De aia este bine că eu mă cunosc pe mine, ştiu destul de clar că am două mari probleme: nu am simţul măsurii şi mă plictisesc repede. Ca să nu îmi tîmpesc blogul - după ce l-am avut o vreme în grijă, am observat că încep să-l împopoţonez şi să îl modific şi să-l bîţîi aşa de tare, că mi se luase de el şi aveam mari şanse să nu mai vreau să mai scriu niciodată, că mă obosea cum arăta-, m-am hotărît şi i l-am dat la un băiat să se ocupe de dizain şi îngrijire, cu promisiunea că nu-mi va îndeplini dorinţele de schimbare decîîît dacă e ceva vital. Aşa că eu scriu cam un mail pe zi (cîteodată şi mai multe), în care cer cu insistenţă: modificarea fontului, a liniuţei grie , a liniuţei bleoverte, a titlului, a pozei, introducerea unor poze, scoaterea lor, etc după cum se vede, mailurile mele sînt ignorate şi blogul este ţeapăn.
Nici ieri, nici astăzi nu mi-a mers riderul, n-a vrut el… eu neavînd prea mult de lucru şi dornică de explorări, am zis hai să mergem pe netvibes să vedem la ei cum e. Mi-am găsit fericirea pierdută! Aici eu îmi scot pîrleala, are tooot ce vrei şi ce nu vrei, şi fundiţe poţi să-i pui, sute mii de uigeturi şi ghegeturi şi ischibiţii!
Acuma o să explic! Am ceas! Am vremea în Dablin! Am horoscopul! Am vremea în Iaşi! Pe coloana din mijloc am! De făcut urgent! Ultimele ştiri de-acasă! Ultimele ştiri de la bîrfe vipuri! Pe coloana trei! De căutat pe net! Contoar de calori!!! Şi podcasting radiogherila!
O ţigănie (pardon) de nedescris! Am muncit foarte mult la ele şi încă mai adun, dar acuma fac o pauză că mă doare capul.
Şi blogurile arată foarte colorat, asta mi-a plăcut să le colorez, să le extind şi să le strîng… Deocamdată sînt deosebit de încîntată şi ameţită foc, mă joc o vreme şi după aia îl las, dar acuma îl agit de-i ies ochii!
La magazinul unde mă duc eu să-mi iau hrana la prînz, sînt două lucruri importante: o casă de automarcat şi pîine.
Casa de automarcat este o casă la care îţi scanezi tu produsele cumpărate, le pui deoparte pe un suport în care o femeie zice “vă rugăm puneţi produsul aici” şi dacă îl pui fără să-l scanezi, tot femeia aia ţipă “vedeţi că aţi pus ceva nescanat, luaţi produsul de-acolo şi scanaţi-l haideţi repejor nu staţi degeaba scanaţi!” La un volum destul de tare ca să poată fi reperat de un supraveghetor responsabil cu supravegherea caselor ăstora.
Pîinicile sînt în forme de baghetuţe mai mici mai mijlocii mai mari, din aluat alb (50 cenţi) şi respectiv aluat intermediar. Cele intermediare fiind cu moţ acuma, mai au prin ele nu ştiu ce seminţe şi prostii, că place la poporul ahtiat după biologic, sănătos, prostii, costă 75 de cenţi! Aberant de mult, dacă e să mă întrebe pe mine cineva, mi se pare extraordinar de mult să dai 75 de cenţi pentru o pîinică din aia. Ghici eu de care iau?
Din aia de 75 bineînţeles, e mai sănătoasă şi mă şi nebunesc după seminţele alea!
În prima zi cînd am cumpărat, m-am dus la casă, să vezi şi să nu crezi, beghetuţa mea cu seminţe nu era pe lista cu produse (neavînd ea cod de bare, este pe o listă cu produse vărsate)! În schimb era o baghetă normală la 50 de cenţi. Am apăsat pe tasta aia. Robota a început, “puneţi produsul pe tavă! Puneţi produsul pe tavă! Haideţi azi!” Eu am stat m-am gîndit şi am pus acolo, tantea a tăcut! M-am uitat la supraveghetoare, ea se uita absentă la mine. Eu ce să fac? Am plătit repejor şi am ieşit în fugă!
A doua zi m-am dus iar, iar aveam mîncărimi să-mi iau pîine scumpă la preţ ieftin, am făcut acelaşi lucru, m-am uitat fix în ochii supervaizerei şi am apăsat pe butonul de franzelă normală, a treia zi la fel. Deja am păgubit magazinul cu un ioro, ştiu că este o sumă de tot rîsul, dar gestul fraudulos contează, sîntem un popor de evazionişti, găinari, cu mine-n frunte, genetic avem impulsul să furi să pleci. Ce mă enervează la toată treaba asta este ca nu-mi pare rău nici o clipită, mă simt un pic vinovată, ştiu că e foarte aiurea ce fac, dar pîinea aia este prea scumpă, magazinul jecmăneşte oamenii, iar eu îmi fac dreptate.
Preluăm din zbor un fîlfîit de aripi pe parbriz şi aş vrea chiar nişte răspunsuri, sincere sau fanteziste, sau aberante sau comice sau oricum, sfaturi să fie:
“Bărbatul de care sunt îndrăgostită îmi spune că a găsit pe alta dispusă să îi ofere ce nu îi pot oferi eu. Cum ar trebui să procedez în situaţia asta?”
Sînt curioasă cîte soluţii se pot găsi, nu speculaţi aiurea. Asta mi-a dat ideea de a colecţiona situaţii delicate. Nu e nimic ironic. Doar că lumea e plină de dileme. De exemplu eu nu ştiu cum aş proceda.
Poate sună meschin şi moraliceşte foarte discutabil, dar e jurnalul meu şi astea sînt gîndurile ce mă preocupă.
M-am trezit dimineaţă la ora 6, la ora 7 am deschis ziarul şi scria că autorităţile chineze sînt disperate cu copiii rămaşi orfani în urma catastrofei bieţii oameni cum i-a prins acuma nici nu pot să mă gîndesc. În fine, chestia care m-a luminat pe mine şi am auzit dintr-odată muzică de îngeri cu coroniţe de flori artificiale dar care par foarte naturale!, în urechi, a fost că îi dau spre adopţie, ce să facă. La ora 7 şi un sfert m-am hotărît că poate n-ar fi o idee rea să adoptăm şi noi.
La ora 7 şi 20 îl zgîlţîiam pe DD hai să-ţi spun ceva, se dă copii, măi, sînt mulţi rămaşi pe drumuri! DD dormea şi mi-a zis foarte clar că este configurabil! Ce să fie configurabil? Tot sistemul. Fiind cu capsa pusă pe copii chinezi, nu m-am dat bătută şi am insistat, am explicat uite, m-am uitat pe net la autoritatea de adopţie, noi ne încadrăm destul de bine, avem între 30 şi 55, avem casă avem salar şi culmea, nu sîntem obezi, ceea ce este o condiţie clar stipulată de guvernul lor.
La care m-a întrebat dacă (iar!) am băut şi cît e ora. Nu şi respectiv 7 jumate. Am prezentat situaţia care este gravă şi eu o să trimit un mail la noi aici la agenţia naţională de adopţii internaţionale, că am vrea şi noi să luăm. Am observat că pe unele situri care erau firme din astea, toţi copiii erau foarte drăgălaşi şi pozaţi în studiouri cu fundiţe în cap rîzînd super de frumos, la agenţiile de binefacere arăta nişte copii foarte urîţei şi murdărei. Ceea ce mi s-a părut tare aiurea şi nedrept.
DD m-a întrebat cuuum o să ne înţelegem cu el (!) şi că ai văzut Angelina ce-a zis că-i iubeşte mai mult pe ăia adoptaţii decît pe a ei? Mă intrigă cum ajunge el să citească “ştiri” din astea, deşi spune că vipurile sînt nişte proaste şi noi şi mai proşti că citim bazaconiile lor; asta înseamnă că-mi ascunde unele hobiuri pe care le-am putea avea în comun. Dar nu am insistat.
Aşa vrei să ajungi şi tu?
Cum anume?
Să iubesti pe copilul ăla mai mult decît pe al tău natural?
Care copil natural?!
Nu ştiu! Unul! Du-te mai gîndeşte-te, mai vorbim, băi, mă sperii, nu scrie nimica la nici un guvern, lasă-mă să dorm, să mă interesez, hai că vedem, ştii că sînt cozi chilometrice la adopţii, ştii că tre să dăm teste psihologice, da? M-a dezarmat.
A apărut mama pe net, am zis iaca ea e părintă, e trează, să-i spun, uite mama copiii ăia, iau şi eu unul! Mama a tăcut, a oftat, a tăcut iar, m-a luat cu Suzica, Suzica, mamădragă …. să vorbesc cu tactu, ştiu şi eu, e greu, cine sînt oamenii ăia?, ai băut ceva?, lu mama poţi să-i spui…!
Poftim.
** pentru doamna sau domnul care de trei zile încoace mă tot întreabă, să ştiţi că eu nu ştiu dacă se mai mulge vaca atunci cînd este gestantă.
În CanCan era o ştire trăznet anume că Tudor Chirilă s-a expus nud într-un moment de exhibiţionism stradal la ceas de seară. Eu am zis mmm dar m-am răzgîndit repejor şi m-am dus pe blogul lui. Acolo scrie frumos că a nici vorbă de aşa ceva, doar o glumiţă mincinoasă, pe care săracii cancanari au preluat-o şi prezentat-o publicului larg. Vezi ce înseamnă să verifici înainte de a-ţi lăsa imaginaţia să ţopăie prin birou în timpul orelor de program!?
După ce am trecut cu bine de această încercare a soartei, am fost răsplătită cu o veste bună - zic eu, pentru ţara noastră şi pentru oraşul meu mai ales: “Biserica Scientologică, al cărui lider este actorul Tom Cruise, caută adepţi la Iaşi. De câteva zile, scientologii şi-au instalat un cort imens în imediata apropiere a Casei Studenţilor din centrul municipiului (municipiului?!). Aproximativ 20 de ieşeni s-au înscris în rândurile simpatizanţilor lui Cruise, deocamdată ca “voluntari scientologi”.
La ce succes au în Iaşi bisericile de toate formele dacă dau ceva la poporul aderent, nu m-ar mira să ajungă să facă o ditamai catedrala acuşica pe undeva, cu icoana treimii scientologice pe acoperiş.
Nu că alte municipiiii ar sta mai slăbuţ la capitolul dume, de exemplu două reprezentante a muncipiului Suciava sînt deliciul meu în autobuz cînd mă nimeresc pe lîngă ele. De ce încă mai comandă femeile astea produse de la Avon este pentru mine la fel de inexplicabil ca şi apariţia cercurilor estetice extraterestre în lanurile de grîu porumb şi orz. Deci ele comandă creme şi machiaje de acaaasă de la o cunoştiiinţă, care le pune la pacheeet şi ele plătesc sute de ioro, cînd oraşul ăsta geme de cosmeticale! Şi nu numai că sînt conservatoare în felul lor, dar mai iau şi ţeapă, căci iată, furnizoarea lor nu trimite ce trebuie! Spre exemplu, uneia din prietenele mele i-a trimis un gel de duş care nu face spumă, este alb, iar celeilalte i-a trimis tot gel de duş, dar este roz sidefat şi face spumă! O fi gelu alb expirat, “fatîîî”? Şi de ce scrie pe el ceva cu moi? Că cînd te speli, “te moi”. Logic.
Acuma o să scriu ceva destul de trist şi cumva depresiv, ca tot omul care zburdă se opreşte se uită împrejur şi se apucă de plîns, ce ne-am face noi dacă n-am avea un strop de luciditate eminesciană să ne minunăm de viaţa care trece infinitatea universului şi inutilitatea noastră pe faţa pămîntului.
De fapt nici nu prea ştiu cum să spun, săptămîna asta am citit şi văzut două lucruri impresionante pentru mine, cum văd oamenii moartea şi cum aleg să-şi trăiască bucata, cînd clar vor muri în scurt timp, fiind diagnosticaţi cu cancer metastazic.
Întîi o să scriu despre Nuala O’Faolain (citita Nula O’Faulin) scriitoare şi jurnalistă irlandeză, depistată cam în urmă cu trei luni. I s-a spus că este irecuperabilă irevocabilă şi dacă vrea, să facă nişte chimoterapie să mai cîştige timp. După primele şedinţe a fost atît de întoarsă pe dos atît de slabită şi deprimată, încît a hotărît că nu, calitatea vieţii ei nu-i mai convine, nu are chef de timp, dacă timpul ăsta va fi între spitale, stări de apatie şi chinuri, mai bine face altceva cu ce i-a mai rămas, şi-a luat nişte prieteni, cîteva neamuri şi a plecat în Europa în voiaj, să vadă ce vrea ea, să trăiasca lejer şi să-i fie confortabil. A murit sîmbătă seara. A dat un interviu la postul central de radio, a vorbit despre boala ei şi planurile de călătorie, interviul este aici , mie mi s-a părut de o luciditate de care nu ştiu dacă eu aş fi în stare.
Adică ea spune destul de frumos că nu are nici o problemă, are bani, are o viaţă uşoară, are oameni dragi lîngă, singura ei nemulţumire este că moare. Pentru un agnostic, seninătatea asta a ei - pentru mine, este o dovadă de inteligenţă şi realism.
Nu ştiu dacă e nevoie să menţionez, dar ea regretă că a fumat şi băut multă vreme, ceea ce e un punct de vedere.
Apoi, este un tip despre care am găsit pe situl Open Culture, este un film (destul de lung, o oră şi ceva) văd că are deja 2 milioane şi ceva de vizionări. Tipul Randy Pausch are 47 de ani şi o să moară de cancer pancreatic, dar, între timp, el face şedinţe de chimoterapie şi vrea să trăiască atît cît îl va ţine organismul. Filmul ăsta se cheamă Cum să-ţi îndeplineşti visele din copilărie.
M-am gîndit dacă e frumos din partea mea să scriu aşa nişte lucruri serioase, cred că este, în primul rînd ca să îmi amintesc mie că o să mor, deci să dau fuguţa să fac treabă şi în al doilea rînd, să mă bucur de azi, că nu se ştie.
Dragi iubitori ai sportului cu balonul, vă anunţ că popa (Adelir Antonio de Carli ) care a plecat hăthăt hopa sus în cîrca a aproximativ o mie de baloane cu heliu nu a fost găsit şi căutarile au fost abandonate, chiar nu ştiu de ce nu i-au dat cu el un ac cu care să spargă finuţ balonaşele alea în cazul în care simţea că aerele îl poartă prea sus ori prea la dreapta…
Aseară stăteam pe scaun, briză umbră brazi totul era feeric, pînă şi DD lipsea - ca să fie perfect, cînd colo văd pisica omorînd cu sînge rece o altă biată zburătoare! A mai omorît una! Am o pisică sociopată! Este nebună la cap, îmi umple grădina cu mortăciuni, trăiesc un coşmar, şi aşa nu ştiam cum s-o botezăm, o să-i zic Ucigaşa (sau mai pe scurt, Uci).
Citeam liniştită revista mea cu mîncare. Am spus ce-mi plac mie revistele cu mîncare pe care le cumpăr lunar şi din care nu fac nici măcar o singur rînd de reţetă? Îmi plac tare mult, tre să mărturisesc că totuşi mă uit la ele că-mi plac farfuriile şi furculiţele, de acolo mi-a venit şi ideea cu schimbatul bucătăriei, dar au nişte bazaconii pe care nu îndrăznesc să le prepar! şi la cît mă ştiu de isteaţă, sigur aş face o supă albastră a la Bridget Jones.
A, apropo de feminităţi, luni seara a fost premiera SATC, toate ziarele vuiesc despre film şi (mai ales) floarea din capu lu SaraGesicaParcăr. Vai mă plictiseşte serialul ăsta, mă oboseşte, nu ştiu cînd s-a petrecut fenomenul, m-am trezit la un moment dat mi-am dat seama că nici măcar nu-mi place. Eu nu mă regăsesc în femeile alea nu mai vreau să fiu ca ele, habar n-am de ce, e o constatare tristă, dar nu mă interesează. Grav.
Ieri dimineaţă în autobuz mi-am citit horoscopul, spunea aşa: astăzi aveţi o energie o putere de muncă şi-o chestie, de îi lăsaţi pe toţi mască vor dori să ia exemplu de la dumneavoastră! Am ajuns la servici pe la nouă jumate, pe la zece jumate m-a lovit un rău existenţial care a crescut în intensitate pînă pe la unşpe cînd am încercat şi cu chiu cu vai am reuşit să chem un taxi, după care m-am culcat pe birou şi m-am rugat să nu leşin. A venit Geisăn care a crezut că m-a apucat lenea, după aia a văzut că îmi atîrnă capul foarte anormal şi inestetic, m-a întrebat ce am şi nu am putut să-i răspund, fiind concentrată să îmi ţin ochii deschişi, a zis hai la doctor. M-am trezit pe loc că nu merg nicăieri, să mă ducă acasă la mine să mor în patu meu! Da’ ce-ai? Nu ştiu. Da’ de ce? De chichi. Eşti gravidoasă? Nup. Eşti bolnavă? Nup. Aşa eşti tu? Da. Bine, să mergem.
Cînd m-a lăsat taxiul acasă, eram slăbită dar optimistă, debordasem pe drum, spre bucuria tacsimetristei, acum mă simţeam destul de proaspătă! Şi cum doamna e doamnă cam tot timpul cu foarte mici excepţii, simţul meu autoestetic mi-a sugerat o utilizare practică a situaţiei în care mă aflam, dacă tot e să zac, să zac cu folos, adică la soare, să cultiv o paloare sănătoasă!
M-am prăvălit şi am stat o vreme, cred că am aţipit, m-am trezit cu pisica alături, draga de ea, şi o comoţie în iarbă la nici un metru de mine. Cum eram cam ameţită, nu am dat importanţă, dar ce să spun, dînsa chiar mînca-o-ar mama ei, pentru că noi sîntem aşa de buni cu ea şi îi dăm hrană, s-a gîndit să mai ajute şi ea cu ceva gospodăria, să nu sărăcim, deci îşi valorifică talentele cu care a înzestrat-o natura, vînează! Ce vînează? Păsărele! Ce face cu ele? Le omoară şi le aduce în gură lîngă mine! După aia ce face? Se culcă liniştită pe păturica mea! Am crezut că mor, am zis c-o strîng de gît (pisicile au gît?), cu atît mai mult cu cit eu i-am spus să o ia de acolo şi ea nici nu se mişca, adică băi, care-i faza? De ce-mi aduci mortăciuni în grădină? Cum să mă relaxez eu cu un cadavru de pasăre la doi paşi? Cît de animală poţi fi să omori cu cruzime o biată fiinţă şi după asta să te bronzezi cot la cot cu mine? M-am enervat şi am alungat-o, am acoperit leşul cu un ziar şi m-am închis în casă, m-a prost dispus! Nu e de ajuns că sînt bolnavă, dar chiar să fiu ca-n filmele de groază, în grădină zăcînd în stare de semiconştienţă cu păsări moarte lîngă mine şi cu muştele bîzîind ameninţător, alături de-o pisică sîngeroasă?
Azi dimineaţă iar mi-am citit horoscopul iar spune minciuni că sînt energizantă, aştia nu ştiu să citească stelele alea, cînd eu vad clar că n-am nici un rost şi aş sta numai la soare prostrată, nu am vlagă să fac nimic la servici, abia pot să-mi îndrept ochii spre geam, cum să-mi spună ei mie că sînt efervescentă? De unde? Nu cred că o să mai citesc porcăriile astea din ziare, îmi fac mai mult rău, îmi creează o falsă imagine asupra realităţii şi potenţialului intrinsec al universului meu interior destul de vast şi absolut impredictibil.
Foarte repejor, că n-am timp!, tre să mă duc să mă fac frumoasă, mă văd cu un dizainăr de bucătării peste… două ceasuri, să vedem ce putem face să-mi schimb mobila în marile mele reşedinţe, eu fiind aşa o bucătăreasă desăvîrşită, îmi trebuie spaţiu! Adevărul este că poate mi-ar ieşi mai bine experimentele mele nebuneşti dacă aş avea un laborator trăznet care să arate ca de pe reviste, ca şi cum numai dacă am bucătărie ca Naigela pot să creiez ceva comestibil. Cel puţin DD aşa speră!
(Actuala mea bucătărie, urîţică dar fotogenică hiiihih! Poză făcută tot de Dee)
Apoi cîndva o să mă întîlnesc şi cu un nene să îmi construiască un zid de piatră înalt mare între mine şi vecinii mei români din stînga, nu-i mai suport, pe bune, uichendul trecut a fost super de frumos şi am ieşit să fac plajă în grădină, dar m-am nimerit că era ziua lu Larisa (care Marian e prietenu lu Larisa şi i-a făcut cadou pe javreţica aia mică - Prins, am aflat ulterior) şi au venit toţi mîrlanii posibili - care se plimbă şi muncesc pe unde apucă, “să vadă toată Europa şi după aia se hotărăsc unde să se stabilească”! Ei şi nu mi-a tihnit să stau la soare, m-am chircit într-un scaun şi mi-a fost ruşine să-mi expun organismul cînd ei făceau grătare, fix lîngă gărduţul dintre noi, înalt de un metru… Chemăm pe un băiat care e din Iaşi şi acum un an mi-a adus cozonac de la mama, că s-a întîlnit cu mătuşa lui la biserică, dar am păstrat numărul de telefon!
Am impresia că nu sînt foarte coerentă.
Mi-am adus aminte de la Poesis de poezia lui Matei Ghigiu, eu iubesc poezile lui, foarte frumoase şi, ce să spun?, eu cred că orice fată se simte foarte mişto cînd îi citeşte poeziile despre femei - are cîteva mmm… asta este preferata mea, aş vrea să fiu ca Ea…
Ea
de Matei Ghigiu
ea revarsa peste noapte intimplari
toarna in pahare de cristal nisipul clepsidrelor sparte
ea calca usor pe cioburile zilei
suna la usile necunoscutilor sa le ureze la multi ani
isi toarna in ureche frinturi de vise
furate din shopp-uri si mall-uri
ea ma poarta uneori la incheietura mainii
pe post de prim talisman,
alteori ma arunca nervoasa in haosul cochet al posetei
printre rujuri, creioane dermatograf, amulete, nimicuri,
ea are dorinte unice si paralele
pe care le tine ascunse intr-un sipet cu sapte lacate de cristal
ea hraneste porumbeii din piata cu pop-corn
isi face planuri, isi face iluzii
pe care nu le respecta niciodata
ea fumeaza goala pe balcon
spre disperarea vecinilor
si dispretul general al sotiilor mirosind a zacusca
din cand in cand pune pe zidul mov al dormitorului cite o scoica
de care isi lipeste multumita urechea
sa asculte soaptele marii
ea isi agata pe umerii mei
toate lacrimile
toate melancoliile
toate nebuniile,
se face vinovata de prea multa tandrete
ea doarme cu timpla lipita de bataile inimei,
tinand ascuns intre coaste un sarut grav si multicolor
caruia i-a pus funda rosie sa nu-l deoache
ea calculeaza tva-ul la fericire
dintr-o dorinta bolnava de a tine socoteala exacta
a sentimentelor daruite
ea are o casa fara camere la polul nord
in care isi face anual o parte neinsemnata din concediu
impreuna cu un amant de ocazie
ea-si coase singura boarfe fistichii
pe motiv ca e unica
si nu i se potriveste nimic din comertul clasic
ea-si pune in cafeaua de dimineata sirop de macese,
prepara clatite cu sunca si spanac,
indoaie colturile tristetii cu unghiile,
ea se lasa iubita de necunoscuti
asculta beatles si plinge,
don’t le me down, imi sopteste,
imprimandu-mi pe palme saruturi chiluge,
ea bate la portile norilor cu ploi nestiute
inventeaza povesti triste
in care eroii principali sunt ucisi din primele pagini
ea umple aerul cu mistere
ea bea lapte cu bere
ea creste in sine melancolii efemere
ea face colectie de planete si stele
ea ride
ea fuge
ea tipa
ea curge
prin mine.
- Oh mi-am făcut analizele foarte foarte proaste! Rinichiul aproape blocat, tensiune înfiorător de mare, tre să-mi schimb ra-di-cal viaţa! Uite, eu nu pot să mănînc prostii din astea de… mere, îmi vine să vărs cînd văd, mie-mi place sosul indian de exemplu şi cartofii prăjiţi, eu fără pasta mor, tu de ce mănînci salată?
Eu cu mintea mea cea inteligentă, mi-a fost jenă să spun că sînt la cură, deci am zis:
- Pentru că şi eu sint bolnavă! Şi mie mi-a zis doctorul că tre să ţin regim, altfel aş fi decimat toate fastfudurile din oraş!
- Pe bune? Da ce ai?
- …………………………………. Grăsime la ficat şi colesterolul mărit (OMGOMG de unde am scos aşa nişte prostii!!)
- Vai săracaaa de tine, că mi-a zis Geisăn că ai lipsit acu două săptămîni că te-ai simţit rău!
- Exact, da….
- De ce îţi hîriie telefonul?
- Păi nu ştiu ce are, l-am sunat Deiv şi a zis că vine dar nu a mai venit (de fapt eu nu l-am sunat şi m-am bucurat că mi s-a stricat telefonul şi nu mă mai sună nimeni).
- Auzi? E drăguţ Deiv… face Angela subit, înfierbîntîndu-se
- Este… zice Suzi privind vîrful şlapilor ei chinezeşti.
- Hmmm deşi cam scund pentru mine…
- Mda, am observat, dar drăguţ totuşi. ( Suzi este convinsă că Deiv îi face curte discretă.)
Angela: Să-ţi spun ceva…
- Ia…
- Am impresia, dar nu mai zici la nimeni!, am impresia că Deiv mă place…
Suzi cască ochişorii maaari.
- Poftiiim?!
- Şşş…!!! Aşa am eu impresia, că tipul îmi face apropouri voalate şi de fiecare dată cînd venea pe aici tot se foia prin jurul meu şi mă complimenta aşa… şi aşa…
Suzi se face rozieeerozieee!
- O Angela o, crecă Deiv mă flirtează şi pe mine.
- Ce faceee?! Vai crezi? Adică ne place pe amîndouă?!
- Sau nu doar…?
- Auleu, păi dacă-i vorba pe de-aşa, nu-l mai chemăm să ne mai repare telefoanele! Luăm pe altul!
- Adică cum să chemăm pe altul? Da ăla ce-are?! (Nononoooo Deiv…)
- E neserios!
- Eşti nebună?!
- Şşş taci că te aude Geisăn. Lasă că vorbesc eu cu el, ştiu pe un tip care lucrează la Irlandatelecom - foarte drăguţ şi foarte serios! Ascultă la mine! Aranjez eu! O să vezi!
Deci ele comandă creme şi machiaje de acaaasă de la o cunoştiiinţă, care le pune la pacheeet şi ele plătesc sute de ioro, cînd oraşul ăsta geme de cosmeticale! Şi nu numai că sînt conservatoare în felul lor, dar mai iau şi ţeapă, căci iată, furnizoarea lor nu trimite ce trebuie! Spre exemplu, uneia din prietenele mele i-a trimis un gel de duş care nu face spumă, este alb, iar celeilalte i-a trimis tot gel de duş, dar este roz sidefat şi face spumă! O fi gelu alb expirat, “fatîîî”? Şi de ce scrie pe el ceva cu moi? Că cînd te speli, “te moi”. Logic.
