aspecte la o parte, uite, eu comand iar (!!!), dar de data asta să-mi trimiteţi ceva calumea.
Cu stimă, M.
A împăturit plicul şi l-a pus la poştă.
Povestindu-mi aseară faza şi neînţelegînd de ce rîdeam eu cu lacrimi, mi-a ţipat în telefon că ERA SEMNATĂ scrisoareaa omului!!!
Deznodămîntul încă nu-l ştim, dar îl intuim.
Mesaj destul de scurt
2 martie 2010 | 45 comentarii
În primul rînd că la mulţi ani cu ocazia primăverii.
În al doilea rînd astăzi este PRIMA zi a mea de primăvară, afară este super frig dar am avut o revelaţie o revelaţie! Adică nimic concret la modul să-mi apară un nor cu glasul lui Gizăs du-te în munţi şi vei găsi Calea, ori Jack Sparrow du-te şi sapă şi vei găsi comoara piraţilor (ceea ce mi-ar rezolva nişte probleme). Aseară am visat o babă, ştiu că e jignitor să spui babă dar e scurt şi exprimă un adevăr. Am visat o babă deci care mă compătimea că n-am prins nişte măriri de salariu şi porcăria aia de hotel nu se mai deschide să muncesc normă întreagă, între timp miniştrii demisionează, partidele se zbat în agonie şi economia se dă cu capul de pereţi, pfff nu despre asta voiam să spun, revin! baba îmi zicea vai maică sărăcuţa de tine că ai un servici de cacao practic şi nu prea faci nimic aşa cu tinereţea ta. Ceea ce e just, căci nu degeaba stau eu cu limba-n gură şi îmi înec amarul în diverse poţiuni. Bun.
Mă trezesc dimineaţă cu nervi zic maamăă vă sparg, căutam înnebunită încărcătorul de la telefon, eram convinsă că l-am adus acasă, asta mi-a luat cam jumătate din nervii ambiţiei pe urmă m-am calmat vag, dar! revelaţia am avut-o, că era pe vine pe calea destinului meu personal şi horoscopul o confirmă! dacă sînteţi zodia leo să ştiţi că astăzi şi săptămîna în curs vă va aduce confirmarea că viaţa voastră contează deşi nu mai credeaţi!
Ce ziceam? tot blablaul ăsta poate să pară o chestie fără noimă, că nici mie nu mi-e clar! Ce face blogăru cînd îl apucă disperarea şi sentimentul ratării? Vă spun io, deschide alt blog. Dar, dar! nu plecaţi staţi cuminţi! să vă explic… al doilea blog poate fi bazat pe fabulaţie. Absolută fantezie. Eee? Dacă-mi fură cineva ideea pînă o pun eu la punct, o-îl voi urmări în justiţie!!!
În al treilea rînd, pe plan culinar, ieri am făcut cea mai dulce supă din viaţa mea, nici după cinci linguri de sare nu a dispărut sentimentul că fierbeam peltea de pui cu “frecăţei”, pentru consolare – frecăţeii mi-au ieşit un vis! Tot ieri am făcut şi primul meu “pui cu bere” în care berea se pune în tigaie şi nu e băută de mine în timp ce mă uit la un pui, dacă aţi auzit de reţetă şi n-aţi avut tupeu, sau dacă nu aţi auzit, a ieşit bun. Nu, nu ne-am îmbătat.
Gata mă duc să mă gîndesc, am nevoie de un plan.
Şi suprize gotice!
23 februarie 2010 | 40 comentarii
Cîştigătoarea incontestabilă a concursului nostru pe biserici este… Biserica St. Michan’s din confesiunea anglicană!!! Cenuşăreasa aparent! a competiţiei, a lăsat asupra mea o impresie neaşteptat de puternică…
Mă plimbam pe străduţele gri luminate vag de soarele lui februarie, cînd mi-a apărut în faţa ochilor, era deschisă am intrat voioasă pe uşă, o doamnă în vîrstă cu pantaloni verde puternic şi o vestuţă croşetată manual mi-a zîmbit şi m-a luat: domnişoara este pentru vizită or pentru reculegere? Vizită. Atunci poftiţi o broşură ce culoare preferaţi? Albă. Ah, v-aţi ales cu una în engleză, dar avem şi spaniolă, portugheză, germană, italiană, poloneză şi poate şi chineză! Pofiţi intraţi! Am intrat, pustiu frumos, biserica foarte simplă şi la obiect, am pozat o vreme, îmi arunc ochii pe broşură, văd la mijlocul foii “sub biserica noastră se află o criptă deosebită care găzduieşte o colecţie de mumii, nu se ştie de cînd datează, dar credem că au o vîrstă de vreo patrusute de ani! Puteţi vedea desigur mumiile însoţiţi de ghidul nostru pînă la ora 15.30″ Mă uit la ceas, 15.00, mă duc la doamnă îi zic vreau o vizită. Alături de venerabilă apăruse un venerabil, se uită la mine de jos în sus şi iar în jos “chiar vreţi?” Da! “Biine, staţi să-l chem pe Gigel, că nu ştiu pe unde e”, venerabila îşi ia zborul, pe afară, prin spate, prin biserică, apare cu Gigel, ghidul meu personal!
Să mergem, afară, la dreapta, spre cimitir! Hopa? Intrăm printr-un mormînt?! Ah ce hazliu! Desigur că nu, scoate o legătură de chei şi îmi arată un chepeng, pe aici! Văd un hău la picioarele mele, cu nişte scări de piatră sub o mică boltă, “atenţie la cap, treapta patru este înaltă”, uhh fie!, mă strecor precaut şi … aproape întuneric. Îl aud cum începe!
“Nu te speria, hai mai în faţă”
Eu: aoleu, nu mă mişc nici un metru!
“Bine, lîngă picioarele tale în dreapta se află niscaiva mumii, grijă mare să nu cazi peste ele!”
Am ajuns la capătul celălalt al galeriei într-o fracţiune de secundă. Ca să mai relaxeze situaţia, Gigel a început să-mi explice că becurile economice cu care e proaspăt dotată cripta sînt “a nuisance“, se încălzesc mai greu şi dau o lumină palidă, care nu prea îl ajută să se expună din prima, iar doamnele singure şi dornice de senzaţii tari, deşi sînt o raritate, nu ajută cu nimic la prezentare… hmhm! Cînd s-a făcut suficient de multă lumină, am început să ne uităm la schelete şi sicrie, care şi cum de cînd.
După ce m-am minunat că au sau n-au degetele intacte, omul meu zice te invit că-mi eşti simpatică, să pui mîna pe o mumie! Ce faceee?! Deja organismul îmi juca feste, vai, ca o ironie, îmi aminteam că pe uşa bisericii scrie cu litere mari “Din păcate, NU oferim turiştilor toalete” şi înţelegeam că e blestemul mumiilor… Zic dragă domnule, nu am nervi suficient de tari să ating nici măcar grilajul despărţitor, darămite o relicvă umană păstrată aproape perfect!.. Eram sigură că mă împinge spre sicriul cu pricina şi aveam pregătit răcnetul de rigoare.
“Cică poartă noroc, ai putea cîştiga la loto dacă atingi mîna dreaptă a cavalerului din fundul criptei!” Aş jura că avea zîmbetul cel mai malefic din cîte am văzut, în lumina aceea chioară de becuri economice sub biserica aceea la mama naibii departe de cei dragi vii şi nevii începusem deja să delirez pe cuvîntul meu că nu credeam că o să refuz, dar m-am luat prin surprindere şi am început isteric “nu pun mîna eu pe aşa ceva vă rog vă rog lăsaţi-măăă”, Gigel a schimbat subit macazul să mergem mai departe!
De-a lungul galeriei erau nişe adînci, în care se găseau sicrie şi mumii, unele dintre ele erau luminate, altele nu, cele care nu erau considerate încă “active” şi nu se atingeau de ele. Ce înţeleg ei prin active nu mai ţin minte, că vedeam totul ca prin vis, în penumbră se întrezăreau stive cu coşciuge, ca într-o “bibliotecă a morţii”, ca să mă exprim clar, nu erau băgate în zid, erau puse unul peste altul în cămăruţele lor, vechi, cu blazoane, negre, şubrede, cu praful şi păianjenii de zeci sute de ani pe ele, să se mumifice în pace secole de-acum înainte.
Întreb de curiozitate păi şi de ce nu deschideţi sicriele să vedeţi care e mişcarea? Deja mă lovise pragmatismul, deşi dacă îmi zicea uite dalta, ia deschide tu unul, probabil leşinam, Gigel mi-a explicat solemn că e “bad Karma”, ah da, asta ştiam şi eu, am răspuns prompt de la televizor “yeah, Karma is a bitch!” – adică hai să facem spirite printre mumii…
Am terminat prima criptă, mai avem una! Ieşim atenţie la cap la treapta patru, lumina zilei mi se părea ceva ireal aproape, ne îndreptăm spre chepengul doi, îl deschidem, însoţitorul meu aprinde becurile, eu aşteptam afară, că nu mai riscam o promenadă în beznă, spune eu mă duc pînă în biserică, ia-o înainte dacă vrei.
Vreau să-i mulţumesc lui Gigel pe această cale. Nu este voie să pozezi la subteran, eu am ţinut aparatul în mînă tot timpul, dacă voiam, puteam coborî şi poza, dar n-ai să vezi, am stat cuminte şi i-am spus că-l aştept la suprafaţă, deşi mă asigurase că e totul sigur şi luminat, vezi, sînt o căcăcioasă mică, oricît de rotundă m-aş da, trist şi adevărat.
S-a întors cu vreo alţi patru vizitatori, mari şi bravi, conversaţii mici, hlizeli să treacă tracul, eu deja eram vitează! Aveam acum sicrie ceva mai recente, unii nobili spioni de pe vremea Revoluţiei Franceze, la respectivii domni am aflat că fuseseră spînzuraţi, scoase maţele arse, decapitaţi şi tăiaţi în patru, ce ocupaţi erau călăii pe vremuri! Şi eu iar: de ce nu desfaceţi sicriele să vedeţi cum au fost tăiaţi în patru?! Chiar nu ştiu ce mă rodea aşa tare, Gigel mi-a tras o privire de genul “vai ce hazliu” şi am mers mai departe, tot cripte neluminate.
Ah într-una am zărit un coşciug dărîmat de propria greutate din care ieşea ceva alb ca un giulgiu şi am propus să ni se ofere lanterne! Co-vizitatorii mei au rîs mînzeşte, sincer, cred că nu erau prea fericiţi de alegerea lor turistică, şi ajungem la o criptă a unei familii, stimaţilor, încă se mai mumifică lumea bună şi în zilele noastre! Gigel ne mărturiseşte – deja dădusem banii, pempărşii erau ruinaţi, ce mai conta? – că ultima achiziţie a fost acum 16 ani! Nu vă îngroziţi, a fost incinerată persoana…
Şi eu iar mă gîndeam ce rost are să te duci la mumii dacă nu poţi să “join the club” ca să zic aşa, am întrebat pe ce bază s-au calificat aceste persoane pentru privilegiul respectiv? Aici Gigel a început să strige hai Steaua pe româneşte, aflase între timp detalii personale pe care i le-am scăpat în frică, lăsînd gluma la o parte, începe enigmatic să explice că nu ştiu ce personalităţi, oameni cu mulţi bani şi influenţă, aceştia – pauză cu greutate – sînt “activi” privire cu subînţeles. Wtf iar mă ia cu activii? Morţii sînt activi? EI sînt activi? Era să deschid gura să emit vreo bulă cu francmasonii templierii şi alte societăţi secrete active de la Dan Brown citire, dar m-am abţinut.
Slavă lui Zeus şi lui Hades, vizita s-a încheiat fără alte evenimente memorabile, deja am prelungit poemul meu morbid, dar merită, cine are chef de mumii, sînt o comoară despre care habar n-aveam, vizita costă 4 eouro, o experienţă de neuitat, marele premiu cu lauri şi diplomă se acordă, adjudecat. Felicitări, aţi empresionat-o pe Suzi!
* Foto mumii de pe saitul bisericii.
